„Minunea” fachirului și Rugăciunea lui Iisus

fachir

\r\n

Martorul ocular al cazului descris mai jos, arhim. Nicolae Drobianzkin, este unul dintre nenumărații Sfințiți Mucenici din perioada revoluționară a Rusiei. În viața sa lumească avusese o carieră strălucită, fiind căpitan de rangul II în marina militară, iar în paralel cu aceasta s-a amestecat profund în ocultism, editând revista ocultă Rebus.

\r\n

\r\n

După izbăvirea sa de către Sfântul Serafim de Sarov de la o moarte sigură în mare a programat un pelerinaj la Sarov. Întorcându-se din pelerinaj a renunțat la cariera sa și la ocultism și s-a făcut monah.

\r\n

A fost hirotonit ieromonah și a slujit ca misionar în China, India și Tibet, liturghisind la diferite biserici și povățuind câteva mănăstiri. După 1914 a trăit la Lavra Peșterilor din Kiev. Tinerilor ca mergeau atunci la el, le vorbea continuu despre influența ocultismului asupra celor ce se petreceau pe scena politică a Rusiei. În toamna anului 1924, la o lună după ce a primit vizita unui domn pe nume Tonholz, scriitorul cărții „Magia neagră”, a fost ucis în chilia sa de niște „necunoscuți” cu văditul consimțământ al bolșevicilor. Unealta crimei a fost un cuțit cu un mâner special având forma unui simbol de semnificație ocultă.

\r\n

Împrejurarea pe care ne-o povestește aici Părintele Nicolae, descoperă adevărata natură a fenomenelor spirituale care se întâlnesc în diferite religii orientale. A avut loc cu puțin înainte de 1900, a fost consemnată în jurul anului 1922 de către medicul A. P. Timofenghievici și publicată de el însuși în revista rusească din diaspora („Viața Ortodoxă”, 1956, nr.l).

\r\n

Într-o minunată dimineață tropicală vaporul nostru tăia apele Oceanului Indian și se apropia de insula Ceylon. Chipurile line de viață ale călătorilor, în cea mai mare parte englezi, care mergeau cu familiile la serviciile sau muncile lor din colonia indiană, erau îndreptate insistent spre orizont, căutând cu privirile lor insula fascinantă, care aproape pentru toți era legată încă din anii copilăriei lor cu atâtea istorioare și descrieri interesante și misterioase ale turiștilor.

\r\n

Înainte de a se zări insula, vaporul începuse să fie înfășurat din ce în ce mai mult de o mireasmă fină și îmbătătoare adusă de fiecare adiere de vânt. În sfârșit o siluetă lungă și îngustă de culoare bleumarin a apărut culcată la orizont. Dimensiunile ei se măreau continuu pe măsură ce vaporul se apropia cu repeziciune. Deja se puteau distinge pe țărm clădirile răspândite și afundate în verdele măreților curmali și mulțimea multicoloră a băștinașilor care așteptau sosirea vaporului. În timpul călătoriei pasagerii s-au împrietenit foarte repede. Stăteau pe punte unde vorbeau și râdeau cu poftă, admirând uimitoarea priveliște a insulei de basm care se desfășura înaintea ochilor lor. Vaporul a făcut câteva manevre lente pentru a se pregăti să ancoreze la cheiul portului Colombo.

\r\n

Aici vaporul trebuia să staționeze pentru a se aproviziona cu cărbune, de aceea pasagerii aveau destulă vreme pentru a coborî pe țărm. Ziua era atât de călduroasă, încât mulți pasageri hotărâseră să rămână pe vapor până după-amiază. O răcoare plăcută a luat locul căldurii dogoritoare a zilei. Un grup de opt oameni, l-a care m-am lipit și eu, l-a ales ca ghid pe colonelul Eliot, care trăise mai demult în Colombo și care cunoștea bine insula și împrejurimile ei. Atunci el ne-a făcut o propunere seducătoare:

\r\n

 – Doamnelor și domnilor, vreți să mergem câteva mile în afara orașului și să vizităm un fachir magician? Cred că vom vedea ceva interesant.

\r\n

Cu toții am acceptat cu entuziasm propunerea colonelului.

\r\n

Deja se înserase când am lăsat în urma noastră drumurile gălăgioase ale orașului și am apucat pe un drum minunat care străbătea prin junglă. De-a dreapta și de-a stânga noastră jucau sclipirile a milioane de licurici. Spre capătul său drumul s-a lărgit brusc și ne-am aflat înaintea unui luminiș mic înconjurat de junglă. Într-un capăt al lui, sub un copac mare, era ceva ca o colibă, iar alături de ea ardea un foc mic. Un bătrân slab cu un turban pe cap stătea jos cu picioarele încrucișate și cu privirea fixă în direcția focului. În ciuda zgomotului pricinuit de venirea noastră bătrânul continua să stea cu desăvârșire nemișcat, fără să ne dea nici cea mai mică atenție. De undeva din întuneric a apărut un tânăr, care apropiindu-se de colonel l-a întrebat ceva în șoaptă. Peste puțin a adus niște scăunele și grupul nostru s-a așezat în semicerc aproape de foc. Un fum subțire aromat s-a ridicat spre cer. Bătrânul stătea mereu în aceeași poziție, arătând că nu ia aminte la nimic. Luna plină care urca a alungat oarecum întunericul nopții și la lumina sa palidă toate lucrurile luau forme ciudate. Cu toții au tăcut și așteptau să vadă ce se va întâmpla.

\r\n

 – Priviți! Priviți acolo la copac!, a șoptit tulburată domnișoara Mary.

\r\n

Cu toții ne-am întors capetele înspre direcția copacului. Și într-adevăr, toată suprafața uriașului frunziș al copacului, sub care stătea fachirul, era ca și cum ondula liniștit în lumina slabă a lunii, în timp ce copacul începuse treptat să dispară și să-și piardă conturul său. Ca să mă exprim corect, aș putea spune că o oarecare mână nevăzută aruncase peste el un acoperământ diafan, care din clipă în clipă devenea tot mai dens. În scurt timp a apărut foarte clar înaintea privirilor noastre uimite suprafața ondulată a mării. Cu un vuiet ușor, valurile veneau unul după altul formând o spumă albă. Nori luminoși zburau pe un cer care devenise albastru. Uimiți, nu ne puteam desprinde privirile de la această priveliște uimitoare.

\r\n

Atunci s-a arătat departe un vapor alb. Un fum gros ieșea din cele două coșuri mari ale lui. S-a apropiat repede de noi despicând apa. Cu mare uimire am recunoscut vaporul nostru, cel care ne-a adus în Colombo. Un murmur de uimire a străbătut de la un capăt la celălalt al asistenței noastre, când am citit pe pupa vaporului scris cu litere de aur în basorelief numele vaporului nostru: LUIZA. Însă ceea ce ne-a pricinuit cea mai mare uimire a fost faptul că sus pe vapor ne-am văzut pe noi. Să nu uităm că în acea vreme când ni se întâmplau toate acestea, cinematograful încă nu era inventat și era cu neputință chiar să conceapă cineva ceva asemănător. Fiecare dintre noi se vedea pe sine pe puntea vaporului printre oamenii care discutau și râdeau. Ceea ce a fost deosebit de uimitor a fost faptul că mă vedeam nu numai pe mine, ci și toată puntea vaporului, până la cele mai mici amănunte, ca într-un plan panoramic – lucru care firește este cu neputință în realitate. La un moment dat m-am văzut pe mine printre pasageri, i-am văzut pe marinari care lucrau în celălalt capăt al vaporului, pe căpitan în cabina sa, chiar și pe maimuța Nelly, simpatia noastră a tuturor, care mânca banane sus pe catargul central. În același timp toți însoțitorii mei și fiecare într-un mod diferit erau nespus de tulburați din pricina celor pe care le vedeau și-și exteriorizau sentimentele lor cu exclamații încete și șoapte tulburate.

\r\n

Uitasem cu totul că eram ieromonah și cu siguranță nu aveam nici o treabă să particip la o astfel de priveliște. Seducția era atât de puternică, încât mintea și inima tăcuseră. Apoi inima a început să-mi bată cu putere ca un semnal de alarmă. Dintr-odată m-am simțit ca ieșit din fire și o frică mi-a cuprins întreaga mea ființă. Buzele mele au început să se miște și să spună: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Îndată am simțit o ușurare. Era ca și cum niște lanțuri misterioase cădeau de pe mine. Rugăciunea se rostea din ce în ce mai adunată și, împreună cu ea, s-a întors și pacea în sufletul meu. Continuam să privesc spre copac și dintr-odată, ca și cum ar fi alungat-o un oarecare vânt, reprezentarea s-a tulburat și a dispărut. Nu mai vedeam nimic în afară de copacul cel mare luminat de lună și pe fachir tăcut așezat lângă foc. Însoțitorii mei continuau să-și exteriorizeze cele pe care le simțeau, privind la priveliștea care pentru ei nu dispăruse.

\r\n

Atunci i s-a întâmplat ceva și fachirului, căci și-a pierdut echilibrul și s-a răsturnat pe o parte. Tânărul a alergat speriat. Întrunirea spirituală s-a întrerupt dintr-odată.

\r\n

Profund influențați de experiența lor, spectatorii s-au ridicat împărtășindu-și cu aprindere impresiile lor, fără să înțeleagă pentru ce motiv s-au întrerupt toate atât de brusc și neprevăzut. Tânărul a atribuit aceasta istovirii fachirului, care acum stătea ca și mai înainte cu capul plecat și nedând nici cea mai mică atenție celor de față.

\r\n

Grupul nostru, după ce l-a răsplătit din belșug, prin mijlocirea tânărului, pe fachir pentru posibilitatea participării lor la o priveliște atât de uimitoare, s-a pregătit în grabă spre întoarcere. La plecare, involuntar m-am întors să privesc din nou ca să-mi întipăresc mai bine în amintire toată acea scenă. Dintr-odată am tresărit din pricina unui sentiment neplăcut. Privirea mea a întâlnit privirea fachirului, care m-a privit plin de ură. Aceasta a durat numai o clipă, după care acela și-a luat din nou obișnuita poziție. Însă acea privire mi-a deschis pentru totdeauna ochii sufletului meu și am conștientizat îndată a cui putere a fost aceea care pricinuise acea „minune”.

\r\n

DOAMNE IISUSE HRISTOASE, MILUIEȘTE-MĂ!

\r\n

Sursa: „MĂRTURIE ATHONITĂ”, Revistă trimestrială a Sfintei Mănăstiri Xiropotamu, nr. 5

\r\n

http://marturieathonita.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *