Mărturii din viața Sfântului Ioan Maximovici

Doamne ajută Claudiu,

Pentru ca bucuria mea a fost foarte mare când ai pomenit azi de Sfântul Ioan Maximovici, aş vrea să îţi împărtăşesc doua amintiri din viaţa Vlădicăi Ioan care pe mine m-au impresionat foarte mult de acum 4 ani şi aşa am ajuns să îl cunosc pe Sfântul (poate că le cunoşti şi tu).

Un student al seminarului în cinstea Sfântului Ioan Teologul din Bitolia:

“Părintele Ioan ne iubea pe toți și noi îi răspndem prin aceeași dragoste. În ochii noștri, el reprezenta întruchiparea tuturor virtuților creștine: liniștit, smerit, blând… Nu există vreun conflict personal său public pe care să nu-l poată soluționa. Nu există vreo întrebare la care el să nu poată răspunde… Răspunsul său era întotdeauna amplu și informativ, clar, complet și competent, căci venea de la un om erudit, care deținea două diplome universitare: în teologie și în drept.

În fiecare zi și în fiecare noapte, el se ruga pentru noi. În fiecare noapte, veghea asupra noastră asemenea unui înger păzitor: cuiva îi aranjaperna, altuia plapuma. Întotdeauna când intra sau ieșea dintr-o încăpere, o însemna cu sfânta cruce, iar atunci când se ruga, studenții simțeau că prin rugăciune el vorbește cu locuitorii lumii cerești.”

Arhiepiscopul Mitrofan Znosko-Borovsky:

„Mulți locuitori ai Parisului nu-l putea înțelege pe Vlădica, îi smintea înfățișarea sa, dar și faptul că el merge prin oraș desculț. Au existat și plângeri în această privință către Mitropolitul Anastasie. În una dintre aceste scrisori se cerea ca acesta să-l oblige pe Vlădica Ioan să poarte pantofi. Mitropolitul Anastasie a răspuns la această soliticare, scriindu-i Vlădicăi că ar trebui să urmeze acest îndemn. Enoriașii s-au grăbit să-i ofere păstorului o pereche nouă de pantofi. Vlădica Ioan a luat cadoul, a mulțumit, dar nu a încălțat pantofii, ci îi purta sub braț. Cineva i s-a plâns din nou Mitropolitului, iar el i-a scris Episcopului Ioan despre faptul că ar trebui să facă ascultre. Episopul Ioan i-a răspuns:

– Cererea dumneavoastrp am îndeplinit-o, mi-ați scris să port pantofi, dar nu mi-ați spus să-i și încalț, așa că i-am purtat, iar de acum îi voi și încălța.

Și episcopal a început să apară pe străzile Parisului în pantofi.”

„Acest om mic şi firav, care la înfăţişare parcă este un copil, reprezintă o minune a fermităţii ascetice, fiind un exemplu de stricteţe în vremurile noastre de relaxare spirituală” (Mitropolitul Antonie Khrapovitsky)

Recunosc că ceea ce m-a atras să citesc viaţa Sfântului Ioan a fost nebunia lui pentru Hristos. Am fost uimită să aflu că mergea în centrul Parisului desculţ (de multe ori şi slujea desculţ), că avea un aspect total neîngrijit. Dar atunci când se ruga sau slujea, cei care l-au cunoscut mărturisesc că aveau certitudinea că vorbeşte direct cu Dumnezeu şi cu Sfinţii.

M-a impresionat la Sf Ioan dragostea lui pentru oameni, menţinându-şi în acelaşi timp severitatea fata de comportamentul oamenilor în biserică, dar şi în viaţa de zi cu zi. Vlădica ştiu că spunea că permanent trebuie să fim conştienţi că slujim prin ce facem Domnului şi de aceea comportamentul nostru nu trebuie să difere.

A fost un ierarh extrem de erudit, dar extrem de modest pentru care ascultarea a fost extrem de importantă (atât ascultarea de mai mari săi, dar şi cea de părinţi – când era tânăr, cu toate că îşi dorea să urmeze teologia, la îndemnul părinţilor săi a urmat dreptul). Când a fost făcut episcop, spunea tuturor că este o greşeală că a fost chemat în locul unui oarecare Ieromonah Ioan care urma să fie făcut Episcop. După ce a fost făcut Episcop, mărturisea că s-a creat o situaţie şi mai proastă decât crezuse el – aflase că de fapt pe el vroiau să îl facă Episcop.

A slujit acolo unde a fost trimis şi nu a cârtit nicioadata (nici măcar când a fost acuzat în tribunal). În tot ceea ce a făcut (studii, predare, slujire, eparhie) a făcut totul cu extrem de multă seriozitate şi dăruire (în China a înfiinţat un orfelinat pentru copii în care avea grijă de peste 3,500 de copii).

Nu i-a păsat niciodată de ce spunea lumea despre el (nebunia lui pentru Hristos tulbura pe mulţi), ci se raporta în tot ce făcea la alte valori. Pentru el conta lumea interioară pe care o şi aprecia. Pentru el conta doar relaţia pe care o avea cu Dumnezeu.

Nu ştiu dacă ştii, dar Sf Ioan era bâlbâit şi vorbea cu greutate. Însă acest lucru nu l-a împiedicat să slujească Sfânta Liturghie în fiecare zi.

Citind viaţa Sfântului Ioan eu am avut senzaţia că este venit „din vechile sinaxare”, că nu mai sunt aşa oameni astăzi. Dar mi-a venit imediat gândul că Sfântul a slujit în marile oraşe ale lumii (Shanghai, Paris, Bruxelles, San Francisco) – deci în mijlocul agitaţiei. Aşa că noi care ne cam plângem de agitaţie, nu prea mai avem argumente că nu suntem cum ar trebui să fim (vorbesc de mine).

Eu cred că Dumnezeu a rânduit să slujească în atât de multe locuri, tocmai să afle cât mai multă lume de el. Practic, el a pus temelia ortodoxiei în multe comunităţi din Franţa, Belgia, Olanda şi Anglia (inclusiv catolicii îl dădeau ca exemplu şi spuneau tinerilor „dacă vreţi să vedeţi un Sfânt în viaţă, mergeţi să-l vedeţi pe Sf Ioan Desculţ”).

Iartă-mă, am scris mult, dar simţeam că trebuie să împărtăşesc cu cineva bucuria citutului despre Sfântul Ioan Maximovici – cineva care să o şi înţeleagă.

Doamne ajută şi Sfântul Ioan să vă dăruiască şi vouă din dragostea lui şi bucuria lui!

(Daniela)

https://ortodoxiatinerilor.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *