Iată cum ne iubesc sfinții lui Dumnezeu!

Praznuim astazi pe una dintre cele mari Sfinte ale neamului nostru, pe Sfanta Parascheva. Zic neamul nostru dar nu ma refer neaparat la noi ca la romani ci mai mult ca la crestini, ma refer insa la noi, la neamul nostru si ca la neamul romanesc incadrat in crestinatate. Aceasta o fac din doua motive.

Primul motiv este ca Sfanta Cuvioasa Parascheva nu s-a nascut in Romania dar a ales sa vina aici in Romania la fel ca si alti mari sfinti de pe teritoriul nostru romanesc, sfinti pe care poporul nostru ii cinsteste cu multa evlavie, ca: Sf. Dimitrie Basarabov, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Mucenita Filoftea, Sf. Tatiana si altii. Sfinti, care desi nu s-au nascut aici, au ales sa vina aici, pe teritoriul nostru. Al doilea motiv este ca desi noi astazi praznuim pomenirea unei Sfinte, a unei Cuvioase, totusi, prin ea, praznuim pe toti sfintii.

Sfanta Parascheva s-a nascut acum aproape 900 de ani intr-un sat din Tracia pe nume Epivata, pe tarmul de nord al Marii Marmara, dintr-un neam ales, oameni cu multa vaza dar si binecredinciosi crestini. Sfanta Cuvioasa Parascheva fiind indemnata si de parinti dar mai ales de cuvintele pe care le auzea la Biserica, a hotarat sa se lepede de sine, sa lase toate placerile lumii si sa plece, sa urmeze pe Mantuitorul Hristos. Astfel, ea s-a dus la Constantinopol unde a vietuit intr-o manastire pana la varsta de 25 de ani de unde prin descoperire dumnezeiasca a plecat intorcandu-se in satul sau unde a mai trait 2 ani, adormind apoi in Domnul.

Descoperirea Sfintelor ei Moaste s-a facut intr-un mod minunat. Fiind atunci zona aceea bantuita de o molima, multi oameni mureau. Si trecand pe acolo o corabie, unul din corabieri fiind si el cuprins de aceasta boala si murind din cauza ei a fost aruncat in apa iar apa l-a adus la tarm. Trupul sau urat mirositor a determinat in cele din urma pe sateni sa-l ingroape intr-un loc apropiat, nestiind ei ca in acel loc fusese inmormantata si Sfanta Cuvioasa Parascheva cu mult timp inainte. Insa, Sfanta Cuvioasa s-a aratat unui Cuvios din acea vreme, spunandu-i ca nu poate sa suporte mirosul nesuferit al acelui corabier si sa-l scoata de acolo. Aceasta o data, de doua ori, de trei ori, pana cand Sfantul s-a dus si a anuntat satenii, si descoperind trupul Cuvioasei l-a aflat pe acesta neputrezit impastiind miros de buna mireasma.

N-am sa insist prea mult asupra vietii Sfintei Parascheva, deoarece multi dintre dumneavoastra cunosteti deja foarte multe despre aceasta, am sa ma opresc asupra unui singur aspect de la care si prin care vom avea ceva de invatat. La doar 10 ani, inima Sfintei Cuvioasei Parascheva, copila de atunci, care dusa fiind de parintii sai la Biserica, a fost miscata de aceste cuvinte ale Mantuitorului Hristos: “Daca voieste cineva sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-mi urmeze Mie”. Aceste cuvinte ale lui Hristos, indeamna la cea mai deplina, la cea mai profunda jertfa: lepadarea de sine. Sunt cuvintele care ne responsabilizeaza poate in cel mai inaalt grad, chemandu-ne la asemanarea cu Hristos prin jertfa.

Ce responsabilizare putem gasi noi la o fetita de numai 10 ani? Cum si cat intelege ea si ce anume poate sa inteleaga un copil din jertfa pe cruce? Prea putine, am spune. Insa nu este asa. Aceste cuvinte le gasim la Sfantul Evanghelist Luca. Tot acolo gasim un alt verset care ar putea sa ne lamureasca: “Cine nu va primi”, spune Mantuitorul, “Imparatia lui Dumnezeu ca un copil, acela nu va intra in ea”. Noi ne raportam la sfinti si am ajuns sa ne gandim la ei ca la niste eroi, eroi ai duhului, si asa si este. Ce i-a facut pe ei asa? Nevointa aspra? Foamea, frigul, setea? Dormitul pe jos, chinurile sau chiar lipsa somnului, rugaciunea neincetata? Sunt asa de multe nevointele lor si asa de grele, incat numai daca le enumeram sau daca incercam sa le descriem, ne va cuprinde descurajarea, pierzandu-ne nadejdea de a fi vreodata asemenea lor. Da, sfintii au avut toate acestea si mai multe decat acestea. Au cucerit inaltimi ale virtutilor la care daca ne uitam, ametim. Si totusi, nu acestea au stat la baza desavarsirii lor, la baza sfinteniei lor. Acestea au venit abia pe urma.

Dar ce-a fost la inceput? Sa ne intoarcem la copila de 10 ani. Ce-a inteles ea, ce-a simtit ea auzind despre cruce? A inteles ce doar un copil poate sa inteleaga, adica esentialul: a inteles de aici, iubirea lui Dumnezeu. A primit Imparatia ca un copil. Si cum asta? Daca ii dam unui adult o ciocolata sau un dar oarecare el indata va pune intrebarea: “Dar de ce?” , “Si ce-ar trebui sa fac eu pentru asta?” Dar sa-i dam unui copil… Ce va face el? Se va bucura. Va intelege ca-l iubesti, se va bucura de aceasta ciocolata si mai ales, mai ales, va multumi. Si din multumirea lui vei intelege si tu ca si el te iubeste. Asa au facut sfintii: au multumit. Au inteles ca tot, dar absolut tot, este mila si este iubire. Si ce putem noi sa facem? Cum putem noi sa raspundem la iubirea lui Dumnezeu? Sa facem ceva… Dar Sf. Apostol Pavel a zis: “Dumnezeu este Cel care lucreaza in voi si sa voiti si sa savarsiti”. Iata ca ne intoarcem iarasi la mila lui Dumnezeu.

La iubirea Lui trebuie sa ajunga si iubirea noastra. Dar cum? Sfintii au inteles un lucru foarte important, la care va rog sa fiti cu luare aminte si sa va ganditi la aceasta: distanta dintre mila lui Dumnezeu si iubirea noastra poate fi parcursa doar de recunostinta. Sfantul Ioan Gura de Aur a spus: “Intr-un singur fel putem sa ne implinim noi toata datoria fata de Dumnezeu: sa-I multumim”. Iar Sf. Nicolae Velimirovici a spus asa: “Cu cat mai multumitor se arata a fi un om, cu atat mai aproape este de desavarsire.” Sa multumim si sa invatam si noi cum sa primim. Au primit sfintii iubirea lui Dumnezeu, si-au deschis inimile, si ele au fost inundate de mila Lui. Si au inceput sa se roage pentru oameni. Oameni fiind si ei, trup avand, ei se rugau pentru toti oamenii, atat cat puteau, atat cat le era dat, atat cat le era ingaduit de pamant, ei cuprindeau in dragostea lor pe toti oamenii. Iar acum, in Imparatia Cerurilor, unde pidica nu este, unde nimic nu mai este ascuns, ei vad totul mult mai limpede,privesc altfel la necazul nostru si ei Il roaga pe Hristos: “Doamne, uita-Te la ei, la bietii oameni…” Ei ii spun Lui: “Uita-Te, sufera…”, ii spun Lui asa cum odinioara David o facea: “Vezi pentru ca Tu privesti la necazuri si la durere ca sa le iei in mainile Tale , caci in Tine se increde saracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.” “Ajuta-l, Doamne. Ajut-o, Stapane. Uite-i cum risca, uite-i cat risca… Daca noua ne este atat de mila cu cat mai mult Tie, Doamne? Si nu te vom lasa pana nu-i vei milui.” Iata cum, iata cat ne iubesc sfintii lui Dumnezeu! Sa nu lasam sa le fi fost viata, nevointa in zadar. Sa nu ramana rugaciunea lor fara tinta. Sa indraznim sa cerem rugaciunile lor, sa le cerem ajutorul. Si asa, vom primi cum se cuvine.

Ce trista si ce seaca ar fi viata noastra fara sfinti! Cat intuneric ar fi fara Maica Domnului! Sectarii, sarmanii de ei, ei nu cunosc bucuria deplina, ei care resping Crucea lui Hristos, pe Maica Sa, pe sfintii alesi ai Lui. Traiesc in intuneric. Se spune ca era un om oarecare, un om simplu, care in fiecare seara inainte de culcare se ruga la toti sfintii; lua calendarul la rand si se ruga fiecarui sfant in parte si asa se culca, asta era nevointa lui. Si cand a fost sa moara, la despartirea sufletului de trup, atunci cand dracii vin si ei sa ingrozeasca sufletul, iata ca acestia n-au mai putut sa intre, datorita multimii sfintilor care venisera toti sa ia acest suflet binecuvantat.

Iata ca sunt mai bine de 350 de ani de cand Sf. Parascheva a ales prin mana voievodului Vasile Lupu sa vina aici la noi in Roamania. Si cate minuni, cate binefaceri, cate vindecari nu s-au intamplat datorita acestui lucru! Toata lumea cunoaste, am sa spun aici o singura minune, poate cea mai mare minune, desi, Dumnezeu le stie pe cele mari si pe cele mici. In momentul in care Sf. Cuvioasa fiind asezata in Paraclisul Manastirii Sfintii Trei Ierarhi, datorita unei neglijente, o lumanare pusa intr-un sfesnic de lemn a ars pana la capat si a impanzit focul si tot Paraclisul a ars. Tot. Era in seara de 26 spre 27 decembrie la pomenirea Sfantului intaiului Mucenic Stefan. Tot a ars: vesminte, odoare… A fost o caldura incat si sticla s-a topit. Sticla care era pusa la portretele ctitorilor s-a topit. Au gasit dimineata Moastele Sf. Cuvioase in mijlocul unui morman de jar. Sfintele Moaste nu numai ca au ramas intregi, dar in aceasta caldura despre care v-am spus, pecetile lasate de la Vasile Lupu au ramas neatinse. Vesmintele nu numai ca nu arsesera dar nici miros de fum nu aveau, iar perna de sub trupul Cuvioasei de-abia fusese atinsa de fum.

Ne miram de aceasta minune, ca sfintenia este mai puternica decat focul. Dar sfintenia este mai puternica decat patima, este mai puternica decat iadul, decat moartea, decat stricaciunea.

Cu rugaciunile Sfintei Cuvioase, in atata vreme s-au inaltat atatea locasuri sfinte si manastiri pe acest pamant binecuvantat, atatea cat nu gasesti in nicio alta parte. De ajutorul ei s-au bucurat atatia si atatia oameni bolnavi, oropsiti, intristati, necajiti. Toti au primit alinare pentru rugaciunile ei. Se cuvine dar, sa-i multumim. Se cuvine iarasi, sa primim dragostea ei, chemand-o mai des in ajutor. Iar celor care cu binecuvantarea si cu ocrotirea Sf. Parascheva poarta numele ei le uram sa aiba o viata cu liniste si bucurie, iar pentru rugaciunile Sfintei Preacuvioasei si mult milostivei maicii noastre Parascheva, Milostive Doamne nu ne lasa pe noi, Amin.”

pr. Hrisostom de la Manastirea Putna

www.cuvantul-ortodox.ro