ISPITELE

Cu toate că nu sunt de la Dumnezeu, ci de la duhurile necurate, de la lume şi de la om, Dumnezeu permite ispitele, ele fiindu-ne de folos din mai multe pricini şi anume: ispitele sunt şcoala smereniei, deoarece pun la încercare puterea, mîndria, răbdarea şi neputinţa noastră. Oricît ar fi de supărătoare , ispitele ne înţelepţesc şi ne învaţă să nu ne trufim, cu virtuţi pe care nu le avem fără ajutorul dumnezeiescului har.

\r\n

Lupta pentru virtute şi har se cîştigă prin ispite.”Cine fuge de ispite, fuge de virtute” spune Sf. Isaac Sirul. Nimeni nu ajunge om mare, nu poate să se desăvîrşească în virtute dacă nu are răbdare în ispite. Cu cît se apropie un suflet mai mult de cetatea lui Dumnezeu, cu atît îl întîmpină ispite mai puternice. Ispite noi (învinse) aduc har mai mult. Dumnezeu nu dă harul fără ispite. În măsura biruinţei asupra patimilor şi ispitelor, se dă harul. ”Ia aminte şi scrie în inima ta, că iubirea de plăceri şi de odihnă este pricina pentru care Dumnezeu te părăseşte şi îngăduie să fii ispitit” (Sf. Isaac Sirul). Sf. Macarie cel Mare, desigur din experienţa vieţii sale, spune că puterea harului de care se învredniceşte sufletul creştinului ”se cîştigă numai cu luptă mare, cu răbdare multă şi îndurare, prin ispite şi încercări”.

\r\n

Ispitele vădesc ce-i în inima omului (Deut. 8:2; 32:31; Iac. 1:3). Ispitele ne cheamă la pocăinţă, la ispăşirea şi înlăturarea păcatelor. Ispitele sunt toiag de întoarcere la Dumnezeu, pricini de trezire, îndreptare şi apropiere de Dumnezeu. ”Precum părinţii iubitori de fii, întorc pe fii lor, care fac lucruri nesocotite, cu ameninţări, aşa şi Dumnezeu îngăduie ispitele ca pe un toiag care întoarce pe cei vrednici de la viclenia diavolului” (Sf. Petru Damaschin). ”Necazurile încercărilor, scrie Sf. Maxim Mărturisitorul, sunt aduse peste unii pentru ştergerea păcatelor săvîrşite, peste alţii pentru ştergerea celor ce le săvîrşesc acum, şi iarăşi pentru alţii pentru oprirea celor ce vor să le facă. Dar afară de acestea, mai sunt şi cele care vin pentru dovedire, ca de pildă cele venite asupra lui Iov”.

\r\n

Tot Mărturisitorul înşiră cinci pricini pentru care Dumnezeu îngăduie să fim războiţi de către dracii ispitelor: “cea dintîi, pentru ca războiţi fiind şi războindu-ne în apărare, să venim la puterea de a deosebi virtutea şi păcatul. A doua, ca dobîndind prin luptă şi durere virtutea, să o avem sigură şi nestrămutată. A treia, ca înaintînd în virtute, să nu ne îngînfăm ci să învăţăm a ne smeri. A patra, ca după ce am fost ispitiţi de păcat, să-l urîm cu ură desăvîrşită. A cincia, care e mai presus de toate, ca devenind nepătimaşi, să nu uităm slăbiciunea noastră, nici puterea celui ce ne-a ajutat”.

\r\n

Ispita e un foc curăţitor, un mijloc de încercare a credinţii şi a virtuţii, de îmbunătăţire, desăvîrşire şi mîntuire. Fapta bună în mijlocul ispitelor se vădeşte. Răul ajută binele, ispitele şi suferinţele ajută curăţirea şi desăvîrşirea sufletului. Cine caută un bine, mai mare, e atacat şi împiedicat de o ispită mai mare, spune Fericitul Simeon Metafrastul. Încercările ne vin spre învăţătură şi spre mîntuire. Prin ele suntem pedepsiţi, dar nu omorîţi; învăţaţi, dar nu părăsiţi. ”Nimeni nu învaţă, fără să fie ispitit”, constată Sf. Isaac Sirul. Tot Sf. Isaac spune ”Cînd pui început îmbunătăţirii, pregăteşte-te de ispite. Întîmpină-le cu îndrăzneală, ca Iov. Dacă nu te pregăteşti să biruieşti ispitele, depărtează-te de lucrarea virtuţilor”.

\r\n

<<Toată bucuria să aveţi, fraţii mei, când cădeţi în multe feluri de ispite, scrie Sf. Iacob, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare; iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvîrşit, ca să fiţi desăvîrşiţi şi întregi fără niciun fel de lipsă>> (Iac. 1:2-4).

\r\n

Ispitele sunt exerciţii de întărire în credinţă şi în voinţă, mijloace de formare a caracterului creştin, la care nu se poate ajunge decât prin sforţări şi lupte <<pînă la sînge>> (Evr. 12:4). “Tocmai pentru aceasta stau la mijloc ispitele şi încercările cele multe, supărările şi luptele şi picăturile de sudoare, constată Sf. Macarie, pentru ca să vădească cine a iubit numai pe Domnul singur cu adevărat  pînă la moarte cu toată voinţa şi din toată puterea lui”.

\r\n

Ispitele vădesc şi sporesc în noi iubirea lui Dumnezeu, în braţele căruia aflăm ajutor şi ocrotire. oricît am fi de buni sau de sfinţi, cu cît se inmulţesc mai mult ispitele, cu atît ne vom simţi mai aproape de Dumnezeu. cu cît sunt mai grele şi mai îngrozitoare, cu atît frica de primejdia lor ne face să ne întoarcem şi să ne refugiem sub aripile proniei lui Dumnezeu. 

\r\n

Ispitele sunt prin urmare mijloace de progres duhovnicesc, focuri curăţitoare de suflet, prilejuri de înălţare şi desăvîrşire morală. De aceea toţi oamenii sunt ispitiţi. Cunoscînd valoarea morală, binefăcătoare, a ispitelor, Psalmistul se roagă <<Cercetează-mă, Doamne, şi mă cearcă… >> (Ps. 25:2).

\r\n

Pentru cei încercaţi în cuptorul ispitelor se păstrează răsplătirile şi cununile, spune Sf. Ioan Carpatiul. Pentru ei este scris: <<…necazul vostru în bucurie se va întoarce>> (In. 16:22)

\r\n

Ispitele au deci un rol pronietor şi mîntuitor, sub mîna ajutătoare şi ocrotitoare a Bunului Dumnezeu, care nu ne lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, ci odată cu ispita aduce şi scăparea din ea, ca să o putem răbda (1 Cor. 10:13). Faptul acesta este foarte important de ştiut, că ispita nu e peste puterile omului. Dumnezeu permite ispita, dar pe măsura puterilor omeneşti, în scopul îmbunătăţirii spirituale. Tot Dumnezeu este acela care scapă din ispită pe cei credincioşi, iar pe cei nelegiuţi îi păstrează, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii (2 Petr. 2:9).

\r\n

Cu încredinţarea aceasta, că Dumnezeu nu ispiteşte, dar permite ispita pe măsura puterii  omului şi scapă pe cei credincioşi din cursele ei, ne rugăm Cerescului Tată: << Şi nu ne duce – Doamne – pe noi în ispită, ci ne mîntuieşte de cel rău>> (Mt. 6:13).

\r\n

Fragment din cartea “Spre Tabor”, vol I, 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *