Instituirea Sfintei Euharistii

\r\n\r\nJoia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, rugăciunea Domnului din grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.\r\n\r\nJoia Mare. Urcăm încă o treaptă pe calea care duce la înălţimea Golgotei, retrăind evenimentele care au schimbat pentru totdeauna istoria umanităţii: Patimile, Răstignirea şi Învierea Domnului. De această dată, în efortul de a pătrunde semnificaţiile duhovniceşti ale acestui urcuş, ajuns, iată, la sfânta zi de Joi, îl avem călăuză pe părintele Vasile Ioana, preot paroh la Biserica „Sfântul Nicolae dintr-o zi” din capitală, situată lângă Universitatea de Arhitectură şi Urbanism.\r\n\r\nEvocând faptul că în Sfânta şi Marea zi de Joi principalele evenimente pe care le rememorăm sunt Cina cea de Taină şi spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Iisus Hristos, părintele Ioana ne spune că asistăm astăzi la instaurarea Sfintei Liturghii: „Cred că prima Liturghie din istorie se face astăzi, în Sfânta şi Marea zi de Joi. Hristos Domnul este protosul (adică cel care conduce soborul de slujitori, având întâietate) cel mare, El fiind începătură tuturor în toate, El este Cel care începe totul. El este primul care săvârşeşte Sfânta Liturghie ca arhiereu şi împarte Trupul şi Sângele Său în chipul pâinii şi al vinului Apostolilor Săi.\r\n\r\nA te pocăi înseamnă altceva decât părerea de rău pentru păcat\r\n\r\nContinuând ideea că Apostolii au fost au fost primul sobor de slujitori, părintele Ioana ne spune că, aşa cum arhiereul se smereşte şi slujeşte celor pe care îi păstoreşte, aşa şi Hristos i-a slujit pe cei doisprezece: „Hristos a primit la Liturghia Sa inclusiv pe Iuda, şi i-a spălat picioarele, arătând prin aceasta că şi cel care a greşit mai are încă o şansă. Hristos i-a spălat picioarele lui Iuda aşteptându-l: aştepta pocăinţa sa. Iuda ar fi trebuit să înţeleagă smerenia uriaşă a Mântuitorului şi să se întoarcă la El. De ce l-a împărtăşit Hristos pe Iuda la Cina cea de taină şi i-a spus „Cel care va întinde cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde”? L-a aşteptat Mântuitorul chiar şi atunci ca să se întoarcă şi să se pocăiască. Avem aici o nuanţă foarte importantă: lui Iuda i-a părut rău pentru ceea ce a făcut, dar nu s-a pocăit. Sunt foarte mulţi oameni cărora le pare rău pentru păcatele săvârşite, văzând consecinţele rele ale păcatului, dar nu se pocăiesc, adică nu se smeresc, nu pot spune: „Da. Am păcătuit. Iartă-mă!” Acest „Iartă-mă!” este cheia care deschide uşa Raiului. Acest cuvânt nu l-a spus Iuda. Şi pentru că nu l-a spus, viaţa lui s-a sfârşit cu spânzurătoarea. Spânzurătoarea a venit ca o concluzie a faptului că nu a spus „Iartă-mă!””.\r\n\r\nÎndrăzneala nesăţioasă duce la iad\r\n\r\nPărintele ne atenţionează că este foarte important ca în această perioadă sfântă să ne apropiem de Sfintele Taine, cum ne îndeamnă şi slujba Deniei de Joi, pe care noi o săvârşim miercuri seara: „Să ne apropiem toţi, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună cu Stăpânul, ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor şi să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia, căci aşa a poruncit Hristos ucenicilor Săi: Aşa cum am făcut Eu, să faceţi şi voi, spre pomenirea Mea”. Apoi concluzionează: „Acest cuvânt atât de frumos este perpetuu până la sfârşitul veacurilor. Asta face Biserica de două mii de ani: propovăduieşte iertarea, propovăduieşte smerenia, propovăduieşte curăţenia trupească şi sufletească pentru primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului Hristos”.\r\n\r\nSmerenia este virtutea cea mai importantă din viaţa creştinului: „Domnul S-a smerit atât de mult încât a acceptat să meargă pe mânzul asinei pentru a intra în Ierusalim, Domnul S-a smerit atât de mult încât a acceptat să Se nască într-o peşteră, Domnul S-a smerit atât de mult încât a acceptat să propovăduiască fără casă şi fără masă. Această atât de mare smerenie a Mântuitorului ne arată nouă cât de mult ar trebui să ne smerim noi, cât de mult ar trebui să facem noi pentru celălalt. Iar slujirea, taina slujirii arhieriei şi a preoţiei, se găseşte în spălarea picioarelor. Arhiereul Hristos spală picioarele ucenicilor Săi, indicându-ne faptul că picioarele sunt organele care se murdăresc cel mai repede, mai ales acolo în Ţara Sfântă, unde era mult nisip şi mult praf. Hristos spală picioarele ucenicilor, alege adică să îi spele în locul unde erau cel mai murdari, alege să îi cureţe. Deci slujitorul Altarului îi curăţă pe cei care i-au fost încredinţaţi. Slujirea supremă a arhiereului şi a preotului este Taina Spovedaniei şi Taina Împărtăşaniei. Acesta este exemplul pe care îl dă Mântuitorul tuturor slujitorilor din toate timpurile şi din toate locurile. Toţi slujitorii au ca primă îndatorire şi ascultare spălarea picioarelor celor pe care Dumnezeu i-a încredinţat păstoririi lor: de aceea, bucuria uriaşă pe care o are cel care primeşte spălarea picioarelor este întâlnirea cu Domnul prin acest gest frumos”.\r\n\r\nPărintele Ioana ne-a mai spus că este lăudabilă atitudinea stareţilor din mănăstiri care au reînviat, în ultima perioadă, ritualul atât de frumos care s-a născut la Ierusalim, atunci când patriarhul Ierusalimului spală picioarele celorlalţi arhierei. Sfinţia Sa a participat la această slujbă deosebită, încântătoare, spunând că „este o bucurie să vedem că şi Ortodoxia românească încearcă să renască aceste ritualuri atât de frumoase, care arată smerenia stareţului care spală picioarele acelui călugăr smerit, care vine în Biserica lui Hristos, în biserica mănăstirii lui şi întinde piciorul pentru a-i fi spălat de către stareţul lui, adică de superiorul său, care se ocupă de mântuirea lui prin smerenie”.\r\n\r\nIubitorul de avuţii a pierdut Raiul\r\n\r\nReintrăm apoi, împreună cu părintele, în atmosfera Cinei celei de Taină. Momentul când Hristos îl arată pe vânzător. La masă erau toţi agitaţi. Se întrebau între ei: „Oare eu sunt?” Aici se poate vedea, ne spune părintele, duhul profetic al Apostolilor. „În duh, ei simţeau: de aceea văzătorul cu duhul este cel care are sufletul curat – el simte când este o problemă, simte când sufletul este învolburat de patimi. Apostolii au simţit şi se întrebau „oare eu sunt?”. Şi atunci Mântuitorul spune că cel care a întins cu El mâna în blid, acela este: un alt gest de smerenie a Domnului – Hristos a mâncat din acelaşi blid, din aceeaşi farfurie cu cel care L-a vândut. Noi, oamenii, avem atitudinea să nu stăm la masă cu cei care greşesc, nu ne comparăm cu ei – aceia sunt păcătoşi, sunt sub noi, după mintea noastră noi plasându-ne, bineînţeles, undeva mai sus şi nici măcar nu îi luăm în seamă. Hristos însă nu numai că a stat cu el la masă, ci l-a şi împărtăşit şi a mâncat cu el din acelaşi blid. Îi şi spune: „Fă mai repede ce ai de făcut!” (Mt. In 13, 27), cu asta vrând să-i spună: „Cere-ţi mai repede iertare”; i-a cerut să se pocăiască. Iuda a avut şansa extraordinară să se aşeze în genunchi la picioarele Domnului şi să îi zică „Iartă-mă, Doamne, eu Te-am vândut”. Şi dacă el ar fi făcut acest lucru, sufletul lui ar fi fost alături de celelalte suflete ale Apostolilor, pentru că Mântuitorul a iertat de atâtea ori. Însă, iată că găsim în troparul de la Denia din Sfânta şi Marea Joi că acest păcat al avariţiei, al iubirii de argint, este distrugător pentru sufletul omului: „Vezi, dar iubitorule de avuţii, că acela pentru aceasta spânzurare şi-a agonisit, căci odată ce ucenicii la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău-credincios – în contrast cu ucenicii care s-au luminat odată cu împărtăşirea, căci Sfânta Împărtăşanie luminează – cu iubirea de argint s-a întunecat”. Deci Iuda, care este avar, îi vede pe cei dimprejurul său cu ochi rău, îi suspectează: suspiciunea provine din faptul că el iubeşte foarte mult banul, şi nu mai iubeşte sufletul omenesc, găsindu-i pe toţi cei din jurul său dornici să guste din averea lui, din care pricină se autoizolează. Şi apoi, continuă foarte frumos troparul, „fugi de sufletul nesăţios care a îndrăznit unele ca acestea asupra Învăţătorului”, adică obrăznicia şi îndrăzneala nesăţioasă duc la iad, la pierderea dreptei socoteli şi a măsurii. De aceea, trebuie să Îl rugăm pe Domnul ca, deşi am avea în stare incipientă în noi păcatul iubirii de argint, de păcatul acesta al îndrăznirii peste măsură faţă de lucrurile sfinte, faţă de aproapele nostru, faţă de părinţii noştri, faţă de cei dragi ai noştri, să ne izbăvească – de această patimă care poate duce la gesturi nesăbuite, ca cel al trădării”.\r\n\r\n„Precum Tu voieşti”\r\n\r\nÎn această seară, are loc şi rugăciunea din grădina Ghetsimani, unul dintre momentele cele mai pline de tensiune dramatică din viaţa pământească a Mântuitorului Hristos. După atâtea gesturi de smerenie, arătate de dânsul la Cina cea de Taină, părintele Vasile Ioana ne învaţă: „Mântuitorul face acum un gest de supremă smerenie: îi roagă pe ucenici să fie alături de El. Pentru Mântuitorul Iisus Hristos a fost foarte importantă comuniunea în iubire cu ucenicii Lui; a fost important să Îşi mărturisească înaintea lor tristeţea Sa – este un alt gest de smerenie. Esenţa rugăciunii din Grădina Ghetsimani o constituie cuvintele: „Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Mt. 26, 39). Aceste cuvinte trebuie să le rostim cu toţii. Aceste cuvinte arată compensarea păcatului lui Adam, care a făcut ceea ce a vrut el; Mântuitorul însă a făcut ascultare de voia lui Dumnezeu Tatăl, răscumpărând astfel neamul omenesc de păcatul protopărinţilor Adam şi Eva”.\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

Silviu-Anton LUPU

\r\n

Sursa: www.ziarullumina.ro

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *