Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului Hristos

Cu aproape două mii de ani în urmă, răutatea omenească a pironit pe Cruce Iubirea Dumnezeiască. În tradiţia ortodoxă, în zilele Săptămânii Mari rememorăm în fiecare an Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos.

Definitorie pentru aceste evenimente drama­tice petrecute cu Fiul lui Dumnezeu este următoarea cântare din Marea Vineri: „Astăzi a fost spânzurat pe lemn, Cel Ce a spânzurat pământul pe ape; cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor, cu porfiră mincinoasă este îmbrăcat Cel Ce îmbracă cerul cu nori…” În continuare ne vom opri asupra evenimentele petrecute cu Domnul Hristos în Ierusalim, pe care le cinstim începând cu Miercurea Mare şi terminând cu Sâmbăta Mare.

Sfintele Evanghelii ne informează despre con­s­­pirația mai-marilor iudeilor împotriva Mântuitorului (Matei 26, 3-5, Marcu 14, 1-2, Luca 22, 1-2). Ştim că Sinedriul condus de Caiafa mai luase în discuție și cu alte ocazii problema arestării lui Iisus Hristos, iar acum se reuneşte să pună la punct toate amănuntele legate de capturarea și uciderea Acestuia. Sfântul Apostol Matei întrerupe, pentru moment, descrierea complotului, ca să intercaleze scena petrecută în Betania şi să ne arate, prin aceasta, complicitatea lui Iuda la actul prinderii Domnului: „Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit la Dânsul o femeie având un albastru cu mir de mare preț și l-a turnat pe capul Lui, pe când ședea El la masă…” (Matei 26, 6-13). De aceea, în Marea Miercuri, „Dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul aceasta s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă”.
După acest moment, Iuda Iscarioteanul merge şi-L vinde pe Mântuitorul. Implicarea lui Iuda este din proprie inițiativă. El ia decizia în ascuns, în contact cu adversarii Mântuitorului. Află locul și data convocării Sinedriului și, după câteva zile, adică miercuri spre seară, lasă pe Domnul și pe ucenici în Betania, în casa lui Simon leprosul și vine în casa lui Caiafa spre a face sinedriștilor propunerea: „Ce-mi veți da mie, şi eu Îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci Iuda căuta prilej să-L dea în mâinile lor” (Matei 26, 15-16). Oferta lui grăbește arestarea Domnului. Părintele Cleopa spune că Iuda L-a vândut pe Mântuitorul din iubirea de arginţi, cum cântă Biserica: „Cu iubirea de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat…”

Ziua de miercuri din Săptămâna Mare ne pune înainte un paradox, pe de o parte femeia păcătoasă, care prin pocăinţă se înal­ţă, iar ucenicul, prin vinderea Domnului, cade în păcat. În acest sens, cântările zilei mărturisesc: „Desfrânata a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale și s-a vindecat cu puterea Ta de mirosul greu al răutăților; iar ucenicul cel nemulțumitor, vânzându-Te pentru dragostea banilor, s-a amestecat cu noroiul”, sau: „Când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cu cei fărădelege; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta s-a des­păr­țit de Stăpânul; aceea s-a slobozit, iar acesta s-a făcut rob vrăjmașului; rea este lenevirea, mare este pocăința…”

După descrierea ospățului din Betania și a complotului urzit de Sinedriu cu complicitatea lui Iuda, urmează momentul Cinei celei de Taină. Domnul alege doi dintre ucenici, pe Ioan și pe Petru, și-i trimite în Ierusalim, spunându-le că vor fi așteptați de un tânăr purtând un urcior cu apă care-i va conduce într-un foișor pregătit dinainte. Casa aparținea, după o veche tradiţie, Mariei, mama autorului Evangheliei a doua, iar tânărul cu urciorul, care a aștep­tat pe cei doi ucenici la poarta dinspre răsărit a Ierusalimului, era chiar Ioan-Marcu. Cina cea de Taină este istorisită în cuvinte asemănătoare de către evan­ghe­liștii sinoptici și ocupă un loc însemnat și în Evanghelia după Ioan. Cina cea de Taină face parte din Sfânta şi Marea Joi, când, potrivit Sinaxarului, „sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului”.

 „Ultima Cină restaurează viaţa ca euharistie şi comuniune”

Mântuitorul vine, cu ucenicii Săi, din Betania în Ierusalim. Aici, în Foişorul Cinei de Taină de pe Muntele Sion, înainte de a Se așeza la masă, oferă ucenicilor un semn de supremă smerenie și dragoste, spălându-le picioarele. Mântuitorul face acest gest pentru a-i învăţa pe apostoli virtutea smereniei. După spălarea picioarelor, a urmat Cina cea de Taină, în timpul căreia a avut loc predarea înfricoşătoarei Taine a Euharistiei şi s-a săvârşit prima Sfântă Liturghie. Este semnificativ faptul că înainte de moartea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos instituie Taina Euharistiei. Prin ea, cei născuţi din Adam au acces la Pomul vieţii. „Ultima Cină recreează Paradisul bunătăţilor, restaurează viaţa ca euharistie şi comuniune”, ne explică părintele Alexander Schmemann.

După Cina cea de Taină, Mântuitorul merge împreună cu ucenicii Lui în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Aici are loc rugăciunea cea mai presus de fire a Domnului. Această rugăciune este momentul în care se vede, în mod deosebit, deodată, libertatea voinţei umane a lui Hristos şi acordul acestei voinţe cu voinţa Tatălui: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 26, 39). Acceptarea supremă şi liberă are în ea o tărie; în ea transpare nu numai iubirea faţă de Dumnezeu, ci şi faţă de oameni prin faptul că Domnul Iisus Hristos asumă până la capăt întreaga condiţie umană căzută în care alunecase Adam. El, Cel fără de păcat, Se împărtăşeşte din moartea care intrase în firea umană ca urmare a păcatului. „Paharul pe care I-l dă Tatăl – spune Mitropolitul Filaret al Moscovei – este paharul tuturor fărădelegilor lucrate de noi; paharul întocmit din neascultarea lui Adam, din trădările Ierusalimului care a ucis pe proroci […] din superstiţiile păgânilor. Răscumpărătorul a purtat asupra Sa şi păcatele viitoare ale făpturilor Sale, întocmite chiar din smintelile din creştinism, din împuţinarea de credinţă şi dragoste.”

După rugăciunea din Ghetsimani, urmează sărutul trădării lui Iuda şi prinderea Mântuitorului. Acest episod biblic este istorisit de către toți sfinţii evan­gheliștii. De aici, Domnul este dus la arhiereul Ana. Din acest moment, evenimentele legate de Jertfa mântuitoare a Domnului Iisus Hristos fac parte din Sfânta şi Marea Vineri, când Sinaxarul ne spune că: „Prăznuim sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El”.

Mântuitorul este interogat de arhiereul Ana şi apoi este trimis la ginerele acestuia, arhiereul în funcţie, Caiafa. Aici are loc procesul religios al Mântuitorului în faţa Sinedriului, unde este condamnat la moarte. Dimineaţa este predat procuratorului Ponţiu Pilat, care era singura autoritate din Palestina de atunci ce putea condamna la moarte un inculpat. În urma insistenţelor mai-marilor poporului, este condamnat la moarte prin răstignire. Despre acest moment cântările zilei ne spun: „Cel Ce Se îmbracă cu lumina ca și cu o haină, a stat gol la judecată și a primit palme peste obraz, din mâinile pe care le-a zidit”. După pronunţarea sentinţei, Sinaxarul ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos este luat: „De ostaşii care L-au bătut peste faţă cu trestia şi I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpăţânei şi acolo L-au răstignit (…). Din ceasul al şaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. (…) Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credinţa lui şi i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El”. În ceasul al nouălea, adică ora 15:00, Mântuitorul Îşi dă Duhul în mâinile Tatălui, iar evangheliştii sinoptici ne spun că pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, trupurile multor drepţi din Ierusalim au înviat, catapeteasma templului s-a rupt în două (Matei 27, 51-53; Marcu 15, 38; Luca 23, 45).

Sinaxarul ne spune: „Pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca şi ceilalţi, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoştea, şi i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă şi aloe. L-a înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă iudeii, şi L-au îngropat în apropiere, în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte”.

De la acest moment intrăm în Marea Sâmbătă, când prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care nea­mul nostru omenesc, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică. Textul Sinaxarului zilei ne spune că Săptămâna Mare culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă. În această zi, Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu Trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sinaxarul spune că Domnul Iisus Hristos: „A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire, Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. (…) Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi”.

www.ziarullumina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *