Lanţul ispăşirilor

\r\n

\r\n

\r\n\r\nÎn majoritatea cazurilor, atunci când ni se întâmplă o nenorocire la care nu ne-am aşteptat, gândim că aceasta este un răspuns la vreo greşeală sau păcat al nostru. Şi nu greşim deloc. Aşa este. Dreptatea este o lege de care nu scapă nimeni. Iar împlinirea ei se petrece fie aici pe pământ, fie dincolo în veşnicie. Şi e mai bine când se întâmplă aici, spre ispăşire şi îndreptare, decât în eternitate, unde este spre pedeapsă fără chip de scăpare.\r\n\r\nUn tânăr voia să se căsătorească, dar viitoarea soţie i-a spus: „Nu vin după tine dacă nu scapi de tatăl tău. Fă-l să plece. Nu pot locui în aceeaşi casă cu tatăl tău”. Tânărul o iubea. S-a dus la tatăl său şi i-a spus: „Tată, trebuie să-mi trăiesc şi eu viaţa pe pământ şi iată, viitoare mea soţie nu vrea să trăiască în aceeaşi casă cu tine. Îmi cere să te scot din casă, să te fac să pleci. Ce să fac? Sfătuieşte-mă. Trebuie să pleci. Dar cum s-o fac? Te iubesc şi pe tine”.\r\n\r\nTatăl l-a înţeles pe loc şi i-a zis: „Voi pleca eu singur, dar am o singură rugăminte către tine”. „Care?” a întrebat fiul. „Nu cine ştie ce, i-a spus tatăl. Să mă conduci, după ce vom ieşi din sat, până în vârful dealului, la un anume copac, pe care ţi-l voi arăta eu.” Tânărului i s-a părut prea uşoară rugămintea tatălui.\r\n\r\nŞi-a luat bătrânul cele de trebuinţă şi au plecat. Ajunşi la copacul cu pricina, tânărul a vrut să ştie: „De ce ai vrut să te aduc până aici, tată?”\r\n\r\nBătrânul i-a răspuns: „Pentru că tot până la copacul acesta l-am condus şi eu pe tatăl meu, într-o împrejurare asemănătoare. Ceea ce faci tu acum nu e decât fapta mea întoarsă către mine. De aceea am şi acceptat să plec. Primesc ceea ce merit!”\r\n\r\nAuzind acestea, tânărul şi-a venit întru ale sale şi s-a întors cu tatăl său înapoi la casa lor. Aşa s-a sfârşit lanţul ispăşirilor.\r\n\r\n

\r\n

\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *