Preamilostivul Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim şi în acest an bucuria revărsată în sufletele noastre de slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Orice suflet creştin vibrează de emoţie şi fericire, aşa cum Sfinţii Apostoli au trăit aceleaşi clipe de extaz sufletesc în momentul în care Hristos li S-a arătat după Înviere.
Vă propun, aşadar, să ne gândim în această zi sfântă la doi dintre ucenicii Domnului, Luca şi Cleopa, care au trăit marea bucurie a întâlnirii cu Hristos Cel înviat din morţi: „Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea” (Luca 24, 13-14). Se cuvine să cunoaştem câteva lucruri despre viaţa celor doi ucenici, Luca şi Cleopa, care au călătorit împreună cu Domnul Hristos în drumul spre Emaus.
Sfântul Evanghelist Luca era originar din Antiohia Siriei. El era un erudit al acelor vremuri deoarece „din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzându-se desăvârşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim”.
Sfântul Luca a făcut parte din ceata celor şaptezeci de Apostoli care propovăduiau şi pregăteau calea Domnului, despre care el însuşi scrie în Evanghelia sa: „Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi, înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc unde Însuşi avea să vină” (Luca 10, 1).
Potrivit tradiţiei ortodoxe, Sfântul Luca este cel dintâi pictor de icoane. El a lăsat Bisericii trei icoane ale Maicii Domnului şi icoane ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Prima icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pictată de Sfântul Evanghelist Luca, este cunoscută sub numele de Povăţuitoarea sau Hodighitria, fiind menţionată astfel în Paraclisul Maicii Domnului: „Mută să fie gura păgânilor care nu se închină cinstitei icoanei tale, celei zugrăvite de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Ceea ce se cheamă Povăţuitoare”.
Simbolul Evangheliei sale este un taur care semnifică rangul preoţesc şi de jertfă al Mântuitorului Hristos. Sfântul Luca a propovăduit Evanghelia de-a lungul Italiei, Dalmaţiei, Macedoniei şi altor regiuni. Sfântul Luca a fost părtaş durerilor şi ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urma lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci şi neamurilor. El a fost în Roma la dânsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, şi era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni, Apostolul Pavel zice: „Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicând: „Dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca tovarăş al nostru de călătorie, având darul acesta, spre slava Domnului Însuşi şi spre osârdia noastră” (II Corinteni 8, 19). Apoi Luca, plecând din Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos şi suferind dureri şi osteneli pentru sfânt numele Lui. Străbătând toată Livia, a mers în Egipt, unde a luminat Tivaida, prin bunavestire şi în Tivele (cetăţile) Beoţiei a rânduit bisericile, hirotonind preoţi şi diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul şi cu sufletul i-a tămăduit şi, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, având mai mult de optzeci de ani.2 Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Evanghelist Luca la 18 octombrie.
Sfântul Cleopa a rămas în conştiinţa Bisericii ca unul din cei şaptezeci de Apostoli. El era frate cu Sfântul şi Dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria. Sfânta Scriptură ne vorbeşte în mai multe locuri despre soţia sa, Maria, care era una dintre femeile mironosiţe, şi despre fiul lor, Iacov, care era unul dintre cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Hristos. Sfântul Cleopa este pomenit în calendarul ortodox în ziua de 30 octombrie. Făcând parte din cei şaptezeci de Apostoli, Sfinţii Luca şi Cleopa, chiar dacă nu participaseră direct la toate evenimentele din viaţa şi activitatea lui Hristos, auziseră despre toate minunile Mântuitorului, unele dintre ele fiind prezentate de Sfântul Luca, în Evanghelia Sa.
