MĂRTURIILE BIBLICE CARE SUNT TEMEIUL ADEVĂRURILOR DE CREDINŢĂ RESPINSE DE „MARTORII LUI IEHOVA” 2

2.DESPRE SFÂNTA BISERICĂ

\r\n

Despre curăţia învăţăturii Bisericii, întemeiate pe Canonul biblic şi pe Tradiţie, mărturiseşte însăşi natura Bisericii ca Trup al lui Hristos:

\r\n

„Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos..?” (I Corinteni, 6, 15).

\r\n

„Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte…” (I Corinteni, 12, 27).

\r\n

„Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Coloseni, 1, 24).

\r\n

„…Şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei, 16, 18).

\r\n

„Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci” (Daniel, 2, 44).

\r\n

Adevărata Biserică întotdeauna a fost şi este „…Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului” (I Timotei, 3, 15) – „Temelie a adevărului”, iar nu a părerilor contradictorii.

\r\n

Mărturisind credinţa lor, Apostolii spuneau: „Şi suntem martori ai acestor cuvinte noi şi Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă” (Fapte, 5, 32).

\r\n

„Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă…” (Fapte, 15, 28).

\r\n

Puterea Bisericii unicală şi ierepetabilă, se răspândeşte de la pământ până la cer: „Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei, 16, 19).

\r\n

„Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-i Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei, 18, 17).

\r\n

3. DESPRE HIROTONIE (DESPRE PUNEREA MÂINILOR)

\r\n

 „Iar Iosua, fiul lui Navi, s-a umplut de duhul înţelepciunii, pentru că îşi pusese Moise mâinile asupra lui, şi i s-au supus fiii lui Israel şi au făcut aşa după cum le poruncise Domnul prin Mose” (Deuteronom, 34, 9).

\r\n

„Iar Domnul a zis către Moise: Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Navi, om cu duh într-însul, pune-ţi peste el mâna ta… Dă-i din slava ta, ca să-l asculte  toată obştea fiilor lui Israel” (Numerii, 27, 18, 20).

\r\n

„Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan, 20, 21-23).

\r\n

Dar însuşi Apostolul Pavel chemat de Hristos (Fapte, 9, 1-8), a avut nevoie de punerea mâinilor pentru a se umplea de Duhul Sfânt: „Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt. Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat” (Fapte, 9, 17-18).

\r\n

Mai târziu el a fost hirotonit pentru slujirea de binevestitor în Biserică: „Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-Mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece” (Fapte, 13, 2-3).

\r\n

Hirotonia i-a dat Apostolului Pavel dreptul și harul de episcop – de a-şi pune mâinile peste alţii: „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră” (Fapte, 14, 23).

\r\n

„Atunci îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duhul Sfânt” (Fapte, 8, 17).

\r\n

„Nu-ţi pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat” (I Timotei, 5, 22).

\r\n

„…I-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei” (Fapte, 6, 6).

\r\n

Nu toţi creştinii săvârşesc slujirea pastorală: „Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? Oare toţi au darul vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?” (I Corinteni, 12, 28-30).

\r\n

„Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron” (Evrei, 5, 4).

\r\n

„Nu fi nepăsător faţă da harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor” (I Timotei, 4, 14).

\r\n

„Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine, prin punerea mâinilor mele” (II Timotei, 1, 6).

\r\n

Sfânta Scriptură ne preîntâmpină să ne atârnăm cu atenţie faţă de zvonurile în privinţa clerului: „Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau trei martori” (I Timotei, 5, 19).

\r\n

„Preoţii, care îşi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura” (I Timotei, 5, 17).

\r\n

Pe de altă parte, harul lui Dumnezeu lucrează şi prin slujitorii nevrednici: „Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura” (Filipeni, 1, 18).

\r\n

Însuşi Domnul Iisus Hristos a zis: „…Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac” (Matei, 23, 2-3).

\r\n

Nici Apostolii nu se idealizau pe sine. De exemplu apostolul Iacov spunea: „Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, fraţii mei, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua. Pentru că toţi greşim în multe chipuri…” (Iacov, 3, 1-2).

\r\n

Apostolul Pavel accentua, că slujitorii nu întotdeauna corespund slujirii la care au fost chemaţi: „Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici” (II Corinteni, 13, 7).

\r\n

Credinţa în propria infailibilitate (negreșire), caracteristică multor secte, Apostolii o considerau drept făţărnicie mincinoasă: „Şi dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (I Ioan, 1, 10).

\r\n

Protodiacon Ioan MUNTEANU