Inteligenţa minţii sau inteligenţa emoţională a inimii?

IQ“ sau „EQ“? Noţiunea de „Inteligenţă Emoţională“ (Emotional Quotient – EQ) a fost cunoscută la noi mai ales prin cărţile lui Daniel Goleman, între care Inteligenţa Emoţională (Ed. Curtea Veche, 2001). Până la traducerea acestei cărţi, se vorbea aproape exclusiv doar de „IQ“ (Intelligence Quotient). Şi în zilele noastre, diferite reviste ori reclame de pe internet invită asiduu la probe de perspicacitate pentru calcularea IQ-ului, ca „diagnostic“ pentru inteligenţa minţii. Altfel spus, dacă ai un IQ mare, eşti deştept; dacă IQ-ul este mic, eşti mediocru ori prost. S-a crezut, astfel, că în ecuaţia calculelor pentru inteligenţa cuiva ar intra numai creierul, ca depozitar unic al minţii/raţiunii omeneşti. Cercetările mai noi au dus la concluzia că avem, însă, un emiţător mult mai puternic de energie, inima, cu un sistem nervos suficient de complex pentru a fi recunoscut drept un „mic creier“. Înseamnă că fiecare om are, practic, două minţi (creiere): unul care gândeşte (creier raţional) şi altul care simte (creier emoţional). Iar calitatea relaţiei dintre creier şi inimă este capitală pentru felul de a fi al cuiva, fiind vorba de raportul dintre raţiune şi sentiment. Cercetătorii au descoperit că undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei persoane şi ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în inimă! Mai mult: simţămintele inimii, pozitive şi negative, influenţează major ADN-ul personal, dar şi al semenilor cărora le transmitem „semnale“. S-au realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de recunoştinţă dilată lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula de ADN se micşorează, se contractă şi blochează codurile sale, coduri care se deblochează instantaneu dacă experimentatorii reuşesc să emită iar simţăminte de iubire, recunoştinţă, bucurie (detalii la dr. Andreea Hefco, Un emiţător mai puternic decât creierul, „Lumina“/16 ian. a.c.). De reţinut că semnalele pozitive fac bine, întâi de toate, celui care le emite, iar emiţătorii de semnale negative să ia seama că, înainte de a-i intoxica pe „destinatari“, se intoxică pe ei înşişi. Aceste efecte sunt în consonanţă cu un alt diagnostic realist: cel care vorbeşte de rău pe cineva, vorbeşte, de fapt, despre sine. Nu „caracterizează“, ci „se autocaracterizează“!

\r\n

În actualitate, numeroase şcoli, din întreaga lume, dau o tot mai mare atenţie conceptului EQ, demonstrându-se practic că „supremaţia“ IQ a fost şi este o iluzie. În România, EQ este valorificat mai ales în legătură cu eforturile de consiliere şcolară, dar poate fi la fel de util şi în plan pastoral. Ceea ce ştiinţa modernă „descoperă“ şi propagă acum despre inteligenţa şi lucrarea inimii, spiritualitatea creştină a propovăduit dintotdeauna. În Sfânta Scriptură se vorbeşte despre inimă şi în sens metafizic, nu doar în sens fiziologic. Ce spune Mântuitorul? „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima…“. Sau: „Din inimă ies gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule…“. Chiar în Vechiul Testament întâlnim texte ilustrative: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule…“ ş.a. În plan duhovnicesc, inima are, aşadar, o anumită prioritate, fără a se neglija, desigur, grija pentru minte/raţiune. Istoria şi realităţile prezente ne arată, însă, că cei preocupaţi excesiv (şi exclusiv) pentru IQ, fără o cultivare a simţămintelor lăuntrice, în special a iubirii, devin adesea aroganţi şi încrezuţi, manifestând o dizgraţioasă suficienţă de sine. Cât de bine surprinde Sf. Ap. Pavel acest aspect: „Cunoştinţa îngâmfă, iubirea zideşte!“ (I Co 8, 1). Interesant şi sugestiv este faptul că „îngâmfă“ traduce grecescul „“ ( – a fi arogant, a-şi umfla pieptul), iar din textul latin corespondentul „inflat“ (inflo-are – a se umfla).

\r\n

Fiecare om trebuie să realizeze o relaţie armonioasă între minte şi inimă, pentru că grija pentru una nu trebuie să obnubileze preocuparea pentru cealaltă. Principiul „mens sana in corpore sano“ (Juvenal) poate fi aplicat şi aici, cu o mică, dar esenţială completare: mens sana et cor sanum in corpore sano. Deodată, luminarea minţii şi curăţirea inimii, urmând îndemnul Mântuitorului „pe unele să le faceţi, pe altele nu le lăsaţi!“. Iar „metanoia“ (pocăinţa, schimbarea minţii, a felului de a gândi etc.) înseamnă, în subiectul de faţă, o schimbare mereu în bine, o îmbunătăţire a cugetului şi a simţirii, a minţii şi a inimii. Mijloacele educaţionale creştine pentru un IQ şi EQ în deplină sănătate şi armonie sunt la îndemâna tuturor: rugăciune, spovedanie, împărtăşanie ş.a. Rugăciunea uneşte inima cu mintea, iar părintele Stăniloae atenţionează că ele nu trebuie să lucreze izolat, arătând că o rugăciune care se face numai cu mintea este rece; o rugăciune care se face numai cu inima este pur sentimentală, care ignoră tot ceea ce ne-a dat, ceea ce ne dă şi ne va da Dumnezeu. Este o rugăciune fără orizont şi fără perspectivă, pentru că nu ştim de ce să-I mulţumim şi pentru ce Îl lăudăm pe Dumnezeu (Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt). Practic, mintea coboară în inimă şi nu-L mai întâlneşte pe Dumnezeu cu ajutorul minţii, ci prin simţirea prezenţei Lui. La rândul lor, simţămintele sfinte şi curate favorizează o minte limpede şi un grad de inteligenţă superior. O bună ilustrare a dorinţei noastre de îmbunătăţire IQ-EQ o avem în rugăciunile ce alcătuiesc „Rânduiala Sfintei Împărtăşanii“, atât în cele de dinainte, cât şi în cele de după. Iată, bunăoară, un fragment dintr-o rugăciune de mulţumire: „Intră în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi şi în inimă, arzând spinii tuturor păcatelor mele; curăţeşte-mi sufletul; sfinţeşte-mi gândurile şi oasele; plinătatea celor cinci simţuri mi-o luminează…“.

\r\n

În concluzie: nu „IQ sau EQ?“, în opoziţie sau alternativă, ci „IQ şi EQ“, în conlucrare armonioasă şi echilibrată.

\r\n

Pr. prof. dr. Vasile Gordon