„Faptele Apostolilor” istorisesc că în vremea când ucenicii Domnului erau prigoniţi de jidovi, de fri-că, nimeni nu îndrăznea să se alăture cetei lor. Un fenomen asemănător se observă şi în vremea noastră. Astăzi o mulţime de intelectuali refuză să intre în ceata creştinilor practicanţi, refuză să vină la picioarele amvonului şi să îngenuncheze înaintea altarului. Pierdut-au oamenii aceştia credinţa? Aflat-au împotriva religiei argumente şi obiecţii de nebiruit? Sau se îndoiesc de dovezile dumnezeiești ale Creştinismului? Unii poate că da, dar nu toţi. Mulţi se ţin departe de practicile religioase din timiditate: nu îndrăznesc să se manifeste creştini.
\r\n
\r\n
Veacul trecut, cu concepţia sa materialistă despre viaţă, socotea religia un fenomen inutil, un non-sens, tratând-o ca semn de înapoiere, ca obscurantism.
\r\n
Această concepţie în mare parte se perpetuează şi în zilele noastre, cu toată evoluţia nouă din lumea filosofiei şi a ştiinţei despre om.
\r\n
Există o mulţime de contemporani, care din fanfaronadă, din răutate şi prostie îngâmfată, îşi fac un ti-tlu de glorie din a nu crede în nimic, din a ironiza şi din a-şi bate joc de toţi aceia care cred în Iisus Hris-tos şi îşi îndeplinesc toate îndatoririle impuse de credinţa lor.
\r\n
Văzând aceasta, o seamă de creştini se intimidează, se abţin şi se ascund. Aşa că o mare parte din acei pe care îi socotim necredincioşi sunt sclavii aşa zisei opinii publice, victimele fricii de galerie.
\r\n
Frica de galerie este aceea care face golul din bisericile noastre, care reţine acasă o mulţime de lume să nu vină la Liturghie, care înţepeneşte genunchii să nu se plece înainte lui Dumnezeu, care înlemneşte în buzunar mâna care ar vrea să facă semnul sfintei cruci, când trece înaintea unei biserici.
\r\n
Este aceasta un sentiment pe cât de stupid, pe atât de dăunător.
\r\n
Un sentiment stupid. Iată, bunăoară, un bărbat, inteligent, cinstit, bogat şi stimat de toţi semenii săi. Însă în privinţa religiei e un timid şi se teme… de cine? Se teme de subalternul său, de servitorul său, de fiul său, de câţiva prieteni, cheflii, ba chiar de nişte necunoscuţi de pe stradă.
\r\n
Nu-i aceasta uimitor?
\r\n
Frica de opinia publică este apoi un sentiment dăunător.
\r\n
Este sau nu este Dumnezeu? Este sau nu este Creştinismul adevărat? Are omul suflet sau nu are? Cul-tul religios este util sau ba?
\r\n
De răspunsul la aceste chestiuni atârnă nu numai valoarea şi frumuseţea unei vieţi omeneşti, dar şi destinul cel de dincolo de veac. Or, ce poate fi mai greşit decât să te laşi călăuzit de aceste probleme capi-tale, de părerile şubrede şi schimbătoare ale unor ignoranţi şi inconştienţi, în loc să asculţi de glasul conştiinţei, de cuvântul Scripturii şi al Bisericii?
\r\n
Religia creştină nu are în sine nimic dezonorant. Dimpotrivă! De numele ei se leagă tot ceea ce în lu-me însemnează lumină, adevăr, putere, nobleţă şi libertate. Aşa că mărturisirea ei făţişă – departe de a fi o ruşinare – trebuie privită ca un titlu de onoare, de distincţie, ca un privilegiu de superioritate a duhului. De aceea în contemporanii noştri trebuie cultivat curajul convingerilor religioase.
\r\n
Să avem curajul să ne manifestăm creştini! Nu se cuvine ca, în lume, credinţa, dreptatea, adevărul şi libertatea să fie timide şi să se ascundă, în vreme ce ignoranţa, laşitatea şi fățărnicia să-şi ridice capul cu semeţie.
\r\n
Prin cuvintele noastre, dar mai ales prin faptele noastre, să ne arătăm ceea ce suntem. Și, când credin-ța ne va fi mărturisită cu curaj, îndrăzneala galeriei va fi biruită și convingerile confraților noștri se vor întări.
\r\n
PR. PROF. DR. ŞTEFAN SLEVOACĂ
\r\n
[Bucovina, an II, 1942, nr. 440, 29 noiembrie, p. 4]
Users Today : 5263
Users Yesterday : 4897
This Month : 44201
This Year : 100206
Total Users : 597020
Views Today : 8026
Total views : 3799724