Minuni ale Sfantului Spiridon

decembrie 24, 2020,
Lăsaţi un comentariu,
Autor: pmarcel,
Categorii: Din Viețile Sfinților, Mărturii şi minuni

Dumnezeu, Care păzeşte neputrezite moaştele Drepţilor ca mărturie a curăţiei mărturisirii Ortodoxiei şi ca dovadă veşnică a virtuţilor ce-au locuit într-înşii, păzeşte astfel întreg şi trupul Sf. Spiridon, care scapă, astfel, legilor neschimbabile ale naturii. Căci „unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii”. Sfinţit de Dumnezeu, trupul său primeşte astfel, întâi în cer şi-apoi pe pământ, slava şi închinarea tuturor ortodocşilor.

El fu mai întâi venerat de către locuitorii cetăţii – capitală de imperiu – care venerau în fiecare zi cu credinţă pioasă aceste moaşte preţioase. Pe când moaştele Sfântului erau aduse spre închinare (până astăzi, moaştelor li se schimbă încălţămintea şi sfântul este pus în picioare dinaintea evlavioşilor credincioşi. N. Mitrop. M.), împăraţii înşişi asistau la slujbă – ba chiar cântau din troparele Vecerniei Sfântului:

„Preacuvioase Părinte Spiridoane, preaînţelepte, către femeia cea moartă întocmai ca şi către una vie ai grăit, pentru dragostea lui Dumnezeu. Şi pe şarpe l-ai prefăcut în aur celui cuprins de sărăcie; curgerea râului ai oprit, milostivindu-te de popor, şi împăratului i-ai stat înainte ca un doctor rânduit de Dumnezeu. Morţi ai înviat ca un ucenic al Lui şi credinţa ai lămurit-o în mijlocul a mulţi părinţi. Deci toate acestea putându-le întru Hristos, Cel ce te-a întărit, pe Acela roagă-L şi acum să mântuiască sufletele noastre” (Slava Vecerniei Mici, gls. 1).

„Cuvioase Părinte, în fapte bune strălucind, ai bineplăcut lui Hristos. Că îmbărbătându-te mai întâi asupra patimilor, sufletul şi trupul ţi le-ai sfinţit, iar mai târziu Biserica fiind tulburată de Arie, împotrivitorul lui Hristos, în sobor l-ai înfruntat şi învăţăturile cele deşarte ale aceluia şi pe filozoful cel de un cuget cu el şi deopotrivă bârfitor i-ai surpat; puterea cea în trei străluciri a dumnezeieştii Stăpânii arătând-o, ca un alt soare te-ai vădit în mijlocul acelei sfinţite adunări. Pentru aceasta şi noi, adunându-ne astăzi, Prea-sfinţite Spiridoane înţelepte, cu dorire înconjurăm dumnezeiască racla ta şi trupul tău cel dumnezeiesc şi sfânt cu bucurie sărutându-l, dobândim sănătate sufletelor şi trupurilor, slăvind pe Domnul, Cel ce te-a mărit pe tine; pe Care cu îndrăzneală roagă-L pentru sufletele noastre” (Slava Vecerniei Mari, gls. 6)6.

După dureroasa cădere a Constantinopolului, un credincios din Corfu, pe care-l chema Kalochairetis, transferă trupul Sfântului la Corfu şi-l depuse în minunata biserică de acolo. De venind preot, celebra Sfânta Liturghie in fiecare zi. După ce sfinţitul trup fu depi acolo, în sfântul locaş, multe vindecări şi minuni multe au avut loc, prin lucrare Duhului Sfânt. încântat de aceste evenimente, poporul corfiot câştiga pe zi ce trecea tot mai multă evlavie în Biserica în care-şi aflau adăpost moaştele, dând mulţumire lui Dumnezeu că i-a învrednicit de un atât de mare dar şi c-au fost găsiţi vrednici de Dumnezeu de avea un asemenea mare ocrotitor, hram oraşului lor. Când Corfu a fost restaurat şi reconstruit în parte, preoţii au construit o biserică nouă, închinată Sfântului. Graţie donaţiilor care veneau de la popor şi bogăţiilor care curgeau spre racla Sfântului, locaşul strălucea de frumuseţe. Racla care ţine în sine trupul neputrezit al Sfântului, aşezat la vedere, atrăgea mulţime de pelerini la închinare şi săvârşea mulţime de minuni, căci Spiridon Taumaturgul (Vindecătorul) uimea pe toată lumea cu darurile prin care copleşea pe toţi, după moartea sa.

Pe când Insula Corfu a fost lipsită de mijloace de subzistenţă şi suferea de foame, Sfântul fu acela care le aduse grâu pe vapoare: se arătă, în Sâmbăta Mare, unor căpitani şi echipajelor lor, vorbindu-le de necazul în care se afla Insula. Şi astfel, graţie acestei intervenţii a Sfântului, Insula cea deznădăjduită prăznui cu lumina bucuriei Pastele.

Un oarecare Theodor, comerciant venit din Orient, a devenit complet orb. Cu credinţă aprinsă, se adăposti în locaşul Sfântului şi-şi recapătă vederea.

O epidemie aducătoare de moarte a lovit Corfu şi toţi locuitorii s-au refugiat în biserica Sfântului Spiridon. Printre aceştia erau mulţi dintre cei contaminaţi, iar după legile cele nescrise ale naturii ar fi trebuit să se aneantizeze prin epidemia ce-l cuprinsese. Dar, graţie mijlocirii Sfântul Spiridon, poporul cuprins de pietate profundă fu vindecat, grabnic însănătoşindu-se.

Cine nu s-ar minuna auzind cum oameni căzuţi din turla bisericii, unde din evlavie la Sfânt urcaseră pentru a aprinde un foc, fost-au pană purtată pe braţe, nesuferind nici un rău?

Sfântul Spiridon a redat vederea la doi vâslaşi care fuseseră daţi afară din flota veneţiană datorită tocmai acestei infirmităţi pe care o aveau. Toţi cei care au fost martori la acest eveniment cu-adevărat minunat au fost puternic impresionaţi şi strigau: „Mare este Spiridon, ocrotitorul Insulei Corfu!”.

«Un boier se ţinea într-o zi de lucruri slabe şi stupide şi ironiza un copil care suferea de o maladie incurabilă. Copilul se aruncă sub racla Sfântului, pe când aceasta era purtată în procesiune prin oraş. Căci, până azi, Corfu a păstrat vechea tradiţie de a purta moaştele Sfântului în procesiune prin oraşul lor, cum o făceau şi cu icoanele. Bineînţeles că nobilul atingea cu vorbirea sa şi pe părinţii copilului, care-l rugau fierbinte pe Sfânt pentru vindecare fiului lor şi plângeau. Dreptatea divină n-a întârziat sa-l atingă pe îngâmfatul aristocrat. In chiar acea clipă, o bubuitură ca de tun se-auzi şi o schijă de obuz îi tăie urechea dreaptă, şi la aceasta mulţi au fost martori. Mai apoi, mult s-a pocăit pentru aceasta şi a petrecut nopţi întregi în rugăciune şi lacrimi, în locaşul Sfântului.

Către 1673, o maladie infecţioasă decima pe locuitorii cetăţii, ai oraşului şi-ai satelor din jur, ameninţând cu moartea locuitorii insulei, a doua oară în acel an! Dar Sfântul, ocrotindu-i, vindecă din boală şi ridică mai apoi din moarte pe toţi aceia care se-mbolnăviseră. Aceasta a fost o minune consemnată la data de 13 iulie, zi în care noi prăznuim atât vindecarea din orbire a lui Theodor, cât şi ridicarea celor aproape morţi în lupta cu boala pe care Sfântul a biruit-o pentru ei. Şi în Duminica Floriilor, zi de mare procesiune, cu trupul neatins de putreziciune al Sfântului, plaga bolii a fost împiedicată cu totul.

După căderea Peloponezului sub turci (aflat sub jurisdicţia veneţiană după 1699, în 1715 a fost preluat, sângeros, de către turci), pe când veneţienii şi otomanii se aflau în stare de război, i se păru normal odiosului conducător al turcilor să-ncerce să se facă stăpân peste Corfu. Şi, în 24 iunie 1716, turcii au atacat Corfu, asediind cetatea pe pământ şi pe mare. O bătălie crudă îşi începu desfăşurarea. Focul continuu şi puterea armelor cotropea liniştea oraşului şi a locuitorilor săi. După bătălii dure, care-au durat 50 de zile, turcii au decis să-şi concentreze forţele, înainte de a lansa o nouă ofensivă. Toţi creştinii, în acele momente, rugau pe Sfânt cu lacrimi şi glasuri pline de durere. Iar când ostile turceşti au revenit pentru atacarea fortăreţei Corfu, prin rugăciunile Sfântului, mare parte din trupele lor au fost împrăştiate şi date morţii. După această înfrângere însă, turcii au devenit mai cruzi şi mai avizi de moarte. Nenorocirea unei noi incursiuni, gândul la înrobire şi moarte plutea deasupra cetăţii.

Dar creştinii n-au încetat nicio clipă să adreseze rugăciuni şi litanii prelungi „Părintelui” lor, implorând, cu mare credinţă, protecţia lui. Şi iarăşi planul otomanilor eşua: pe când corfioţii se aşteptau la distrugerea cetăţii lor, Marele Spiridon, Părintele nostru, apăru în coasta duşmanului, înconjurat de o armie cerească înfricoşătoare şi nenumărată. Cu un paloş strălucitor în mâna dreaptă, lovea cu mânie în turci. La vederea unei astfel de intervenţii, soldaţii turci se împrăştiară în mare confuzie, urlând de durerea unor lovituri date de o bâtă nevăzută. Au fost astfel învinşi fără luptă, fără foc, fără spadă, ci numai prin puterea lui Dumnezeu, Mântuitorul, pentru rugăciunile fierbinţi ale Sfântului Său, Spiridon Taumaturgul! Infanteria şi cavaleria turcă au luat-o la goană, flota se depărta în derivă. Corfu rămase astfel liber. Dimineaţa, pe când locuitorii se aşteptau la bătălia obişnuită fiecărei zile de asediu, nu mai auziră pe nimeni: totul era calm şi liniştit. Se apropiară, plini de curiozitate, de vechile poziţii ale inamicilor, si-abia atunci înţeleseră miracolul. Tresărind de bucurie, se fericeau de o astfel de minunată biruinţă: turcii plecaseră de-a binelea! Şi înţeleseră şi cine le-a fost sprijinul! De altfel, în ce-i priveşte pe turci, aceştia mărturiseau deschis că au fost contraatacaţi şi ei fugiseră în debandadă, la vederea unui monah respectabil – Sfântul Spiridon – care apăruse din cer, în compania unei slăvite armii cereşti. Toţi corfioţii intrară atunci, alergând, la locaşul Sfântului, pentru a aduce slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, mulţumind totodată Sfântului Ierarh. Recunoscându-l pe Sfânt ca un mare eliberator al Insulei şi protector al oştirilor creştine, aristocraţia veneţiană, cu mare recunoştinţă, a trimis de asemenea un mare candelabru, cu mulţime de braţe, lucrat în argint, pentru locaşul Sfântului şi a decis ca în data de 11 august, ziua eliberării insulei, în fiecare an, să aibă loc o procesiune cu moaştele Sfântului, care i-a ocrotit cu minunile sale.

Avand ca raţiune tocmai aceste minuni, Andre Pizanis, conducătorul flotei veneţiene şi guvernatorul insulei Corfu, a avut ideea de a construi un altar nou în Biserica Sfântului, pentru a se sluji acolo Liturghia, după ritul latin, în fiecare zi. El gândea că în acest fel va aduce mulţumire Sfântului pentru eliberarea de sub jugul turcesc a Insulei. Dar cum ar fi putut Sfântul Spiridon, apărătorul Ortodoxiei, să permită să se realizeze Sfânta Jertfa, Dumnezeiasca Liturghie, în cuvioasa sa biserică, de preoţi ne-ortodocşi şi cu azimă?7 Sfântul îi apăru de două ori guvernatorului în vremea somnului şi îi porunci să abandoneze proiectul său. Dar acela nu făcu ascultare, acordând mai multă încredere unui teolog care-i spuse că visul său este de la diavolul. Acesta îi ameninţa chiar şi pe preoţii care alcătuiau „garda” de la racla Sfântului, care refuzau şi ei o astfel de inovaţie. Văzând că apariţia Sf. Spiridon nu l-a deturnat pe guvernator de la ambiţiile sale, focul cuprinse depozitul de pulbere – pulberăria – cetăţii. Explozia zgudui straşnic locuinţele din jurul depozitului şi ucise pe Andre Pizanis şi pe toţi care erau împreună cu el, inclusiv mulţi latini (catolici). Andre Pizanis fu atins de două schije uriaşe, care-i deschiseră două găuri în gât, iar nenorocitul său teolog se află şi el mort într-o curte interioară a casei. Garda care avea în pază pulberăria l-a văzut pe Sfânt, care s-a apropiat cu două torţe în mâini. Dar el, gardianul, fu salvat prin purtarea de grijă a Sfântului, care l-a luat şi l-a dus până la Biserica Răstignirii. Un veneţian, locuitor în Corfu, care se afla în podul casei sale în acel moment, a văzut trei flăcări izbucnind din clopotniţa bisericii Sfântului şi care s-au îndreptat către fortăreaţă. Şi, imediat după aceea, rezerva de muniţie a garnizoanei a explodat. In aceeaşi noapte, la Veneţia, o flacără căzu peste portretul lui Pizanis şi-l arse cu totul, fără ca nimeni din casă să înţeleagă cum s-a petrecut aceasta şi fără ca vreunul să pătimească alt rău. Toate aceste evenimente extraordinare – o minune, o slava a Ortodoxiei – s-au petrecut în 12 noiembrie 1718.

Astfel se arătă Spiridon aprins apărător al credinţei, atât în viaţă, cât şi după moartea sa! Dar cine-ar putea povesti cu totul purtările de grijă şi mijlocirile ocrotitorului oraşului Corfu?

Era epoca neuitatului Nicefor Theotokis, noul astru al Bisericii care, predând la Corfu, relata minunile Sfântului şi-i încredinţa pe cei care-l ascultau de purtarea de grijă a Sfântului Spiridon. In prezenţa mai multor martori ocu lari, el relată, două săptămâni mai târziu minunea care avusese loc în Duminica Floriilor: în timpul procesiunii cu sfintele moaşte ale Sf. Spiridon, s-a apropiat de ele o îndrăcită care spumega şi scrâşnea din dinţi. Ea avea mâinile şi picioarele rănite, dar şi aşa era nevoie de trei oameni pentru a o face pe biata femeie să se liniştească din zbaterile sale violente. Privirea ei era fără urmă de omenitate, vocea deformată, căci mugea asemeni unui bou sau scheuna ca un câine sau scâncea asemeni unui copil nou-născut. Au întins-o la pământ şi peste trupul astfel culcat au purtat racla cu moaştele cele făcătoare de minuni; le-au trecut peste ea de trei ori, în cinstea Sfintei Treimi pe care Sfântul o apărase la Sinodul de la Niceea. Femeia fu astfel vindecată: ea încetă să mai geamă şi încetară şi crizele sale bizare, începând să vorbească normal. Fu astfel slobozită din legăturile care o ţineau în robia celui rău; se ridică singură şi-apoi îngenunche la picioarele Sfântului, pentru a-i mulţumi de marea milostivire ce-o avusese faţă de dânsa.

Sfântul Spiridon Taumaturgul, Editura Agnos

Sursa: www.crestinortodox.ro