Lansare de carte ortodoxă

      Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

     Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

    Pentru sugestii, propuneri sau chiar obiecții referitor la această carte, ne puteți contacta la următoarele numere de telefon:

  • 069185885
  • 062003339

 

Cuvânt înainte

Prima și cea mai importantă îndatorire a creștinilor ortodocși este cunoașterea dumnezeieștii învățături, care ne-a fost dată pentru mântuirea sufletelor noastre și dobândirea vieții veșnice. Această învățătură este cuprinsă în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.

Pentru creștinii ortodocși, Cuvântul lui Dumnezeu este lumina ce luminează calea spre viața veșnică.

Încă de la începutul sec. XX un scriitor spunea că: „Prima operă care ar trebui pusă în mâna poporului este Biblia. Biblia este în adevăr Cartea, Cartea prin excelență, Cartea cărților”.

Cuvântul „Biblie” vine de la grecescul biblion, care la început a însemnat „hârtie” sau orice alt material de scris, iar mai apoi și-a generalizat înțelesul de „carte”.

Limba latină a preluat pluralul substantivului biblïa (accentul find pe ultima silabă) și a format singularul bïblia, punând accentul pe prima silabă.

Paralel cu termenul „Biblie” a circulat și cel de „Scripturi ” sau „Scriptură”, mai târziu întâlnite ca „Sfintele Scripturi” sau „Sfânta Scriptură”, înțelesul acestor cuvinte fiind același. Astfel, atunci când zicem Biblia sau Sfânta Scriptură de fapt ne referim la același lucru.

Sfânta Scriptură se împarte în două părți:

1.Testamentul Vechi – cuprinde 39 de cărți canonice, care ne relatează despre facerea lumii și a omului, istoria neamului omenesc de la începuturi, în special a poporului ales de Dumnezeu, poporul israelitean și tot ce Domnul a descoperit oamenilor de la Adam pâna la Mântuitorul Hristos.

2. Testamentul Nou – cuprinde 27 de cărți care ne istorisesc viața și învățătura Domnului nostru Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli, istoria Bisericii întemeiate de Hristos începând din primii ani, precum și proorocia despre sfârșitul cel de pe urmă al lumii și al întregului neam omenesc.

Sfânta Scriptură sau Biblia este izvorul tuturor învățăturilor Bisericii Ortodoxe din care omul, dacă dorește, poate să cunoască Adevărul, pentru că cunoașterea Adevărului este necesar pentru dobândirea vieții veșnice.

Prin urmare, ca să se mântuiască, omul trebuie să cunoască, să creadă și să urmeze învățăturile Sfintei Scripturi.

Trebuie să recunoaștem, cu adâncă durere în suflet, că astăzi în țara noastră și nu doar, foarte puțini oameni sunt interesați de citirea Sfintei Scripturi. Mulți dintre noi nu depunem efortul necesar pentru a cunoaște Sfânta Scriptură, motivând că mesajul ei este foarte greu de înțeles. Însă problema ar fi alta: oamenii nu cunosc căile de înțelegere a Sfintei Scripturi și care ar trebui să fie starea omului înainte și în timpul citirii, pentru că a citi cărțile sfinte nu este o simplă lecturare, precum citim cărțile artistice, ci o nevoință, o lucrare mântuitoare de suflet.

În acest context, am considerat necesar să venim în ajutor creștinilor ortodocși prezentând aici o variantă simplificată a cărților Sfintei Scripturi. Ne-am străduit să selectăm din fiecare carte a Bibliei momentele cele mai importante ca să le expunem cititorului sub formă de rezumat, pe înțelesul tuturor, prin prisma exegezei ortodoxe.

Lucrarea nu este influențată de idei și teorii protestante, romano-catolice sau sectante, punând la dispoziția cititorului doar viziunea pur ortodoxă.

Sperăm că această carte, întitulată „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” va servi drept călăuză pentru tot sufletul râvnitor la cele sfinte, dar mai ales pentru creștinul smerit, care caută cu adevărat calea mântuirii. De aceea, să tindem spre înțelegerea glasului dumnezeiesc, care ne îndeamnă la lecturarea Cuvântului lui Dumnezeu, căci a citi cărțile sfinte și a înțelege ce ne prezintă ele este a cunoaște cea mai înaltă și cea mai folositoare învățătură ce o poate dobândi și avea omul.

04.09.2021

Protoiereu Ioan Plămădeală

Parohul catedralei ortodoxe „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău

 

 

VECHIUL TESTAMENT

PRIMA CARTE

 

FACEREA sau GENEZA

Introducere

Prima carte a Sfintei Scripturi se numește Facerea sau Geneza, care semnifică „origine”, „naștere”. Această denumire a fost preluată din Septuaginta, traducerea Sfintei Scripturi din limba ebraică în cea greacă.

Deși Domnul Dumnezeu este Autorul Bibliei, El l-a inspirat pe Moise să scrie Cartea Facerea.

Cum a obținut Moise informațiile ce le-a redat în Cartea Facerii?

  • prin revelație divină
  • prin îndrumarea Duhului Sfânt
  • există probabilitatea că Moise ar fi avut documente scrise, păstrate de strămoșii săi despre originea omenirii
  • prin tradiția orală (viu grai)

Se presupune că Moise și-a încheiat scrierea inspirată în pustiul Sinai, anul 1513 î.Hr. (2 Tim. 3, 16; Ioan 5, 39: 46-47).

Chiar dacă mulți dintre cei sceptici au pus la îndoială existența scrisului în perioada lui Moise, cu certitudine cunoaștem că scrisul a apărut încă din cele mai vechi timpuri. Există dovezi că omul știa să scrie încă înainte de Potop (anul 2370 î.Hr.).

Cartea Facerea cuprinde crearea lumii de către Dumnezeu și sunt descrise cele 6 zile în care Ziditorul a zidit lumea. Apoi Cartea ne prezintă originile neamului omenesc începând cu Adam și Eva.

Se istorisește despre aflarea acestora în Paradis, căderea în păcat și alungarea lor din rai. De asemenea se vorbește despre familia lui Adam și despre episodul în care Cain îl omoară pe fratele său Abel. Totodată se relatează despre urmașii lui Cain, a lui Set și înrăutățirea oamenilor; alegerea lui Noe, fii lui Sem, Ham, Iafet și urmașii lor; Turnul Babel și încurcarea limbilor.

Tot în Cartea Facerii se vorbește despre alegerea lui Avram și Lot; istoria Sodomei și Gomorei. Apoi urmează Isaac cu fii săi Isav și Iacob; istoria fiilor lui Iacov, cum Iosif ajunge mare dregător la curtea lui Faraon; viața iudeilor în Egipt până la Ieșirea lor din robia egipteană.

Toate acestea sus-menționate sunt cele mai importante subiecte descrise în Cartea Facerea.

Cartea prezintă 50 de capitole împărțite după cum urmeză:

 

I. Crearea lumii și pregătirea pământului ca locuință pentru om

Cap. 1 – 2    

Facerea lumii. Ziua a șaptea. Omul în rai. Prima familie

 

„La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facerea 1,1). Prima frază din acest capitol ne dovedește cu certitudine că Dumnezeu  este Creatorul lumii. Capitolul 1 descrie în linii generale lucrarea de creare a lui Dumnezeu. Această lucrare a fost realizată în șase perioade, numite zile:

prima zi – Ziua și Noaptea

a doua zi – Cerul

a treia zi – Pământul și Flora

a patra zi – Luminătorii

a cincea zi – Viețuitoarele din ape și păsările

a șasea zi – Târâtoarele, animalele sălbatice și domestice. Crearea omului

          În ziua a șaptea Dumnezeu S-a odihnit. „ Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o…”(Facerea 2, 3)

          Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa.

În cele ce urmează, se relatează despre lucrarea lui Dumnezeu cu privire la om. Se descrie grădina Edenului, este consemnată legea lui Dumnezeu referitor la pomul interzis; este relatat despre numirea animalelor de către Adam și despre cum a format Dumnezeu prima familie, făcând-o pe Eva din coasta lui Adam și aducându-i-o ca soție.

Și a zis Adam: „ Iată acesta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.” (Facerea 2, 23-24)

 

 II. Păcatul și moartea intră în lume. Urmașii lui Adam până la Noe

Cap. 3 – 5 (1 – 5)

Căderea strămoșilor în păcat. Pedeapsa. Făgăduința lui Mesia. Cain și Abel. Neamurile patriarhilor de la Adam până la Set, al treilea fiu a lui Adam

 

     Eva, fiind înșelată de diavol (șarpe), a mâncat din pomul interzis și l-a convins și pe Adam să manânce, adică să încalce porunca lui Dumnezeu. Grădina Edenului a fost pângărită prin neascultare, iar pedeapsa a urmat imediat.

          Iar Dumnezeu i-a zis șarpelui (diavolului), celui care i-a îndemnat pe primii oameni la neascultare: „ Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul ” (Facerea 3, 15). Aici dușmănia” simbolizează lupta veșnică între bine și rău, lumină și întuneric; iar „între sămânța ta și a ei”- urmașii răului (șarpelui), cu care sămânța femeii (neamul omenesc) duce o luptă crâncenă în continuu.

          Aceasta este prima proorocie mesianică.

Omul a fost scos din grădina raiului pe pământ, unde avea să muncească în sudoarea frunții printre spini și mărăcini. A fost nevoit chiar să moară pentru a se întoarce în pământul din care a fost luat.

Păcatul a continuat să înmulțească răul în lume. Cain, primul copil al lui Adam și al Evei devine ucigașul fratelui său, Abel, care era un slujitor mai fidel a lui Dumnezeu. La baza crimei a stat invidia, pentru că jertfele lui Abel erau mai bineplăcute lui Dumnezeu decât cele ale lui Cain.

Dumnezeu l-a blestemat pe Cain: „zbuciumat și fugar vei fi tu pe pământ” (Facerea 4, 12).

Adam a mai avut un fiu, Set, care a devenit tatăl lui Enos. Ulterior, urmează capitolul 5, unde sunt descrise toate neamurile până la Noe, evidențiindu-se numele fiecăruia și câți ani au trăit; despre Adam se spune că a trăit 930 de ani.

 

III. Oamenii răi și îngerii căzuți strică pământul. Potopul. Turnul Babel

Cap. 5 (6 – 32) – 11 (1 – 9)

Descendenții lui Set. Vestirea potopului. Potopul. Încetarea potopului. Curcubeul – Legământul lui Noe. Seminția și urmașii lui Noe. Turnul Babel. Amestecarea limbilor

         

          Sunt prezentați în cele ce urmează descendenții lui Set: Enos, Cainan, Maleleil, Iared, Enoh, Matusalem, Lameh, Noe.

         Noe avea 500 de ani atunci când i s-au născut trei fii: Sem, Ham și Iafet.

         Dintre descendenții lui Set, s-a remarcat Enoh, care a sfințit numele lui Dumnezeu: „a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu…” (Facerea 5, 22)  „ și a plăcut Enoh lui Dumnezeu și apoi nu s-a mai aflat pentru că l-a mutat Dumnezeu” (Facerea 5, 24).

Următorul bărbat credincios și drept în fața lui Dumnezeu a fost Noe, strănepotul lui Enoh și fiul lui Lameh.

În acel timp păcatul și răul stăpâneau pământul tot mai mult. „Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales dintre ele soții…” (Facerea 6, 2) și în rezultatul acestor uniri: „în vremea ceea s-au ivit pe pământ uriași” (Facerea 6, 4). Aici „fiii lui Dumnezeu” reprezintă simbolul bunului, curatului, dreptului, etc.; iar „fiicele oamenilor” – întruchiparea simțurilor pământești, duhul păcatului acestei lumi.

„Dar Domnul Dumnezeu a zis: nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia căci sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!” (Facerea 6, 3).

Văzând Dumnezeu răutatea oamenilor pe pământ hotărăște să-i piardă. Astfel, Domnul l-a anunțat pe Noe că intenționează să șteargă din existență atât oamenii cât și animalele din cauza răutății omenești. Noe a fost singurul care a aflat binecuvântare de la Dumnezeu.

Dumnezeu îl anunță pe Noe că va urma un potop și i-a poruncit să construiască o corabie de salvare, oferindu-i planul de construcție al acesteia.

Noe a îndeplinit întocmai cele poruncite de Dumnezeu: a construit corabia, și-a strâns familia, a adunat animalele și păsările așa cum îi poruncise Dumnezeu.

Apoi, în al 600-lea an al vieții lui (a. 2370 î.Hr.) a început Potopul. A plouat torențial 40 de zile și 40 de nopți, până când au fost acoperiți de ape chiar și munții cei mai înalți, apa fiind cu 15 coți (aproximativ 6,5 m) deasupra lor. A murit prin înec tot ce se mișca pe pământ. Timp de 150 de zile apa a continuat să crească pe pământ. Apoi Dumnezeu a oprit ploaia, iar apa a început să scadă. Aproximativ după un an de zile Noe a putut să-și scoată familia din corabie și toate vietățile care erau cu el. Primul lucru ce l-a făcut Noe după aceea, a fost  să-I ofere Lui Dumnezeu o mare jertfă de mulțumire.

Dumnezeu l-a binecuvântat atunci pe Noe și familia lui și le-a poruncit să umple pământul de urmași. Printr-o lege divină li s-a poruncit să mănânce carne, însă le-a fost interzis consumul sângelui, care reprezintă sufletul sau viața. Totodată acea lege cerea ca fiecare ucigaș să fie omorât.

Apoi Dumnezeu a zis lui Noe și fiilor lui: „Iată, Eu închei legământul Meu cu voi și urmașii voștri” (Facerea 9, 9). Legământul lui Dumnezeu prevedea că în viitor nu va mai fi niciodată potop pe pământ. Acest Legământ a fost confirmat prin apariția Curcubeului pe cer.

Mai târziu, Ham nu a manifestat respect față de tatăl său Noe. Aflând despre aceasta, Noe l-a blestemat pe Canaan, fiul lui Ham: „Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la frații săi!” (Facerea 9, 25). Pe Sem Domnul îl binecuvântează, arătând că acesta va fi deosebit în fața Sa. Iafet de asemenea a fost binecuvântat. Noe a trăit 950 de ani.

Cei trei fii ai lui Noe au îndeplinit porunca lui Dumnezeu de a se înmulți și au dat naștere la 70 de familii, din care provin rasele omenești din prezent.

Nimrod, nepotul lui Ham a fost cel dintâi viteaz pe pământ și vânător vestit înaintea lui Dumnezeu. El a întemeiat un regat și a început să construiască orașe. Unul dintre acele orașe a fost Babilonul. În acel timp tot pământul avea o singură limbă. În loc să se răspândească pe pământ și să se dezvolte, oamenii au hotărât să construiască un oraș și un turn, al cărui vârf să ajungă până la cer – Turnul Babel.

Văzând Dumnezeu prostia oamenilor, a zis: „Haidem, dar, să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înțeleagă unul cu altul” (Facerea 11, 7).

Dumnezeu le-a zădărnicit planul încurcându-le limba, astfel s-au împrăștiat toți de acolo peste tot pământul. Orașul a fost numit Babilon, iar turnul Babel, care înseamnă „confuzie”.

 

IV. Avraam. Modul în care a acționat Dumnezeu cu el.

 Cap. 11 (10 – 32) – 27

Seminția lui Sem. Chemarea lui Avram. Avram se desparte de Lot. Robirea lui Lot. Avram îl salvează. Binecuvântarea lui Melhisedec. Credința lui Avram. Ismael. Tăierea împrejur. Avraam primește pe Sfânta Treime. Pieirea Sodomei. Avraam la Cherara. Nașterea lui Isaac. Izgonirea lui Ismael. Isaac adus spre jertfă. Moartea și mormântul Sarei. Căsătoria lui Isaac. Căsătoria a doua a lui Avraam. Moartea lui Avraam. Isaac binecuvintează pe Iacov

 

     Începe această secțiune cu prezentarea liniei de descendență de la Sem până la Avram, fiul lui Terah, descendenții fiind menționați în ordine cronologică. Avram a manifestat credință în Dumnezeu și la porunca Lui a părăsit orășelul natal Ur, iar la vârsta de 75 de ani el a traversat Eufratul și a intrat în țara Canaan, binecuvântat de Dumnezeu.

          Datorită credinței și ascultării față de Dumnezeu de care a dat dovadă Avram, el a ajuns să fie numit „prietenul lui Dumnezeu”.

          Dumnezeu îi spune lui Avram că va ridica din el un popor mare „Și Eu te voi binecuvânta, voi mări numele tău și vei fi izvor de binecuvântare” (Facerea 12, 2). Dumnezeu l-a ocrotit pe Avram și pe soția lui Sarai în călătoria lor din țara Haran în țara Canaan până la locul numit Sichem, la stejarul Mamvri. Îi păzește Dumnezeu și în timpul scurtei lor șederi în Egipt.

          Reîntors în Canaan, Avram se dovedește a fi generos și pașnic atunci când se desparte de nepotul său Lot, permițându-i să-și aleagă cea mai bună parte a țării, ținutul din preajma Iordanului până la cetatea Sodoma.

          Mai târziu, Avram îl salvează pe Lot din mâna a patru regi care-l luaseră captiv. Întorcându-se de la lupta pe care o purtase cu cei patru regi, Avram l-a întâlnit pe Melhisedec, care l-a binecuvântat. „ Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine și vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului Celui Preaînalt” (Facerea 14, 18). Iar Avraam i-a dat lui Melchisedec zeciuială din toate.

          Mai târziu, Dumnezeu i S-a arătat lui Avram, spunându-i că El este scutul lui și i-a dezvăluit că sămânța lui Avram avea să ajungă numeroasă ca stelele cerului. Totodată,  Avram a aflat că urmașii lui aveau să petreacă în robie 400 de ani, dar că aveau să fie eliberați de Dumnezeu, iar națiunea asupritoare să fie pedepsită.

          Când Avram avea 85 de ani, Sarai, soția sa, care nu putea avea copii, i-a dat-o lui Avram pe slujnica sa, egipteanca Agar, ca să aibă copil cu ea. Astfel, s-a născut Ismael, care s-a considerat posibilul moștenitor a lui Avram.

          La vârsta de 99 ani, Dumnezeu îi schimbă numele din Avram în Avraam, iar numele soției sale din Sarai în Sara. Dumnezeu a spus că Sara va naște un fiu. De asemenea, Dumnezeu a încheiat cu Avraam legământul circumciziei (tăierea împrejur), astfel Avraam i-a tăiat împrejur imediat pe toți bărbații casei sale.

          „ Apoi Domnul S-a arătat iarăși lui Avraam la stejarul Mamvri… ridicându-și ochii săi, a privit și iată trei Oameni stăteau înaintea lui… a alergat în întâmpinarea Lor și s-a închinat până la pământ” (Facerea 18, 1-2).

         Dumnezeu l-a anunțat pe Avraam despre hotărârea Sa de a nimici Sodoma și Gomora, din cauza multiplelor păcate grave ale lor.

Dumnezeu îl avertizează pe Lot prin îngerii Săi să fugă din Sodoma cu toată familia lui (soția și cele doua fiice). Cu toate că au fost avertizați să nu privească în urmă atunci când vor fugi din Sodoma, soția lui Lot n-a luat aminte la această preîntâmpinare, astfel prefăcându-se într-un stâlp de sare.

Pentru a avea moștenitori, fiicele lui Lot și-au îmbătat tatăl cu vin și au păcătuit cu el. Astfel, ele au născut doi fiii, Moab și Amon, care au devenit strămoșii națiunilor moabite și amonite.

Dumnezeu a ocroti-o pe Sara ca să nu fie dezonorată de Abimelec, regele filistenilor, care a vrut s-o ia în haremul său.

Când Avraam avea 100 de ani, iar Sara 90 de ani, s-a născut Isaac, moștenitorul legitim promis de Dumnezeu.

După aproximativ 5 ani, Ismael, care avea 19 ani, l-a mâniat pe Isaac, ceea ce a dus la izgonirea lui Ismael și a mamei sale Agar.

Au mai trecut ani și Dumnezeu l-a pus l-a încercare pe Avraam, poruncindu-i să-l jertfească pe fiul său Isaac pe un munte din ținutul Moria. Credința mare și sinceră a lui Avraam în Dumnezeu a rămas neclintită. Atunci când era gata să-l aducă drept jertfă pe Isaac, Dumnezeu l-a împiedicat prin scoaterea înainte a unui berbec pentru a fi adus jertfă în locul fiului său, Isaac.

Dumnezeu a întărit încă o dată promisiunea făcută lui Avraam, spunându-i că va înmulți sămânța lui ca stelele cerului și ca firicelele de nisip de pe țărmul mării și că va stapâni neamul lui Avraam cetățile dușmanilor lor.

„ Și se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu” (Facerea 22, 18).

Sara a murit la vârsta de 127 de ani și a fost îngropată într-o țarină pe care Avraam a cumpărat-o de la fiii lui Het.

Ulterior se relatează despre căsătoria lui Isaac. Avraam l-a trimis pe un slujitor de-al său, care era mai mare peste casa lui, să găsească o soție pentru Isaac, în țara unde trăiau rudele sale. Dumnezeu l-a îndrumat pe acel slujitor la Betuel, fiul lui Nahor, fratele lui Avraam.

A fost binecuvântată Rebeca să plece cu slujitorul lui Avraam. Rebeca a plecat de bunăvoie, având binecuvântarea familiei sale și a devenit soția lui Isaac.

Avraam hotărăște să se căsătorească a doua oară, deoarece Sara murise. Așa că și-a luat-o de soție pe Chetura, care i-a născut șase fii. Avraam le-a oferit acestora daruri, însă i-a trimis de la el, făcându-l pe Isaac singurul său moștenitor.

Avraam a murit la vârsta de 175 de ani. A fost îngropat alături de soția sa, Sara în peștera Macpela, în fața stejarului Mamvri, în țarina pe care Avraam o cumpărase de la fiii lui Het.

După cum prezise Dumnezeu, Ismael a devenit tatăl a unei mari națiuni, întemeiate de cei 12 fii ai săi.

Rebeca a fost stearpă 20 de ani. Isaac s-a rugat mult la Dumnezeu pentru ea și Dumnezeu le-a dat doi gemeni, Isav și Iacov, despre care Dumnezeu a zis că cel mai mare îl va sluji pe cel mai mic. Isaac avea atunci 60 de ani.

Isav îi vinde lui Iacov, fratele său dreptul de întâi-născut pentru un blid cu fiertură de linte.

Ajutat de Rebeca, mama sa, Iacov într-o zi s-a îmbrăcat în haina lui Isav, și-a înfășurat brațele cu peile celor doi iezi, care îi pregătise de mâncare pentru Isaac, tatăl său, ca să obțină binecuvântarea de întâi-născut. Isaac binecuvintează pe Iacov. Aflând despre acest lucru, Isav își pune în gând să-l omoare pe Iacov. Atunci Rebeca îl sfătuie pe Iacov să fugă în Haran la fratele ei Laban.

 

V. Iacov și cei 12 fii ai săi

Cap. 28 – 36

Iacov în Mesopotamia. Iacov la Laban. Fiii lui Iacov. Iacov pleacă în Canaan. Rugăciunea lui Iacov. Împăcarea lui Iacov cu Isav. Dina și Sichem. Iacov la Betel. Moartea Rahilei. Neamul lui Isav

           Înainte ca Iacov să plece, Isaac l-a binecuvântat din nou și i-a spus să nu-și ia de soție o femeie păgână, ci pe cineva din casa mamei sale.

          La Betel, în drum spre Haran (Mesopotamia), Iacov l-a văzut în vis pe Dumnezeu, care l-a binecuvântat și l-a asigurat că va fi ocrotit de El.

          Ajungând la unchiul său Laban din Haran, Iacov muncește mai mult timp, iar într-un final se căsătorește cu cele două fiice ale acestuia, Lia și Rahila.

           Această căsătorie cu două surori, Iacov o încheiase datorită unui șiretlic de-a lui Laban, care în noaptea ospățului a pus-o pe Lia în locul Rahilei, astfel Iacov neștiind nimic a intrat la Lia. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iacov cu 12 fii și o fiică de la soțiile sale și de la cele două servitoare ale lor, Zilpa și Bilha.

Fiii lui Iacov:

De la Lia – Ruben, Simeon, Levi, Iuda

De la Bilha, roaba Rahilei – Dan și Neftali

De la Zilpa, Roaba Liei – Gad și Așer

Iarăși de la Lia – Isahar, Zabulon și Dina

De la Rahila – Iosif și Veniamin

           Iacov a muncit la Laban timp de 20 de ani, dintre care 14 pentru cele 2 femei – Lia și Rahila, câte 7 pentru fiecare.

           Iacov a mai muncit încă 7 ani la Laban, timp în care Dumnezeu a avut grijă ca turmele lui Iacov să se înmulțească foarte mult, iar mai apoi i-a poruncit să se întoarcă în țara Canaan.

          Iacov își ia femeile, copiii și turmele sale și pornește la drum spre Canaan. Laban îl urmărește pe Iacov, iar apoi cei doi au încheiat un legământ de împăcare în locul numit Galaad (Turnul de veghe), numit și Mițpa.

Când și-a reluat călătoria, Iacov a fost însoțit de îngeri, iar într-o noaptea s-a luptat corp la corp cu un înger, care în cele din urmă l-a binecuvântat și i-a schimbat numele din Iacov în Israel. „Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai ieșit biruitor!” (Facerea 32, 28).

           Iacov a aranjat o întâlnire pașnică cu fratele său, Isav, mergând mai înainte până la Sichem. Aici, fiica sa Dina a fost violată de fiul unei căpetenii a heveilor- Sichem, fiul lui Hemor. Frații ei, Simeon și Levi s-au răzbunat. Prin vicleșug au intrat în cetatea Sichem și au tăiat cu sabia pe toți cei de parte bărbătească, inclusiv pe Sichem și pe tatăl său Hemor. Această faptă nu i-a plăcut lui Iacov fiindcă i-a făcut o reputație urâtă în țară.

         Dumnezeu i-a spus să meargă la Betel și să facă acolo un jertfelnic. Ajuns la Betel, Iacov a zidit jertfelnic lui Dumnezeu „ și a numit locul acela El-Bet-El, pentru că acolo i Se arătase Dumnezeu, când fugea el de Isav, fratele său” (Facerea 35,7).

         După ce au plecat de la Betel, Rahila a murit în timp ce-l năștea pe Veniamin, al doisprezecelea fiu al lui Iacov.

         Ruben a violat-o pe Bilha, servitoarea Rahilei și mama a doi fii ai lui Iacov – Dan și Neftali, motiv pentru care și-a pierdut dreptul de întâi-născut.

          La scurt timp după aceea, Isaac a murit, la vârsta de 180 de ani, fiind înmormântat de fiii săi Isav și Iacov.

          Isav s-a mutat apoi cu familia sa în regiunea muntoasă Seir, fiindcă averile adunate de el și Iacov erau prea mari ca ei să mai poată locui împreună.

         Sunt enumerate apoi numele descendenților lui Isav (Edom), precum și a căpeteniilor Edomului. Iacov a locuit în continuare în Canaan.

 

VI. În Egipt

Cap. 37 – 50

Iosif vândut de frații săi. Iuda și Tamara. Iosif în Egipt. Iosif tâlcuiește visele în temniță. Iosif tâlcuiește visele lui Faraon. Frații lui Iosif în Egipt. A doua călătorie în Egipt a fraților. Spaima fraților lui Iosif. Iosif se face cunoscut fraților săi. Strămutarea lui Iacov și a fiilor săi în Egipt. Iacov la Faraon. Iacov binecuvintează pe fiii lui Iosif. Proorocia și moartea lui Iacov. Moartea lui Iosif

 

          Iacov îl iubea pe Iosif mai mult decât pe ceilalți fii ai săi. Iosif avea 17 ani și frații săi au început să-l urască pentru că era iubit de tatăl lor mai tare. Tot ei, avusese niște vise din care reieșea că toți ceilalți membri ai familiei lor vor cinsti pe Iosif.

          Ei au plănuit să-l omoare, însă s-au răzgândit, iar în cele din urmă l-au vândut unor negustori, care trecuseră prin preajma unde fiii lui Iacov pășteau turmele tatălui lor. Acei negustori țineau drumul spre Egipt.

          Ulterior, frații lui Iosif au sacrificat un țap, au înmuiat haina lui Iosif în sângele țapului și i-au prezentat-o lui Iacov ca dovadă că tânărul Iosif fusese ucis de o fiară sălbatică. A fost mare jale în casa lui Iacov.

          Ajunși în Egipt, negustorii îl vând pe Iosif lui Putifar, șeful gărzii personale a lui Faraon.

          În capitolul 38, autorul cărții se abate puțin de la subiectul descris inițial – Iosif în Egipt, pentru a relata despre nașterea lui Fares de la Iuda și Tamara.

          Iuda, unul din cei 12 fii ai lui Iacov a avut 3 feciori: Ir, Onan și Șela.

          Ir a fost căsătorit cu Tamara, dar a murit curând fiind neplăcut în fața lui Dumnezeu.  După legea leviratului, următorul soț al Tamarei a devenit Onan. Dar acesta pentru ca să nu prelungească vița fratelui său Ir, de fiecare dată când intra la Tamara își vărsa sămânța. A fost omorât și el. Urma deja fiul mai mic, Șela, însă acesta era prea mic, așa că Iuda i-a spus Tamarei să mai aștepte.

          Văzând că vremea trece și ea tot văduvă era, printr-un șiretlic l-a determinat pe socrul ei Iuda să îndeplinească datoria conjugală care trebuia să o îndeplinească fiul său Șela. În urma acestei întâlniri a lui Iuda cu nora sa Tamara, se nasc doi gemeni – Fares și Zara.

          Această relatare subliniază atenția deosebită cu care au fost consemnate în Sfânta Scriptură evenimentele ce aveau legătură cu venirea Mântuitorului. Fiul lui Iuda, Fares, a devenit unul din strămoșii după trup al Domnului nostru Iisus Hristos. (Luca 3, 23-33).

          Între timp, în Egipt, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iosif, care a ajuns să ocupe o funcție înaltă în casa lui Putifar.

          Însă Iosif s-a confruntat iarăși cu încercări, când a refuzat categoric să întrețină relații intime cu soția lui Putifar, care a vrut sa-l seducă. Drept urmare, a fost acuzat pe nedrept și aruncat în închisoare. Acolo, Iosif a fost ajutat de Dumnezeu ca să tâlcuiască visele unor doi încarcerați împrună cu el – brutarul și paharnicul lui Faraon.

Mai târziu, Faraon avusese un vis care l-a neliniștit foarte mult. I s-a relatat că Iosif poate tâlcui vise, așa că acesta a fost eliberat imediat din închisoare și a fost dus la Faraon.

Ajutat de Dumnezeu, Iosif a tâlcuit visul Faraonului imediat, prezicând șapte ani de belșug în țară, care aveau să fie urmați de șapte ani de foamete.

Faraon a simțit că Iosif este înzestrat cu „Duhul lui Dumnezeu” și l-a numit mai mare peste tot pământul Egiptului, devenind astfel al doilea om în țară, după Faraon.

 Iosif avea atunci 30 de ani. El s-a dovedit a fi un administrator înțelept, strângând pâine și alte provizii în cei șapte ani de belșug. Apoi în timpul foametei, care s-a extins peste tot, el a vândut grâul egiptenilor și altor națiuni care veneau în Egipt după hrană.

Foametea s-a abătut și asupra Canaanului. În cele din urmă, Iacov i-a trimis pe cei zece fii ai săi, fără Veniamin, în Egipt după pâine. Ajungând în Egipt, s-au întâlnit cu Iosif, care i-a recunoscut, însă frații lui nu l-au cunoscut.

Iosif i-a primit și le-a dat toate cele necesare, însă atunci când erau gata să plece, Iosif l-a oprit ostatic pe Simeon și le-a cerut celorlați să-l aducă pe Veniamin, fratele lor mai mic, următoarea dată când aveau să vină după grâu.

După o perioadă, atunci când au venit din nou în Egipt cei nouă frați și cu Veniamin, Iosif s-a făcut cunoscut. El i-a iertat pe cei zece frați ai săi pentru că îl vânduseră și le-a propus să-l aducă și pe tatăl lor, Iacov în Egipt pentru ca împreună să supraviețuiască foametea.

Drept urmare, Iacov, împreună cu cei 66 de descendenți ai săi, s-a mutat în Egipt. Datorită lui Iosif, Faraonul le-a dat cel mai bun ținut pentru a locui, ținutul Goșen.

Atunci a și început Robia Egipteană, care a ținut 430 de ani.

Înainte de a muri, Iacov binecuvintează pe fiii lui Iosif, Efraim și Manase. Apoi i-a chemat pe cei 12 fii ai săi ca să le proorocească ce avea să se întâmple cu fiecare dintre ei și cu urmașii lor. „ Adunați-vă, ca să vă spun ce are să fie cu voi în zilele cele de apoi” (Facerea 49, 1).

Iacov a rostit o serie de proorocii detaliate, care s-au îndeplinit întocmai în timp. El a prezis că sceptrul împărătesc avea să fie în seminția lui Iuda: „ Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele” (Facerea 49, 10) – aceasta fiind o proorocie mesianică.

După ce a binecuvântat pe cei 12 fiecare cu seminția lui, a dat poruncă cu privire la înmormântarea sa, în Canaan. Iacov a murit la 147 de ani.

Iosif a avut în contiuare grijă de frații săi și de familiile lor până la moartea sa, la vârsta de 110 ani.

Înainte de a muri, Iosif și-a exprimat încrederea că Dumnezeu avea să-l aducă din nou pe Israel în țara sa și a cerut ca oasele sale să fie duse și ele în Țara Făgăduită.

 

REZUMAT

Cartea Facerea constituie un fundament excelent pentru înțelegerea cărților biblice scrise ulterior. În bogatul ei cuprins, cartea descrie cum a început și cum s-a sfârșit lumea din Eden, cum s-au dezvoltat și cum au fost distruși prin potop primii pământeni, din cauza vieții lor lipsite de evlavie, smerenie, cucernicie și cum a apărut actuala lume. Facerea descrie modul în care a acționat Dumnezeu cu Avraam, Isaac și cu Iacov, și oferă speranța vieții în strânsă legătură cu Bunul Dumnezeu. Ea arată că obiectivul tuturor oamenilor este acela de a-și păstra credința, de a urma și a îndeplini poruncile și legile dumnezeiești.

De asemenea, așa cum reiese din întreaga Biblie, proorociile descrise în Cartea Facerea, s-au împlinit cu exactitate. Atât proroocii Vechiului Testament, cât și Domnul Iisus Hristos și Apostolii Săi, au citat des pasaje din Facerea și au arătat cum se și aplică acestea.

Cartea conține multe lecții referitoare la credință, devotament, fidelitate, ascultare, respect, purtare și curaj.

Cartea Facerea este o parte a Sfintei Scripturi, iar Dumnezeu ne-a dat Scripturile pentru mântuirea noastră. De aceea, toți oamenii sunt datori să cunoască înțelesul Sfintei Scripturi, inclusiv cei necredincioși, măcar pentru o perspectivă culturală. Multe opere de artă au subiecte inspirate din Biblie.

Știința și filosofia modernă ne-au umplut mintea cu atâtea teorii și presupuneri despre începuturile universului și a omului, încât unii oameni se apropie de Carte cu idei deja formate. Alții și-ar dori ca ea să se potrivească cu propriile teorii științifice, dar sunt și din acei care o studiază pentru a o combate.

Scopul nostru în cercetarea Cărții Facerii, este acela de a lua în serios, a înțelege și a vedea ce spune ea cu adevărat. Nici una din abordările enumerate mai sus nu poate face acest lucru. Cheia pentru înțelegerea Facerii trebuie căutată la bărbații înțelepți și purtători de Dumnezeu, care s-au străduit a înțelege textul Facerii așa cum trebuie înțeles. Acești Sfinți Părinți sunt Cheia noastră pentru a înțelege Cartea Facerea.

 

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *