Înălţarea Sfintei Cruci(14 / 27 septembrie)

Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit. Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor! Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte. Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.

\r\n

Ioan 19,6-11. 13-20. 25-28. 31-35

\r\n

În faţa unor biserici protestante americane se găsesc afişe mari pe care stă scris: “Luaţi-vă grijile şi aduceţi-le la biserică; milioane de oameni le lasă aici”. Fără îndoială există un mare adevăr în aceste cuvinte. Hristos oferă alinare pentru sufletele încercate, dar oare la aceasta se reduce întreg creştinismul?

\r\n

Se spune că în Orient, cămilele îngenunchează în faţa stăpânului lor în fiecare seară, pentru ca greutăţile să le fie date jos. Dar dimineaţa următoare, aceleaşi cămile îngenunchează din nou în faţa stăpânului pentru a primi o nouă povară. Dacă este să fim creştini, atunci trebuie să facem la fel. La picioarele crucii suntem eliberaţi de povara păcatului şi a vinovăţiei noastre. Dar luăm o alta: greutatea compasiunii pentru această lume plină de păcat şi de suferinţă.

\r\n

Crucea lui Hristos, a cărei Înălţare o sărbătorim astăzi, stă ridicată pentru mântuirea omului. Pentru iertare. Ca dovadă a iubirii infinite a lui Dumnezeu. Dar trebuie să dăm un răspuns, unul propriu, crucii lui Hristos: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-mi urmeze Mie” (Luca 9,23).

\r\n

Iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. Ne luăm crucea şi îi urmăm pentru că El a luat primul crucea pentru noi. Există însă o cruce în viaţa noastră? Suntem dispuşi astăzi să îi urmăm lui Hristos? Îndeplinim oare voia Sa în noianul de presiuni exterioare? Avem dorinţa de a ne depăşi obiceiurile păcătoase adânc înrădăcinate în suflet? “M-am răstignit împreună cu Hristos” (Galateni 2,20), scrie Sf. Pavel. “Mor în fiecare zi!” (1Corinteni 15,31), dar nu o moarte fizică, ci o moarte – zilnică! – faţă de egoism şi păcat. Suntem noi gata pentru a duce o astfel de cruce?

\r\n

Crucea lipsă

\r\n

Se spune că un preot era asaltat de nemulţumiţi: de contabilul parohiei, care se plângea că cei mai mulţi nu lasă decât monede la chetă; de responsabilul cu cateheza, iritat că nu are suficiente resurse pentru a ţine orele; de dirijorul corului, agitat că nu găseşte vocile de care are nevoie pentru o armonie perfectă. Duminica următoare, credincioşii au văzut că de pe altar lipsea crucea. Au început să se întrebe: de ce? Răspunsul nu a întârziat să apară. Preotul i-a anunţat: “Crucea, după cum ştiţi, este un simbol al sacrificiului lui Hristos pentru mântuirea noastră. Este de asemenea un simbol al propriului nostru sacrificiu pentru Domnul şi pentru Biserica Sa.”

\r\n

“Am descoperit însă cu tristeţe că puţini dintre noi facem sacrificii adevărate. Crucea a devenit doar un ornament de pus pe altar, lipsind din inimile multora dintre noi. Puţini sunt cei dispuşi să îşi sacrifice timpul şi interesele personale pentru Biserică. Aşa că m-am gândit să iau crucea de pe altar, căci este doar un banal simbol. Privind la altar în această dimineaţă, nu vedeţi crucea. Sper ca aceasta să vă amintească de faptul că crucea trebuie să fie în inimile voastre, în dăruirea voastră, în slujirea pe care i-o aduceţi Domnului şi Bisericii Sale. Crucea de pe altar nu are nici un sens dacă nu este prezentă şi în vieţile noastre.”

\r\n

Comunismul a avut mare succes la tineri provocându-i să ducă o viaţă dură şi în competiţie. La intrarea în asociaţia tinerilor comunişti avea loc un astfel de dialog: “Ştii ce te aşteaptă?”, întreba comunistul. “Da, ştiu”, spunea tânărul aspirat. “Frig, foame, sfidare, abuz, închisoare, boli şi moarte”, continua comunistul. “Da, ştiu”, răspundea tânărul. “Sunt gata. Le voi îndura pe toate.”

\r\n

Noi, creştinii, avem motivele corecte pentru o astfel de viaţă de sacrificiu, dar ne lipseşte spiritul comuniştilor. Am devenit saturaţi de iubirea de confort şi de viaţa fără probleme, încât nu mai avem vigoarea necesară pentru a fi combatanţi. Însă singurul creştinism care poate spera să cucerească lumea este creştinismul cu crucea în inimă. Să ne întrebăm deci dacă nu cumva crucea lipseşte din vieţile noastre… dacă nu cumva crucea a devenit un simplu ornament, o podoabă exterioară. Mai este ea simbolul sacrificiului nostru pentru Hristos? Dacă nu ne dăruim, dacă nu slujim, nici cruce nu avem.

\r\n

Un Episcop credincios

\r\n

Suntem în anul 156 d.H. Mulţimile se agită pe străzile Smirnei strigând: “Afară cu creştinii! Sunt periculoşi! Refuză să se închine împăratului. Jos cu Policarp până nu vin romanii şi îl aruncă animalelor!” În timpul procesului, proconsulul roman îi spune Episcopului Policarp: “Dată fiind vârsta ta, te invit să îi juri credinţă lui Cezar şi vei fi scutit de tortură.” Referindu-se la Hristos, Policarp răspunde: “Optzeci şi şase de ani i-am fost sclav Lui, şi nimic nu mi-a făcut rău şi nici nu s-a dezis de mine. Cum aş putea să îi aduc hulă Regelui care m-a salvat?” Mulţimea, care nu mai avea răbdare, a cerut moartea imediată a Episcopului. Astfel că Policarp este dus la rug. Se roagă, în timp ce focul este aprins şi flăcările îl înconjoară.

\r\n

Astfel a devenit el unul dintre cei mai faimoşi martiri ai credinţei creştine. Ca Episcop, Sf. Policarp purta crucea lui Hristos pe un lanţ în jurul gâtului. Dar purta crucea şi în inimă. A purtat-o cu fidelitate până la sfârşit, primind în locul ei coroana gloriei veşnice.

\r\n

Autor: pr. Anthony M. Coniaris

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *