Harisma pocăinței

chipuri4-IN

\r\n

Dacă citim cu atenție cum îi descrie Apostolul Pavel pe creștinii harismatici ai Bisericii primare, vedem că pentru a fi mădulare ale Trupului lui Hristos, trebuie să avem aceeași harismă, o harismă comună (I Cor 7:7).

\r\n

\r\n

Fiecare dintre noi trebuie să aibă o harismă a sa care să fie identică cu a celorlalți. Și această harismă identică este cheia care ne va uni cu Trupul lui Hristos. Și în Trupul lui Hristos vom deveni părtași harismelor tuturor celorlalte mădulare, ”împreună cu toți sfinții”, cu toți ceilalți membri ai Bisericii. Toată nevoința și lupta noastră este să dobândim o harismă comună cu care să venim în Biserica lui Dumnezeu, să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu aducând această harismă a noastră, care în fapt este nulă, dar prețioasă, pentru că arată că într-adevăr vrem, că într-adevăr tânjim după viața veșnică pe care ne-o dăruiește Dumnezeu în Biserică. [Într-adevăr,] avem acest cuvânt ”fiecare are aceeași harismă” (I Cor 7:7).

\r\n

Fiecare creștin, fiecare membru conștient al Bisericii, trebuie să aibă o harismă comună. Și care este această harismă comună? Este harisma pocăinței. Nimeni nu se poate uni, nu se poate împăca cu Dumnezeu, dacă nu trece prin pocăință, dacă nu lucrează această harismă a pocăinței.

\r\n

Domnul după Înviere Își trimite ucenicii în toată lumea pentru a propovădui pocăința sau mântuirea. Nu trebuie să uităm că harisma fundamentală care ne unește cu Trupul lui Hristos  și ne face moștenitori ai vieții Lui este harisma pocăinței, de aceea pregătirea noastră este să ne smerim în fața lui Dumnezeu, să plângem, să ne pocăim, și să ni se umple inima de simțăminte smerite, de credință, smerenie, dragoste, de așteptarea Celui ce a venit și iarăși vine, a Celui care a venit și rămâne cu noi până la sfârșitul veacurilor. Și aceasta este harisma cu care, atunci când venim la Hristos, ne unim cu El. Este mică, pentru că niciodată nu este de ajuns, niciodată nu facem destule, de aceea ne și pare rău, ne mâhnim de nimicnicia noastră, dar nu ne pare rău în chip bolnav, ne pare rău pentru că lui Dumnezeu i se potrivesc lucruri mai bune decât ce îi oferim noi. Însă această tristețe duce la pocăință, iar harisma pocăinței este cea care ne unește cu Trupul lui Hristos, cu Biserica, și ne face părtași bogăției harismelor și comuniunii harismelor tuturor sfinților, ca să putem să înțelegem adâncimea, înălțimea, lărgimea și grosimea dragostei lui Hristos în toți sfinții. Are o mare însemnătate acest lucru. Împreună cu toți sfinții!

\r\n

Arhimandritul Zaharia Zaharou

\r\n

Sursa: http://www.pemptousia.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *