Mărturii Biblice despre sărbători

\r\nSărbătorile au fost rânduite de Însuşi Dumnezeu sau de oamenii sfinţi, după cum citim în Sf. Scriptură: „Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială” (Facerea, 2, 1-3).

\r\n

„Iată şi celelalte sărbători ale Domnului, adunările sfinte, pe care trebuie să le vestiţi la vremea lor…” (Leviticul, 23, 4).

\r\n

Despre cinstirea zilei de sâmbătă se spune: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale. Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău…” (Ieşirea, 20, 8-10).

\r\n

„Şi din lună nouă în lună nouă şi din zi de odihnă în zi de odihnă vor veni toţi şi se vor închina înaintea Mea, zice Domnul” (Isaia, 66, 23).

\r\n

„Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice” (Ioan, 19, 31).

\r\n

„Şi urmându-i femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui. Şi întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s-au odihnit după Lege” (Luca, 23, 55-56). Mironosiţele s-au odihnit nu „de frica iudeilor”, ci „după Lege”.

\r\n

„Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi” (Fapte, 17, 2).

\r\n

Cinstirea zilei de duminică se săvârşeşte pe temeiul Sfintei Scripturi, unde această zi este numită „prima (întâia) zi a săptămânii”: „Din ziua a doua după întâi a sărbătorii, din ziua în care veţi aduce snopul legănat, să număraţi şapte săptămâni întregi. Până la ziua întâi de după cea din urmă zi a săptămânii a şaptea, să număraţi cincizeci de zile şi atunci să aduceţi un nou dar de pâine Domnului” (Leviticul, 23, 15-16).

\r\n

„Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat…” (Marcu, 16, 9).

\r\n

„În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii. Iar în camera de sus, unde erau adunaţi, erau multe lumini aprinse” (Fapte, 20, 7-8).

\r\n

După cum se ştie, încă din Vechiul Testament, luminile erau aprinse (mai ales în cantitate suficientă) în timpul sărbătorilor religioase. În templul din Ierusalim ele ardeau permanent: „Candelele să le pună în sfeşnicul cel de aur curat de dinaintea Domnului, ca să ardă sfeşnicul de seara până dimineaţa” (Leviticul, 24, 4). Concluzia este evidentă: anume „prima zi a săptămânii” (duminica) era cinstită încă din timpurile apostolice ca zi de sărbătoare.

\r\n

În aceeaşi zi, când creştinii se adunau pentru frângerea pâinii, se făcea şi „strângerea de ajutoare pentru sfinţi”. Apostolul Pavel scria: „Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să le faceţi şi voi. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni” (I Corinteni, 16, 1-2).

\r\n

Primii creştini cinsteau şi ziua Cincizecimii: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc” (Fapte, 2, 1).

\r\n

„Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete” (Coloseni, 2, 16).

\r\n

„Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu” (Evrei, 4, 8-9).

\r\n

Protodiacon Ioan MUNTEANU