INIMĂ DE MAMĂ

mama-si-copil-w2

\r\n

Inima bate prima, când abia am fost concepuţi în pântecele mamei, şi tot ea dă semnalul încetării tuturor proceselor vitale. Inima este cea cu care simte şi gândeşte omul înainte de a se folosi de raţiunea sa. Aceasta pentru că există şi o raţiune a inimii.

\r\n

\r\n

De la Sfinţii Părinţi ştim, şi credem lor, că acolo, în inimă, în adâncul ei, se sălăşluieşte Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de la Botez, şi tot în inimă se luptă să intre cel rău, ştiind că cel care ocupă inima omului are putere şi asupra minţii, voinţei şi lucrării sale.

\r\n

Cu inima suferim, căci inima este prima care se întristează şi se îndurerează. Dar şi din toată inima ne bucurăm, iubim sau urâm. Însă ura nu-i este proprie inimii, ci căldura dragostei. Și asta pentru că în clipele când inima urăşte, atunci se îmbolnăveşte şi suferă, chiar dacă de multe ori nu realizăm lucrul acesta.

\r\n

Inima, nu cea de carne, este cu adevărat microcosmosul. Acolo este Cerul, în adâncul ei, acolo Îl putem afla pe Dumnezeu, cumva, „la El acasă”. Dar tot în inimă se adună şi toate întâmplările prin care am trecut, toate visele deşarte sau împlinite, toate cele făcute sau doar năzuite. Astfel că nu este uşor să vorbeşti despre inimă, nu poţi vorbi despre inimă fără să neglijezi unul din aspectele fundamentale privind viaţa şi raţiunea existenţei ei.

\r\n

De ce ne-am hotărât a vorbi în acest număr al revistei noastre despre inima de mamă? Pentru că printr-o Mamă s-a salvat omul, printr-o Fecioară care a ştiut să-L primească şi să-L iubească pe Dumnezeu ca o adevărată fiică şi ca o adevărată mamă.

\r\n

Nimeni nu poate iubi precum iubeşte mama, nu poate ierta şi nu se poate jertfi cum numai ea poate să iubească şi să se jertfească. Instinct – se poate, poate că şi legea firii după care a fost plămădită femeia joacă un rol, şi nu puţin important, dar credem că este ceva mai mult. S-ar putea spune că inima de mamă se formează din primii ani de viaţă, când copila abia desprinsă de la sânul mamei începe să se joace cu păpuşile, să le îngrijească, să le îndrăgească. Inima de mamă se plămădeşte după chipul în care însăşi mama ei şi-a iubit copii şi s-a sacrificat pentru ei, dar şi din visele adolescenţei, când tânăra îşi imaginează cum va fi când va avea propria familie, propriii ei copii. Inima de mamă, în chip absolut, este o inimă păstrată întreagă, neîmpărţită între cariere fantasmatice, plăceri trecătoare sau distracţii de tot felul, amoruri libere sau telenovele fără sfârşit.

\r\n

Lipsa cronică a inimii de mamă

\r\n

Desigur, aceasta este în chip desăvârşit inima mamelor care au odrăslit popoarele lumii până recent în istorie. Acum însă lumea, cu tot ce are ea mai rău, este invidioasă până şi pe această jertfire de sine a mamei pentru copiii săi. Acum lumea ne vrea inimile cu totul pentru ea, deşi pretinde că ne cere doar puţin. Puţin aici, puţin dincolo, până nu mai rămâne nimic din inima noastră şi pentru dragostea pe care vrem să o dăruim. Astfel că atunci când vine vremea, săracele femei se trezesc că nu mai au nici măcar puţin din inima lor pentru a o oferi copilului ce bate la poarta pântecelui lor. Și asta pentru că o parte din inimă a fost alocată industriei de înfrumuseţare, alta carierei, alta distracţiilor sau unei vieţi cât mai liberale, alta admiratorilor sau televiziunii şi ce a mai rămas… Astfel că şi atunci când, în sfârşit, se hotărăşte să primească un copil din cei pe care i-a trimis Dumnezeu de-a lungul anilor, viitoarea mamă constată că nu i-a mai rămas decât foarte puţin din ea pentru a i-o oferi propriului său copil – părticică numită, de data aceasta doar simbolic, inimă de mamă.

\r\n

În mod cert, maternitatea, prin puterile ei proprii, mai recuperează puţin din părţile inimii confiscate de lume, dar uneori prea puţin ca să-i fie de ajuns copilului, care trebuie să se plămădească afectiv din dragostea jertfelnică a mamei lui. Astfel că suntem martorii apariţiei unei generaţii de tineri bolnavi de o lipsă cronică a inimii de mamă, cea mai mare dramă a vremurilor noastre.

\r\n

Însă în această nebunie generalizată pe care ne-a impus-o ideologiile zilei, constatăm că, în răspăr cu duhul vremii, tot mai multe tinere care se trezesc la credinţa în Hristos pun punct unei vieţi de risipire, de împărţire a propriei inimi şi înstrăinare a ei. Dăruindu-şi cu totul inima lui Dumnezeu, o primesc înapoi curăţită şi dornică de a fi jertfită familiei şi copiilor lor. Aceste tinere, precum cea a cărei mărturie o aducem în paginile acestui număr, chiar dacă îndurerate pentru o copilărie şi o adolescenţă furate de lume, suntem siguri că vor răscumpăra prin maternitate vremea pierdută, vor şti să se bucure cu mult mai mult de noua viaţă, de darul lui Dumnezeu pe care l-au primit prin naşterea şi creşterea unui copil.

\r\n

Întru aceasta suntem optimişti privind viitorul, căci chiar dacă tot mai puţini scapă astăzi nespurcaţi de duhurile lumii, prin lucrarea Sa tainică, Cel ce S-a jertfit pentru noi îi întoarce pe mulţi prin pocăinţă, pentru a-i aduce înaintea Tatălui, vrednici să se numească fii ai Lui. Aceasta pentru rugăciunile Maicii Sale, care ne cuprinde pe noi, pe toţi, în inima ei, ca într-o adevărată inimă de mamă, Mamă care L-a purtat în pântecele ei pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu.

\r\n

Gheorghe Fecioru

\r\n

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *