Întuneric și lumină

tunel

\r\n

Sperând că drama mea va folosi ridicării cuiva din noroi , scriu câte ceva legat de trecutul meu, în care viața încă nu-mi începuse cu adevărat.

\r\n

\r\n

Tatăl meu, șef de cârciumă, undeva între ateu și credincios indiferent, crescut în frica de tatăl lui care îl încingea la prima abatere de la prosteasca lui rânduială, n-a găsit în el puterea de a opri perpetuarea spiritului impunător și ne-a privat, pe cât posibil, pe mine și pe fratele meu, de libertinajul de care nu ne trecea prin cap că nu aveam nevoie.

\r\n

Mama mea, deși vroia să păstreze familia întreagă, după ce a aflat slăbiciunea tatălui, a divorțat când aveam 10 ani. Deși mama era credincioasă, nu era loc de aprofundare printre atâtea griji ce păreau a fi prioritare; așa a rămas și după. Averile s-au vândut și mama mea, fiind mai naivă și grăbită să încheie procedurile, s-a trezit fără cea mai mare parte a banilor ei, fapt ce ne-a forțat să stăm în chirie pe ici-colo. Îngreunându-se situația, după 2 ani mama ei ne-a invitat să locuim la ea, dar după mutare, stagnând în sărăcie, mama s-a văzut nevoită să plece imediat în Italia la muncă.

\r\n

De aici începând, felurite tentații ne vor da târcoale, multe biruindu-ne, până ce vom ajunge să ne socotim printre cei mai norocoși, pentru că nu are cine să ne ia de perciuni.

\r\n

Prima dependență mai serioasă a fost cea de masturbare, apoi jocurile video și de dulciuri de tot felul, care mi-au ținut ani la rând locul mâncărilor consistente. Uitasem de sărăcie, uitasem că mama îi spală pe alții la fund pentru mofturile mele, uitasem că nu am casa mea și uitasem că există reguli, gândind că pot face ce vreau și are cine–mi ține spatele cât sunt copil. La 14 ani am început, prin momeala unei prietene, să tragem prelandez din pungă, obicei de care abia am scăpat.

\r\n

Eram rocker și mai ieșit din comun, și asta m-a ajutat să-mi încep viața sexuală, lucru care m-a făcut mare în ochii prietenilor. Am început să beau alcool aproape zilnic, luându-mă la întrecere în presupusa bărbăție abia descoperită. Deși renunțasem la prelandez după ce a aflat tot orașul ce fac, alcoolul avea să se țină de mine încă 10 ani. Canabisul era mai rar și-l îmbrățișam periodic fără ezitări. În timp, am mai consumat multe altele de curiozitate. La liceu am început să fumez tutun. Într-o zi un prieten mi-a arătat un site de unde pot cumpăra „iarbă legală” sau etnobotanice – click. Au urmat 8 luni de dependență puternică cu consum zilnic, timp în care conduceam mașina plină cu dubioși și livram tinerilor la domiciliu sute de țigări prăfuite, rulate personal. Înțelegând cu greu că sunt la pământ și cu încă un paragraf în CV-ul local, m-am hotărât, cu ocazia unei vizite la mama, în Italia, să renunț la proastele mele obiceiuri.

\r\n

Zis și făcut, dar parțial. Odată ajuns înapoi acasă am decis să urmez calea naturală a canabisului. Mă consola zvonul cum că nu ar crea dependență, dar aveam să aflu mai târziu că nu-i adevărat, după ce am tot lungit-o trei luni până să mă opresc, deși uram starea pe care mi-o provoca. Iarba îmi alimenta o lene ce m-a ținut ani întregi într-o superficialitate totuși țâfnoasă, din care n-aș mai fi ieșit, dacă nu m-ar fi scuturat avertismentul unui traficant de a lua o pauză, căci sunt sub lupa poliției. Frica și-a făcut efectul instant și am renunțat să mai alimentez gașca cu „cele necesare” urmând ca la scurt timp să fiu evitat pentru inutilitatea mea.

\r\n

Reiki, energii, iluminare…

\r\n

Într-o zi am fost chemat de un prieten să cunosc pe cineva, persoană pe care am început să o idolatrizez, pentru că îi mergea gura într-una despre lucruri despre care eu nu știam nimic. În mai puțin de o zi mi-a umplut capul cu „energiile” ei și m-a învățat să văd aureole roată în jurul oamenilor. Din ateu am început să alunec spre un tărâm spiritual nesigur, pentru că eram în stare de multe. În doar o săptămână am plecat cu prietenul meu la ea, la Cluj, pentru a ne iniția în Reiki.

\r\n

Reiki este prezentat ca o tehnică tradițională japoneză de auto-vindecare generală, și în scurt timp de vindecare a altora. Se transmite prin „punerea mâinilor” pe anumite părți ale corpului, se dă un anumit număr de simboluri, pe care le desenezi oriunde cu degetul în funcție de ce problemă întâmpini, și ești gata de practică. Nu sunt condiții pentru a o putea practica, deși niște vagi cunoștințe păgâne despre chakre pe care va trebui să lucrezi să le „desfunzi” și pontul cum că absolut totul e energie manipulabilă, într-un fel sau altul. Dacă nu ești convins de aceste „energii”, vei fi imediat după un mic ritual de inițiere, pentru că imediat începe să ți-o ia mintea în toate părțile și corpul se simte permanet circulat de niște vânturi interioare.

\r\n

Odată gătat captivantul ritual și după multe experiențe ciudat sincronizate cu oameni ciudați, m-am întors acasă înarmat cu ambiție pentru o viață spirituală despre care nu știam nimic. Am început să-mi formez educația spirituală de pe internet și din cărți scrise din comunicarea cu nu știu ce forțe superioare, devenind tot mai convins, tot din aceleași surse că acestea sunt secretele despre care masonii se tem să ajungă la oameni; normal că, punând problema așa, am pus botul imediat. Făceam exerciții zilnice de energizare, foloseam simboluri, vedeam aureole, meditam hindu, încercam să mă vindec pe mine și pe prieteni prin punerea mâinilor sau chiar pe ascuns. Odată am făcut hemoroizi și, pentru că unguentul nu folosea, m-am vindecat singur în câteva zile, dar dupa câteva săptămâni s-a agravat brusc și mai tare – după mult timp, lipsit de leac, Sfântul Efrem cel Nou și-a făcut milă de mine și mi-a ascultat rugăciunea. Mă îmbibam în superstiții și felurite credințe la doi pași de nebunie, care își aveau locul pentru că pentru mine adevărul era ceva relativ. Fiind grăbit să evoluez spiritual, începusem să combin tot ce știam în cele mai ciudate moduri, încercând să practic mai multe simultan. Mi-am dorit să pot ieși din trup („proiecție astrală” în limbaj New Age). Într-o noapte în care abia recitisem niște presupuse căi de a reuși, vrăjmașul nu m-a mai lăsat să rabd și mi-a făcut o vizită spre a-mi atinge țelul. M-am trezit ca și captiv în propriul trup, iar orice încercare de a mă mișca mă obosea cumplit, accentuându-mi claustrofobia. După câteva sforțări absurde ale imaginației, mi s-au înfundat urechile, am simțit o presiune ciudată asupra mea și o altă presiune care-mi mișuna prin preajmă, dar și diverse vedenii și sunete care mă dominau prin dansul lor. După câteva secunde simt cum capul mi se înalță singur din pernă, închipuind foarte credibil mișcarea și simțind treptat depărtarea de trup, insuflându-mi-se să nu mă opun prin vreun gest, pentru a putea merge mai departe. După vreo 30 de secunde, în care mă vedeam plutind prin cameră, am ezitat și m-am trezit brusc în liniștea camerei, parcă văzându-mi traiectoria drumului înapoi într-o clipă. De trei ori am repetat procedura, pe durate tot mai lungi.

\r\n

Nimeni nu mă înțelegea, dar nu-mi păsa, pentru că eu știam ce mi se întâmplă, ce văd și ce simt că-mi mișună sub piele. Deveneam tot mai energic, și mai irascibil în același timp, consolându-mă cu scuza că nu mă străduiesc îndeajuns. Așteptam faimoasa zi de 21 decembrie 2012, crezând că mă voi ilumina și voi ieși în stradă să ajut oamenii în neputințe să-și găsească calea. Asta a fost cea mai mare prosteală înghițită și cea mai greu de acceptat. Mi-era greu să accept că sunt neghiob și că va trebui să recunosc asta.

\r\n

Scurtătura

\r\n

Am început să fiu mai atent și mai critic legat de ce citesc sau aud. Între timp încercasem să consum ciuperci și LSD o dată la câteva zile. Consumând drogurile astea mi-am spălat creierul în timp record, fără a mai fi nevoie să petrec ore în șir meditând în poziții inconfortabile, oferindu-mi o scurtătură spre vedeniile de multe feluri și mult dorite. Simțeam o frică cumplită, dar credeam că nu știu eu cum s-o abordez. Consumam și ieșeam în oraș cu pupilele cât cireașa, dominându-mi prietenii, șocându-i și făcându-i să nu mai ridice vreun cuvânt împotrivă-mi, dar nu pentru că mă iubeau, ci pentru că îi înspăimântam. Aveam experiențe demonice și le povesteam prietenilor ca într-o emisiune. Realizam treptat că nu înțelegeam mare lucru din puhoiul de ciudățenii care mi se desfășoară în cale și vedeam obositoare această spiritualitate în care să mă pot scălda din orice direcție poftesc.

\r\n

După o experiență înfricoșătoare în oglindă în care am dat ochii cu dracul – îndată ce mi-am putut veni în fire, m-am smuncit și am ieșit din baie călărit de ceva și cu mâinile în aer, strigând în gura mare Tatăl nostru; plângeam și periodic repetam Tatăl nostrupentru a ține jivina la distanță -, am sunat-o pe bunica mea, în care mă încredeam pentru tinerețile ei dedicate qi-gong-ului, acceptându-i sfatul de a lua în considerare și Biserica. Ea își ascundea propriile sale vederi asupra spiritualității, pentru a nu mă goni de lângă ea, deși era ortodoxă, încerca să mi le combine ca măcar să fac și ceva bun printre altele. Tot ea m-a sfătiut să zicTatăl nostru în timp ce îmi fac vrăjitoriile, lucru prin care m-a ajutat Dumnezeu să mă îndepărtez de exerciții și să rămân doar cu Tatăl nostru și cu Psaltirea. Desi nu eram sigur de ce, pentru prima dată voiam cu seriozitate să vorbesc cu un preot. Zis și făcut. Nerăbdător, am plecat să vorbesc cu un preot apropiat bunicii mele, ale cărui cuvinte m-au încurajat spre a-mi căuta un duhovnic la care, din îndrumarea lui, m-am și dus la foarte scurt timp.

\r\n

Ultimul drum

\r\n

Era Duminică, primăvara lui 2013. Totul înflorea în jurul meu, numai eu nu. Ajuns în curtea Mănăstirii Poiana Brașov, am intrat și am asistat indiferent la Sfânta Liturghie care era pe sfârșite. Cuprins încetișor de emoții, știind că se apropie momentul în care voi sta de vorbă cu părintele, m-a părăsit complet vitejia cu care intrasem și m-am trezit cu picioarele și vocea-mi tremurânde în fața părintelui calculat și tolerant, căruia i-am cerut să mă ajute că se poate să fiu cam îndoctrinat de New Age și sunt cam debusolat. Nimerisem, în sfârșit, conștientizarea propriei neputințe și eram bucuros și uimit că chiar mă ascultă.

\r\n

Mi-a prins tare bine că schimbasem macazul. Fiind sub pământ cu inima, prin duhovnic am putut simți rapid multele capcane în care zăceam și din care Biserica s-a arătat singura în stare să mă scoată, găsind, în sfârșit, ceea ce nu știam unde să caut. Spovedania și împărtășania deasă și-au făcut înțeles rostul, descotorosindu-mă de mulțimea de borhot demonic din producția proprie. Obosisem și nu mai eram dispus să risc să mor căutând calea după bunul meu plac. Încetasem maimuțărelile, voind să fiu iubit ca să pot plânge de rușine și bucurie. Dumnezeu a știut să-mi arate că încăpățânarea de a mă apropia de demoni e numitorul comun al multora din obiceiurile mele nefaste. Astăzi nu mai consum iarbă, alcool ori vreun alt analgezic, trezvia fiind singura mea garanție că merg în aceeași direcție și pe ultimul drum al vieții mele.

\r\n

Ortodoxia mă pune la treabă și cu burta pe carte și mă testează dacă sunt serios când pretind că vreau să iubesc. M-a învățat să nu pun întrebări ale căror răspunsuri nu-mi sunt de folos acum, dar să cercetez pentru a înțelege mai multe. M-a întrebat de ce am atâtea în comun cu cei de care mă plâng. Biserica e familia pe care nu o pot condamna că se degradează, pentru că nu fac tot ce-mi stă în putință pentru a o îngriji. M-a învățat să câștig cinstindu-i pe Sfinții Părinți și pe cei de care ei au ascultat și prin care Dumnezeu S-a permanentizat în istorie ca să mi-L apropie și mie. Îmi aduce aminte că viața asta nu-i veșnică, dar urmează una, indiferent că îmi convine sau nu. Mă încurajează să nu fiu extremist și nici indiferent, ori să ling toate cizmele, ci demn. M-a convins că nu există echilibru între bine și rău, ci doar în binele stabilit de Hristos. Mi-a arătat că doar prin rugăciune se poate observa gheața subțire pe care umblu la tot pasul. M-a scos din groapă și mi-a întins manualul de instrucțiuni, iertându-mi că i-am dat peste mână mult timp. Fiecare carte duhovnicească mi-e completare, speranță și încurajare, dar fiecare Liturghie îmi e practică. Îmi dă să simt folos chiar și când nu reușesc. Am de ales, dar mă bucur să mi se spună ce să fac. Chiar dacă nu o pot încă trăi, pot vedea și înțelege parțial armonia zestrei lăsate de Dumnezeu pe pământ. În ea îmi găsesc curăția de care nu m-aș dezlipi.

\r\n

Așa că cine vrea, să-și ia. N-am de gând să mor ca un prost și am totul de pierdut, dacă am impresia că strămoșii mei au murit pentru a-mi da libertatea de a mă sinucide ușor în cârciumă, consolându-mă laș cum că deja s-a dus totul de râpă și să profit grăbit de restul existenței mele nefolositoare pe-aici. N-am să mor când o să vreau eu, așa că aș face bine să mă bucur pe bună dreptate de viață în singurul sens al cuvântului, în Hristos. Amin.

\r\n

Radu Moga

\r\n

Sursa: Revista Cuvinte către tineri, M-rea Putna, p. 38.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *