Divorţul e un păcat care atârnă grav asupra omului. Al doilea este avortul. Atunci nu te mira că întreg pământul se poluează din punct de vedere spiritual. Păcatele ajung să fie strigătoare la cer. Pentru că aceasta deranjează mersul lucrurilor fireşti.
Hristos găseşte o portiţă în Evanghelie şi spune că o căsătorie îşi pierde valabilitatea în cazul în care unul dintre soţi păcătuieşte.
Da, ştiu! La Matei, în care spune că aceasta se întâmplă numai în caz de păcătuire, dar nu spune că apoi se poate căsători a doua şi a treia oară. Nu!
Practic, asta înseamnă că în momentul în care îți înşeli soţul sau soţia ai distrus legătura. Legătura sacră de la nuntă.
Ai distrus-o în momentul în care ţi-ai înşelat soţul sau soţia. Dar ştiţi cum se întâmplă de multe ori în lume. Bărbatul şi femeia au o familie, unul dintre ei îşi înşeală partenerul, dar după un timp îşi dă seama că a greşit. Căsătoria – legătura sacră spuneţi că nu mai există, dar cel care a greşit se duce la preot şi se spovedeşte, nu vrea să-şi piardă familia. Care este puterea spovedaniei în acest caz?
Puterea spovedaniei este nelimitată. Puterea de a lega şi dezlega. După cum zice Hristos: „Adevărat zic vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Mt. 18, 18). În cazul în care individul e divorţat, el nu este dezlegat şi cuminecat până nu intră în regulă. Până când se cunună şi face a doua nuntă cu femeia cu care se ia. Pentru că Biserica îi face aşa-numita dezlegare a divorţului.
Extras din ”Convorbiri în amurg” – Bogdan Eduard și ÎPS Iustinian Chira, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006
www.ganduridinierusalim.com