Între bine și rău, unde sunt eu?

Adevărul este că omenirea singură merge pe o cale în care dreptatea şi adevărul sunt foarte îngrădite, chiar inaccesibile. Sărmanii oameni trăiesc cu o impresie foarte înaltă despre ei, se socotesc mari biruitori, însă, această biruinţă este iluzorie, superficială.

Prorocul Isaia atenţiona omenirea, cu aproape două milenii şi jumătate în urmă: Vai de „cel ce zice binelui rău şi răului bine” (Isaia 5, 20). Ne socotim înţelepţi, fără a avea elementara înţelepciune. Este dureros şi de compătimit că atâta omenire trăieşte astfel. Numai o reînviere a credinţei şi o demascare a duşmanilor credinţei va echilibra şi armoniza omenirea. Este clar lucrul acesta. În toată istoria omenirii nu vom putea găsi un curent filosofic care a pacificat omenirea, a armonizat-o, reuşind să elimine răul din ea, aducând înţelegere şi dragoste între oameni. Dimpotrivă, toate curentele filosofice au provocat, în final, în proporţii mai mari sau mai mici, dezastre umane.

Când vorbim despre „teolog” nu trebuie neapărat să mergem cu mintea la a spune că este vorba de cel ce studiază teologia în şcoli. Sunt şi aceştia, însă nu numai ei. „Teologul” prin excelenţă este „sfântul”. Orice om poate deveni teolog când se roagă continuu şi meditează tot timpul la Dumnezeu.

Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997, pp. 88-89