Dreptmăritori creştini,
În ziua Învierii, Domnul Iisus S-a arătat mai întâi femeilor mironosiţe, apoi S-a arătat ucenicilor Luca şi Cleopa, în drum spre Emaus. La fel cum Domnul se arătase Mariei Magdalena fără să-L recunoască, până în momentul când Mântuitorul a strigat-o pe nume, şi celor doi ucenici li Se alătură pe cale, ca un străin, iar ochii lor erau ţinuţi să nu-L cunoască. Un lucru demn de remarcat în întâlnirea celor doi Apostoli cu Mântuitorul Hristos pe drumul spre Emaus este faptul că, deşi călătoreau împreună şi îi întreabă despre stările lor sufleteşti, ei nu Îl recunosc. Nici Maria Magdalena nu L-a recunoscut atunci când i S-a arătat, în dimineaţa când a înviat, însă în cazul ei este oarecum explicabil pentru că era dis-de-dimineaţă, poate că nu era lumină suficientă, starea ei era de apăsare, de teamă, aflându-se în faţa unui mormânt gol. Însă cei doi ucenici vorbesc cu Hristos despre activitatea Sa, despre întâmplările recente din viaţa Sa şi, deşi le tâlcuieşte Sfintele Scripturi, deşi le explică fiecare detaliu al celor întâmplate, ei nu reuşesc să-L recunoască. Mai mult decât atât, cei doi Îl mustră pe Hristos, numindu-L „străin în Ierusalim”, neconcepând că este posibil ca cineva să nu cunoască aceste evenimente care frământaseră întreaga populaţie a Ierusalimului din acea vreme, dar şi a celor din localităţile învecinate. Nici măcar în momentul în care intră pentru a se aşeza cu ei la masă nu reuşesc să dea jos tina de pe ochii minţii lor. Numai în clipa în care Hristos se află cu ei la „frângerea pâinii”, ceaţa de pe ochii sufletului lor este înlăturată şi Îl cunosc, dar atunci Hristos se face nevăzut de lângă ei.
Ori de câte ori participăm la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, suntem călători împreună cu Hristos pe drumul Emausului, suntem împreună-şezători cu El la Cina de la Emaus, însă de multe ori ochii unora dintre noi sunt ţinuţi ca să nu-L cunoască, de multe ori glasul lui Hristos prin sunetul clopotului de la sfânta biserică ne cheamă pentru a fi alături de El, ne îndeamnă să Îl cunoaştem prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său. Astfel se cuvine să ne întrebăm oare nu arde în noi inima noastră când auzim glasul clopotului, dar nu venim în casa lui Dumnezeu pentru a ne împărtăşi cu Sfintele Taine, oare nu arde inima noastră când auzim cuvintele Mântuitorului: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (Ioan 6, 53).
În aceste momente, poate mai mult decât oricând, ne punem întrebarea câţi dintre semenii neamului nostru nu aud cuvântul Scripturii care Îl mărturiseşte pe Hristos ca „Dumnezeu adevărat şi Om adevărat”, ca şi Cel înviat din morţi, dar rămân nepăsători la chemarea Acestuia adresată fiecărui suflet.
În aceste vremuri, când tot mai mulţi fii ai poporului nostru sunt nevoiţi să plece departe de ţară pentru a-şi agonisi cele necesare traiului zilnic, se cuvine să ne rugăm pentru aceşti fraţi ai noştri ca Dumnezeu să le poarte de grijă acolo, în ţările în care merg, să călătorească împreună cu ei şi să le lumineze ochii minţii pentru a-L cunoaşte, pentru a nu părăsi credinţa ortodoxă, pentru a mărturisi valorile credinţei şi neamului nostru acolo unde ei lucrează, acolo unde ei trăiesc.
Şi noi toţi, fii ai Mehedinţiului, să călătorim pe drumul acestei vieţi avându-L pe Domnul Hristos alături în toate zilele vieţii noastre. Dacă vom cerceta picturile mai vechi ale drumului spre Emaus, vom vedea că se vorbeşte despre o împreună umblare pe cale. Această împreună umblare pe cale cu Hristos se cuvine să caracterizeze întreaga noastră vieţuire pe acest pământ. Chiar dacă nu reuşim să Îl cunoaştem pe deplin de la începutul călătoriei noastre în această lume, El ni se va descoperi, asemenea unui Părinte iubitor, în Sfânta Liturghie prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său.
Hristos Cel Înviat să vă dăruiască tuturor sănătate, nădejde, speranţa de care avem nevoie în aceste vremuri grele şi împlinirea bunelor dorinţe, pentru care să vă rugaţi lui Dumnezeu.
† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei
www.ziarullumina.ro
