Minciuni care ucid iubirea responsabilă

Acum câțiva ani, un tânăr a venit în biroul meu, s-a așezat în fața mea, m-a privit drept în ochi și mi-a zis: „Știți, părinte, care este problema mea? Am SIDA” și, înainte să pot răspunde ceva, el a continuat: „Și știți de ce îmi este ciudă acum? Pentru că astăzi pot să fiu și sunt cumpătat, însă altădată de ce nu puteam?”.

Am rămas pentru puțin timp să-l privesc. Era un tânăr foarte înalt care, dintr-odată, își dăduse seama cât de mult voia să trăiască. Am vorbit cu el destul timp și ne-am spus unul altuia multe lucruri care în acest moment nu ar avea mare importanță. Ce este relevant este faptul că acest tânăr a murit, iar mie mi-a rămas în minte responsabilitatea decisivă pe care unele persoane o au pentru sfârșitul multor tineri. Este vorba despre toți cei care, în loc să vorbească limbajul adevărului și al responsabilității, folosesc vorbe spuse pe jumătate și au o atitudine atât de iresponsabilă. Astăzi nu omoară doar SIDA, ci omoară de multe ori superficialitatea și iresponsabilitatea pretinșilor specialiști.

SIDA și modul de transmitere poartă un semnal de alarmă către om, iar acesta este foarte clar: necesitatea întoarcerii la legăturile de iubire firești ale oamenilor, întoarcerea la dragostea adevărată, ce vede omul ca fiind un chip al iubirii, nu un obiect de folosit și de aruncat.

În locul limbajului responsabilității și al adevărului, care într-un final este limbajul iubirii care mântuiește, oferim înfățișarea voalată a adevărului, în realitate o minciună ce omoară.

Această aparență este promovată de sloganul înşelător, catastrofal și, într-un final, mortal, care spune: „Da, dragostei. Nu, SIDA”. Oricât încerc să înțeleg acest mesaj, tot simt furia cum se încinge înlăuntrul meu. Dintru-nceput, în mesajul acesta există o falsificare, iar aceasta se prezintă în identificarea dragostei cu sexul. Este timpul însă să clarificăm că una este dragostea (în grecește: agapi), altceva este dragostea trupească (în grecește: eros) și cu totul altceva este sexul. Este vorba despre trei realități diferite, care nu se identifică una cu alta. Sensul mesajului de mai sus? „Aveți libertate la legăturile sexuale, însă aveți grijă doar să nu luați SIDA”. Cred că este vorba despre un mesaj iresponsabil și ucigător, cu un conținut neadevărat. Da-ul acela înseamnă libertate pentru sex, libertate pentru schimbarea partenerilor. Da-ul acela înseamnă Nu-ul pentru iubirea adevărată dintre doi soți, Nu pentru Dragoste.

Chiar dacă este „protejat” de dobândirea bolii SIDA, făcând uz de mijloace de protecție ‒ dovedite de atâtea ori ca nesigure! ‒, omul nu este salvat de înstrăinarea de sine însuși, de ceilalți și nici de neputința de a iubi cu adevărat.

Gândirea care face din celălalt un obiect pe care-l folosim pentru satisfacerea noastră personală, și nu o persoană pe care o iubim ‒ dacă o iubim, o respectăm, o prețuim, ne consacrăm ei ‒ denaturează viața sufletească a omului și creează incapacitatea de a iubi, imposibilitatea de îndrăgostire frumoasă, autentică.

Dacă astăzi există o criză serioasă în cadrul căsătoriei, iar una din trei căsnicii se destramă, este pentru că există o criză de iubire. Oamenii nu mai pot să iubească.

Deși se presupune că prin acel mesaj încercăm să-i prevenim pe tineri de primejdia la care se expun, în cele din urmă consecințele sunt devastatoare, creșterea cazurilor de infectare cu HIV fiind semnificativă. Vrem să-i protejăm, dar îi expunem la pericole care subminează întreaga lor viață…

Singura precauție reală și de neînlocuit împotriva flagelului secolului este să oferim tinerilor alegerea dragostei (agapi), în locul alegerii relațiilor sexuale. Pentru că dragostea nu doar că salvează de la un pericol ‒ în acest caz, un pericol de moarte! ‒, ci face ca viața omului să înflorească şi-l conduce pe om la împlinirea vieții sale.

MITROPOLITUL PAVEL DE SISANIOU ȘI SIATISTIS

www.doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *