Harismele Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul

\r\n

Adanca lui smerenie, provenita din ascultare desavarsita, l-a umplut cu multime de harisme ale Sfantului Duh. Avea multe harisme: discernator, inainte-vazator, tamaduitor. Cunostea si limbajul prin semne al mutilor.

\r\n

\r\n

Harisma stravederii i s-a dat intr-o dimineata cutremuratoare pentru el, cand s-a dus la biserica din Kavsokalivia. Inca nu incepuse slujba utreniei. A intrat in nartica si statea nevazut, intr-un colt. Tot acolo a intrat atunci un ascet rus sfant, batranul Dimas. Acela, crezand ca este singur in biserica, a inceput sa faca metanii, rostind rugaciunea. Peste putin a cazut in extaz, cuprins de lumina nezidita. In clipa aceea harul lui Dumnezeu a intrat si in micul, dar primitorul parinte Porfirie. Batranul Dimas i-a transmis tanarului ascet harismele lui. Dupa aceea, tanarul parinte Porfirie s-a impartasit si a plecat alergand in padure. A rostit rugaciunea de multumire de dupa impartasanie, plin de o nebunie si bucurie dumnezeiasca. L-a slavit pe Dumnezeu si I-a multumit.

\r\n

Dupa cum marturiseste profesorul G. Papazahos, parintele povestea:

\r\n\r\n

\r\n

„Zicand «Slava Ţie Dumnezeule», am vrut sa fac cativa pasi si am vazut ca nu mai am greutate. Pasul meu, in loc sa ma duca la un metru mai incolo, m-a dus la zece metri. Şi mergeam cum mergeau acei astronauti pe luna, ca si cand ar fi fost din bumbac. Calci aici si te duci departe […] Credeam ca nu sunt eu”.

\r\n

\r\n

Pagini din Filocalie reinviaza in fata ochilor celui care lectureaza viata harismatica a cuviosului parinte.

\r\n

Parintele a continuat sa alerge emotionat, slavindu-L pe Dumnezeu cu tot sufletul si trupul lui. Şi-a deschis mainile pentru a-si exprima marea recunostinta. La un moment dat mainile i-au ramas nemiscate, in extaz. Intregul trup i-a devenit o cruce vie.

\r\n

Cand s-a intors la chilie s-a inecat de emotie si lacrimi, care au tinut pana seara. Nu putea psalmodia. Rostea incontinuu rugaciunea lui Iisus fara sa poata sa spuna altceva, plin de recunostinta pentru vizita lui Dumnezeu.

\r\n

In jurul dupa-amiezii, privind spre mare, „i-a vazut” in spatele muntelui pe parintii sai duhovnicesti, care veneau incarcati cu desagile. Muntele parca ar fi fost din sticla. Parintele gusta pentru prima data din darul lui Dumnezeu numit „harul stravederii“. Cand i-a marturisit asta parintelui sau duhovnicesc, acela, cu multa intelepciune si discernamant, i-a spus sa taca. De asemenea l-a povatuit sa nu dea insemnatate acestui lucru, fiindca diavolul il urmareste si-l poate arunca – ca pe orice om harismatic – in cel mai grav pacat dintre toate, mandria. Acesta ne desparte de Dumnezeu si face sa dispara harismele Sfantului Duh. Cuvantul Sfintei Scripturi este limpede: „De cei batjocoritori Dumnezeu rade, iar celor smeriti le da har”.

\r\n

Impreuna cu stravederea, parintele avea si harisma inainte-vederii si a vindecarii. Iata ce noteaza doctorul sau personal, G. Papazahos:

\r\n

Parintele vindeca bolile. Specialitatea lui este diagnosticarea de la distanta! Vedea cu o precizie uimitoare schimbarile intervenite in el si in alti oameni, uneori si in doctorii sai.

\r\n

El insusi mi-a povestit ca a diagnosticat boala unui tanar, doar privindu-l; spondiloza unei monahii care se afla in alt oras. Sunt foarte multi cei care au primit lucrarea lui de diagnosticare si care s-au incredintat de boala lor mai tarziu si pe cai stiintifice.

\r\n

Ma voi referi aici la diagnosticarea unei boli de care suferea el insusi. A constatat transformari in electrocardiograma sa, fara ajutorul cardiologului. Intr-o zi mi-a telefonat nelinistit: «Vino oricat de tarziu si vei vedea transformari in electrocardiograma. Am avut dureri astazi, de multe ori, si durerile sunt in zona pieptului». Am constatat intr-adevar transformari ischemice si l-am intrebat ce fel de stres avusese in acea zi. A inceput sa planga si cu pauze mi-a descris amanuntit scene din luptele de strada din Romania. Era ziua revoltei populare impotriva lui Ceausescu si prin harisma lui vedea impuscaturile si mortii din piata, dupa cum au publicat ziarele in zilele urmatoare. A continuat sa planga si l-am rugat sa-I ceara lui Dumnezeu sa-i retraga pentru putin aceasta harisma a stravederii.

\r\n

Eu mergeam la chilia lui ca medic care se ocupa cu diagnosticarea, dar de multe ori el ma diagnostica pe mine. Ma voi referi la doua astfel de cazuri: Fusesem operat de profesorul Vasilie Golematis (doua chisturi in acelasi timp) si pe cand ma aflam in faza de vindecare, am mers cu sotia mea la Oropos. Nu stiu daca aflase de la prieteni ca am fost operat, dar indata ce am intrat, s-a uitat insistent multa vreme la burta mea si mi-a spus: «Vad ca in dreapta a fost o operatie buna, dar in stanga este o capodopera». Sotia mi-a facut semn: «Ce spune parintele?» Nu-i spusesem nici ei, nici altcuiva, ca chirurgul a aplicat metoda Soudaice. Parintele „o vazuse”.

\r\n

In decembrie 1990 eram in pat, suferind de gastrita. La un moment dat, pe cand ma intrebam staruitor daca trebuie sa ma operez sau nu, a sunat telefonul. Redau aici cuvintele exacte ale parintelui: «In zilele acestea te vizitez des si prin harul pe care mi l-a dat Dumnezeu lucrez la vindecarea ta. Niciodata n-am intrat in casa ta de atatea ori in atat de putine zile […] Ceva imi spune sa nu faci operatie acum, ci sa-ti schimbi felul de viata, sa te relaxezi. Hai sa ne gandim la operatie mai tarziu. Dar ce fac eu acum, fac pe doctorul cu un doctor? (rade). Sa te relaxezi mai mult, caci lumea te iubeste».

\r\n

Harisma lui l-a facut mult mai sensibil fata de durerea omeneasca. Intr-o seara maicile au intrerupt consultul cardiologic pe care i-l faceam, fiindca afara se adunasera multi oameni si asteptau sa primeasca binecuvantarea lui inainte de a se innopta. Am iesit din chilie si vizitatorii i-au sarutat simplu mana. Era obosit si nu vorbea cu nimeni. Ultima doamna a iesit plangand. Cand am intrat iarasi, l-am gasit pe parinte plangand. «Asa mi se intampla mereu», mi-a spus. «Am vazut cum aceasta mama va fi batuta maine de fiul ei narcoman, ca sa-i dea bani. Şi sarmana s-a smintit pentru ca are o astfel de problema si a plecat fara ajutor […] Ce poti face tu, sarmane Porfirie? Doamne Iisuse Hristoase…».

\r\n

Era un om atat de simplu si de bland, incat nu-i puteai pune vreo intrebare prosteasca. Astfel, intr-o zi l-am provocat in felul acesta: «De unde stii, parinte, ca aceasta harisma inainte-vazatoare pe care o ai este de la Dumnezeu si nu de la diavol?» A ras cu bunatate si mi-a spus: «Ştiu pentru ca am incercat-o. Este de la Dumnezeu, fiindca nu face greseli. Sa-ti dau un exemplu: pe paraclisera de la Policlinica o durea maseaua stanga si se tinea de obrazul drept. I-am spus ca ii este stricata maseaua stanga. Ea a staruit, dar cand s-a intors de la dentist, mi-a spus entuziasmata ca am avut dreptate. La radiografie rana era pe stanga, dar simtea durerea pe drepta, fiindca era aceeasi retea nervoasa. Asadar daca harisma mea ar fi fost de la cel viclean, s-ar fi bazat pe ceea ce simtea bolnava si ar fi fost gresita. Lucrarea lui Dumnezeu nu face greseli»”.

\r\n

Dar parintele, pe langa faptul ca era harismatic, era cu adevarat si purtator de Dumnezeu. La Sfantul Nicolae, la Kalisia, cele mai multe ceasuri le dedica spovedaniei, si desigur, rugaciunii. Chiar el povesteste ca intr-o seara se ruga impreuna cu sora lui in biserica Sfantul Nicolae. Pe cand spuneau rugaciunea „Doamne Iisuse Hristoase…”, i-a inundat lumina dumnezeiasca. Aceasta lumina care umplea biserica, a fost vazuta si de mama lor, care ii insotea.

\r\n

Parintele Porfirie conlucra prin rugaciunile lui incat si fiii sai duhovnicesti sa aiba experiente asemanatoare, cand discutau cu „Imparatul imparatilor”.

\r\n

Credea mult in puterea rugaciunii obstesti. Credea cu totul in cuvantul Domnului: „Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”. 

\r\n

Un fiu duhovnicesc de-al lui povesteste:

\r\n

Parintele se ruga mult, si voia ca si fiii lui duhovnicesti sa faca la fel. Mai ales pe mine voia, in toate chipurile, sa ma convinga sa fac asta. De aceea imi vorbea incontinuu despre puterea rugaciunii.

\r\n

„- Rugaciunea, fiul meu, Anarghire, inseamna convorbirea cu Insusi Dumnezeu, care este Ziditorul, este Creatorul universului! Este Cel care l-a plasmuit pe om dupa chipul si asemanarea Lui. Este Cel care le-a zidit pe cele pe care le vedem, dar si pe cele pe care nu le vedem cu ochii nostri omenesti. In fine, este Cel care nu refuza niciodata sa vorbeasca cu noi, e deajuns ca noi sa-I cerem asta, oricand vrem si de cate ori vrem. Nu ne va spune niciodata „nu”. Dimpotriva, este mereu gata sa ne asculte cu atentie si cu iubire asa cum face orice parinte bun, cand i-o cere copilul sau. Şi nu numai asta, dar si sa ne dea ceea ce-i cerem, insa sa fie spre interesul sufletului nostru. Te-ai gandit vreodata, fiule, cum ar fi sa discuti fie macar o data cu unul dintre conducatorii de astazi ai tarii noastre si sa se faca dorinta ta? Daca nu, iti recomand sa indraznesti. Vei constata ca dorinta ta va ramane doar o dorinta! Nu vor accepta niciodata sa vorbeasca cu tine. Cel mult te vor trimite la vreun inferior, ca sa scape de tine… Din contra, Domnul nostru, care este Imparatul imparatilor, nu te va trimite niciodata la altcineva si nu va refuza nicicand sa vorbeasca cu tine prin rugaciune. Intelegi ce-ti spun?

\r\n

– Sigur ca da, parinte, i-am raspuns.

\r\n

– Mie insa ceva imi spune ca nu vrei sa intelegi. Daca intelegi, de ce nu faci mai multa rugaciune?

\r\n

– Dar te rogi tu pentru mine, am adaugat.

\r\n

– Şi cand mananc eu, te saturi tu? m-a intrebat. Şi cu asta m-a dezarmat complet.

\r\n

– Asculta Anarghire, mi-a spus. Iti voi face o propunere, dar vreau de la inceput sa-mi promiti ca o vei accepta si o vei implini.

\r\n

– Va promit, parinte. Sunt gata sa fac ce-mi veti cere.

\r\n

– Ei, atunci iti propun sa ne rugam exact la aceeasi ora, amandoi. Şi fiecare sa se roage pentru celalalt.

\r\n

Am fost de acord si am promis. Am fixat si cand sa facem rugaciunea, la ora zece seara.

\r\n

Parintele, dupa cum mi-a explicat, credea foarte mult in acest fel de rugaciune.

\r\n

Rezultatele rugaciunii obstesti, imi spunea, sunt uimitoare. O sa te convingi si tu. Vreau insa ca la ora zece seara sa fii la intalnirea noastra. Sa nu nesocotesti niciodata fagaduinta pe care ai dat-o. Şi eu voi face la fel”.

\r\n

Inaintand cu parintele, am ajuns la capatul bulevardului Poligonu. De data asta nu m-a lasat sa-l insotesc pana acasa, cum obisnuiam sa fac.

\r\n

„Nu, mi-a spus, n-o sa vii cu mine. Putin mai inainte am fagaduit ceva. Trebuie sa incepem imediat. Din seara asta”.

\r\n

Am facut ascultare. Parintele s-a urcat in autobuz iar eu asteptam sa plece. Cand a pornit autobuzul, imi aduc bine aminte, mi-a batut in geam si mi-a zis: „La zece fix!”

\r\n

Parca-i vad chipul si-i aud glasul! Fata lui stralucea si semana cu a ingerilor. Era, desigur, si cu 30 de ani mai tanar. La varsta cea mai creativa. Am asteptat in statie pana in clipa cand autobuzul s-a pierdut in haosul aglomeratei Atena, ducand cu el si un sfant necunoscut pana atunci al Bisericii lui Hristos, si imediat dupa aceea am plecat in graba acasa, vrand sa fiu foarte punctual la intalnirea rugaciunii.

\r\n

Şi intr-adevar, la ora zece seara m-am inchis in camera mea si am inceput sa ma rog. Insa chiar din primul minut trupul a inceput sa-mi fie traversat de curenti intensi, care incepeau de la picioare si mergeau pana in cap, iar apoi o lumina puternica a inundat camera si mi-a dat impresia ca ma aflu in flacari, care insa nu ma ardeau! La inceput m-am speriat tare si putin a lipsit s-o iau la fuga de panica. Insa apoi mi-am dat seama ca toate aceste fenomene izvorau din puterea rugaciunii parintelui si nu numai ca m-am linistit, dar am fost cuprins de o bucurie mare, care imi dadea impresia ca nu mai calc pe pamant. Toate acestea au continuat pana la sfarsitul rugaciunii.

\r\n

In ziua urmatoare primul lucru pe care l-am facut a fost sa vorbesc cu parintele. Eram hotarat sa nu-i spun nimic. Voiam ca mai intai sa vorbeasca el. Şi asa s-a intamplat.

\r\n

Dupa ce am cerut binecuvantarea lui, parintele, cu o satisfactie deosebita si intr-un hohot de ras mi-a spus:

\r\n

„Te-ai speriat, nu? Şi putin a lipsit s-o iei la fuga. Insa eu te vedeam intr-o lumina intensa, care a umplut toata camera ta si tu urcai cu bucurie, ca si cand ai fi vrut sa ajungi la tronul lui Dumnezeu! Vezi ce putere are acest fel de rugaciune? Continu-o si-o sa ma pomenesti”.

\r\n

Intr-adevar, il pomenesc. Şi-l voi pomeni nu numai in viata de aici, dar si in cea de dincolo. Caci aceste fenomene, odata cu trecerea timpului au devenit atat de intense incat nici nu le pot descrie!”

\r\n

Aceasta intamplare dovedeste sfintenia parintelui, harul bogat pe care l-a primit de la Dumnezeu si capacitatea lui de a-l manevra. Putea sa trimita pachete cu daruri ale harului dumnezeiesc acolo unde voia. Acum, desigur, mijloceste si-i umple si mai mult de har pe cei care-l roaga asta.

\r\n

Parintele traia in stele, in nemarginire, in ceruri. Traia in chip suprafiresc. N-a cultivat harisma stravederii, nu i-a dat nicio insemnatate. Nici n-a cerut vreodata de la Dumnezeu sa-i descopere ceva. Insa dupa ce a cunoscut ca i-a fost data, viata i s-a schimbat si era plin de bucurie si veselie. Harul lui Dumnezeu a inmultit toate harismele. „Vedea” multe lucruri, dar nu vorbea, dupa cum chiar el marturisea.

\r\n

Parintele vedea ratiunile fiintelor. Dupa primirea harismei a dobandit capacitatea de a vorbi cu stancile, cu zidirea necuvantatoare. Putea sa simta de departe mirosul florilor si sa recunoasca pasarile care-I cantau Ziditorului si-L preaslaveau. Cu harul lui Dumnezeu le vedea pe toate.

\r\n

Avea de asemenea harisma de a gasi apa ascunsa a izvoarelor, dupa cum povesteste chiar el. Se ruga si gasea apa la mare adancime. Odata a incercat-o, pentru a-i afla gustul. Şi a gasit cu exactitate locul unde se afla apa curata din abundenta, pentru cel care i-o ceruse.

\r\n

(din: Ieromonah Sava Aghioritul, Vindecarea sufletului in invatatura parintelui Porfirie, Editura Egumenita, 2012)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *