GÂNDURI PENTRU INTELECTUALI: RELIGIA E RĂMASĂ ÎN URMĂ?

Una dintre cele mai obişnuite obiecţiuni care se face împotriva religiei este că religia e „înapoiată”, „retrogradă”. Această învinuire vrea să spună că în vreme ce toate progresează şi se modernizează, religia nu vrea să meargă deloc în pas cu timpul; ci ea se îndărătniceşte să rămână fixată în aceleaşi forme de ex-presie, care erau cu multe veacuri înapoi.

\r\n

\r\n

De data aceasta ne vom ocupa cu o latură a chestiunii şi vom spune că obiecţiunea de mai sus, departe de a fi o jignire, este o laudă. E foarte bine că religia e „înapoiată”. Aşa trebuie să fie! Religia are dogme-le sale, morala sa, tainele sale. Oricare ar fi pretenţiile şi mofturile oamenilor de astăzi, ea nu poate să le schimbe şi nu le va schimba. Oare adevărul fizic se schimbă? Oare în lume nu guvernează aceleaşi legi care au stăpânit firea dintru început? Oare soarele nu-şi urmează acelaşi drum prin văzduhurile albastre?…

\r\n

Poate să ajungă progresul omenesc la înălţimi ameţitoare, el nu va putea modifica câtuşi de puţin legi-le opticii, ale gravitaţiunii sau mersul anotimpurilor.

\r\n

Tot aşa e şi cu adevărul matematic şi cu cel istoric. Cât va exista lumea, 2+2 vor face 4 şi va rămânea hotărât că Cyrus, Alexandru Macedon, Cezar, Napoleon, Ştefan cel Mare, Eminescu n-au fost fantome, ci persoane reale. Precum se vede, adevărurile fizice, matematice şi istorice rămân nemodificate, statornice, „înapoiate”, fără să-şi piardă ceva din puterea lor.

\r\n

De ce ar trebui să fie altfel cu adevărul religios? Dacă a fost cândva, demult, un Dumnezeu, El este şi astăzi. Dacă a fost odată un suflet în fiinţa omenească, este şi astăzi. Dacă era pe vremea străbunilor noştri un rai, este şi astăzi, împotriva acestor adevăruri nici un „progres” nu încape.

\r\n

Rasa umană va putea înmulţi oraşele, va putea construi zgârie-nouri, va putea înmulţi descoperirile ştiinţifice, dar ea nu va putea adăuga, nici modifica ceva la adevărurile de credinţă. Aceste adevăruri nu sunt creaţii omeneşti supuse alterării şi viciilor vremii, ci sunt lucruri dumnezeieşti şi, ca şi Dumnezeu – sunt veșnice.

\r\n

A!… ştim noi ce vrea lumea. Ea aşteaptă nu atât reforme în domeniul dogmelor creştine, cât concesii în privinţa moralei. Biserica trebuie adică să nu fie atât de severă, de intransigentă, ci să-şi mai îndulceas-că legile, să mai sloboadă frânele… Or, nici aceasta nu se poate! Şi în privinţa aceasta religia trebuie să fie „înapoiată”. Veacul nostru este un veac corupt. Mulţi oameni vor să-L suprime pe Dumnezeu. Ei nu ţin socoteală de poruncile Lui. Mulţi vor să facă ce le place. Ei profesează deplina libertate, adică ruperea cu orice principiu, desfacerea de orice putere obligatorie, dispreţul oricărei sancţiuni.

\r\n

Veacul nostru îngăduie divorţul, sinuciderea; în ochii săi, furtul, zgârcenia, sunt simple „scăderi”, iar desfrânarea este o plăcere permisă, numai să nu contravină legilor statului şi igienei…

\r\n

În faţa acestor dispreţuiri şi pretenţii demoralizatoare, religia se ridică şi strigă: „Oamenilor! Opriţi-vă! Este un Dumnezeu în ceruri care e Stăpânul şi va fi Judecătorul lumii! Credeţi în El şi temeţi-vă de Dânsul căci aveţi a-I da socoteală! Opriţi-vă! Plăcerile ruşinoase sunt păcate grele. Căsătoria e sfântă! Minciuna e oprită, iar avutul aproapelui de neatins! Opriţi-vă!”.

\r\n

Şi astfel, în mijlocul unei lumi stricate, care crede că poate face ce vrea, religia e strajă incoruptibilă şi neadormită, care veghează asupra drepturilor lui Dumnezeu, asupra legilor morale ale omenirii, salvând prin aceasta viaţa şi binele indivizilor şi al popoarelor.

\r\n

Este religia „înapoiată”? Cu atât mai bine pentru noi!

\r\n

Ar fi vai de noi dacă în mijlocul unui veac care şi-a pierdut credinţa şi busola vieţii n-ar rămânea reli-gia, care să oprească lumea să nu se scufunde în întunericul păcatului şi dacă n-ar ajuta-o să se ridice spre culmile însorite ale binelui şi virtuţii!…

\r\n

Slavă Domnului că religia e „înapoiată”! Acest atribut este pentru ea un titlu de glorie.

\r\n

Cu riscul de a ne displace, ea ne aduce aminte, fără de încetare, de vechile adevăruri de credinţă; fără încetare ea flutură înaintea ochilor noştri steagul marilor datorii şi al ţelurilor superioare, fără încetare ea ne mână la Dumnezeu, la mântuire.

\r\n

Se învinuiește religia că e înapoiată! Acest lucru nu discreditează religia și nu ne supără. Ci ne face s-o iubim cu atât mai mult pe aceea care este lumina, puterea și mântuirea omenirii.

\r\n

PR. PROF. DR. ŞTEFAN SLEVOACĂ

\r\n

 [Bucovina, an II, 1942, nr. 446, 6 decembrie, p. 4]

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *