MINUNI CONTEMPORANE ALE SFÂNTULUI NECTARIE, VINDECĂTORUL DE CANCER

Una dintre maicile Sfintei Manastiri Bunavestire din Patmos a inceput sa aiba grave probleme de sanatate. In cateva luni, acestea s-au accentuat si mai tare. Cu binecuvântarea maicii starete si insotita de una dintre maici, a fost internata la spitalul de boli canceroase Sfantul Sava din Atena. Era in luna iunie a anului 1996.

Dupa analize minutioase, chirurgul Gheorghios Frankakis a dat diagnosticul: forma avansata de cancer uterin. Fara sa-i spuna pacientei tot adevarul, i-a dat doar sa inteleaga ca are de trecut printr-o operatie foarte complicata. Intamplarea facea insa, ca maica respectiva fusese in viata civila, asistenta medicala. Nu i-a fost deci greu sa inteleaga adevarul. Mai mult, aruncându-si privirea pe caietul de diagnostic, uitat intr-o zi de asistenta sefa pe masa, a avut imaginea completa a situatiei in care se gasea.

S-a intristat foarte tare, dar nu a cazut in deznadejde. A inceput sã se roage fierbinte la Sfântul Nectarie Taumaturgul. In acelasi timp, a cerut si de la duhovnicul ei, fericitul intru pomenire parinte Amfilohie Makris, ca unul ce avea mare trecere in fata sfântului, deoarece fusese unul dintre ucenicii sai, sa se roage si dânsul pentru sanatatea ei.

Totodata, la manastire, rugaciunile bateau cu putere la portile cerului. Duhovnicul, maica stareta si toate maicile faceau in continuu privegheri, acatiste si paraclise spre ajutorul maicii bolnave. Acestea sunt cheile cu care se poate descuia cerul.

Dupa rezultatul pozitiv al biopsiei, cu toate ca se simtea atat de rau, maica incepuse sa simta ca totusi ceva urma sa se schimbe. Si intr-adevar, medicul fara de arginti, Sfântul Nectarie, intrase de garda. Maica ii simtea pretutindeni prezenta binefacatoare. O pace si o liniste ii umpluse inexplicabil inima. Simtea ca totul va decurge bine. Avea senzatia ca se impartasea in fiecare zi de Hristos.

La un moment dat, doctorul i-a spus: «Sora, uite cum stau lucrurile. Situatia este foarte grava. Va trebui sa faci tratament cu radiatii si apoi chimioterapie. Dupa aceea te vom opera».

Cu o zi inaintea operatiei, duhovnicul manastirii Bunavestire s-a dus si la staretulNectarie Vitalis, rugandu-l si pe acesta sa mijloceasca pentru insanatosirea calugaritei grav bolnaveAcesta i-a dat ulei sfintit de la candela ce ardea la icoana Sfantului Nectarie, zicandu-i sa mearga si sa o insemneze pe cea aflata in suferinta cu semnul Sfintei Cruci. Apoi a inaltat si el impreuna cu toata obstea rugaciuni fierbinti pentru vindecarea bolnavei.

A doua zi de dimineata, maica a fost dusa la sala de operatie. Se ruga neincetat si simtea in preajma ei prezenta Sfantului Nectarie. Dupa operatie, care a durat mai multe ore, i s-a facut din nou biopsia. Rezultatul: negativ…! Se vindecase deci, nu mai avea cancer! Slavit sa fii, Doamne!

Doctorul nu-si putea crede ochilor. Repeta mereu: ‘‘Aici s-a rostit multa rugaciune…! A avut loc o mare minune…! Acelasi lucru i l-a spus si maicii, dupa ce s-a trezit din anestezie.

La opt zile au iesit si ultimele rezultate ale biopsiei generale. Cancerul se vindecase total. La manastire se faceau de acum slujbe de multumire catre Dumnezeu Cel in Treime, catre toti Sfintii Bisericii, incununati de Taumaturgul Sfant Nectarie.

***

Mitropolitul Agatanghel vindecat si el de cancer

Mitropolitul Agatanghel de Smirna Noua istorisea in timpul unei emisiuni radiofonice urmatoarea intamplare:

‘‘In timpul vietii mele, am avut de purtat multe cruci grele. Cea mai grea insa a fost aceea a unei boli grave, de care am suferit pe o perioada de aproape sase ani. Am purtat insa si aceasta cruce grea, sprijinindu-ma pe credinta mea in Dumnezeu cel in Treime. Aceasta credinta au sadit-o in mine evlaviosii mei parinti, bunul meu tata, care a fost preot si neuitata mea mama. Ea a fost intretinuta si cultivata mai apoi de parintele meu duhovnicesc, de sfantul si inteleptul calugar Kalist Miliaras.

Sa revenim insa la istoria imbolnavirii mele.

Pe la inceputul anului 1980, in vreme ce eram Mitropolit de Didimotihon si Orestiada, m-am imbolnavit de cancer. Doctorii, fara sa imi spuna diagnosticul adevarat, mi-au spus ca trebuie sa fiu supus unei grele operatii. Citeam insa in ochii lor si ai rudelor mele cam ce fel de boala m-a lovit. Ca sa ii protejez insa, nu le-am spus ca de fapt mi-am dat seama de adevar. Parintele meu duhovnicesc le-a spus rudelor mele: “Daca Dumnezeu a hotarat sa ni-l ia, o sa-l ia; iar daca a hotarat sa ni-l mai lase, il va lasa!” Avea deci deplina incredere in Pronia Divina. Cu toate acestea, diagnosticul, atat al laboratoarelor de aici, cat si al celor din Europa, era acelasi: cancer, si inca in forma foarte grava. Boala incurabila, din punct de vedere omenesc. Insa, mai presus decat stiinta medicala omeneasca lucreaza Iubitorul de oameni Dumnezeu, prin mijlocirea sfintilor Sai. Ma rugam neincetat la Dumnezeu, cerand in acelasi timp, protectia Sfantului Nectarie.

In ianuarie 1983, insotit de Mitropolitul de atunci de Noua Smirna, fericitul intru pomenire Hrisostom, am fost internat in Spitalul Memorial de la New York. Operatia era programata pentru luni dimineata. Duminica ma impartasisem si eram pregatit pentru orice avea sa se intample. In timp ce eram transportat spre sala de operatie, mitropolitul Hrisostom mi-a pus in mana o mica iconita a Sfantului Nectarie. Tulburat, m-am rugat inca odata catre sfantul meu protector, cerand dumnezeiasca lui ingrijire. In acelasi timp, i-am fagaduit ca daca ma va vindeca, voi sluji in amintirea sa la Sfantul Altar al Bisericii sale din Eghina. Operatia a durat opt ore si jumatate! Cand m-am trezit, chirurgul mi-a spus: “In timp ce va aflati in sala de tratament, nu mai aveam nici o speranta pentru dumneavoastra; se pare insa ca acolo sus, in cer, aveti multi prieteni!

Multumeam neincetat Maicii Domnului, a carei icoana o aveam asezata deasupra patului de spital (pe care mi-o adusese Arhiepiscopul de atunci al Americii, Jacob, care ma vizita in fiecare zi) si bineinteles, protectorului meu, Sfantului Nectarie. Nu incetam sa il rog pentru deplina mea insanatosire. Timp de trei ani, dupa operatie, nu am putut sa mananc nimic, nici sa beau macar o gura de apa. Eram hranit artificial. Nu mi-am pierdut insa nici a clipa credinta in Dumnezeu si speranta in Sfantul Nectarie.

Si minunea s-a petrecut! Rugaciunea fierbinte a tuturor, insotita de credinta puternica, au dus la insanatosirea mea deplina. S-au dezmintit astfel toate prognozele stiintei omenesti: «Unde vrea Dumnezeu, se biruieste randuiala firii».

Ma simt obligat sa amintesc aici ca neincetatele rugaciuni catre Dumnezeu pentru mine si catre Sfantul Nectarie a inaltat si cuviosul parinte Nectarie Vitalis. El este acela care, mai tarziu, dupa insanatosirea mea, a facut si simbolul de aur, dedicat icoanei Sfantului Nectarie, in amintirea acestei minuni.

Cand dupa trei ani de zile m-am intalnit din nou cu Arhiepiscopul Jacob, mi-a spus: «Bine-ai venit, cel cu care s-a petrecut minunea lui Dumnezeu!».

As dori sa mai amintesc si urmatorul lucru. Acolo, la spitalul Memorial din America, am cunoscut mai multe persoane bolnave de cancer, care credeau puternic in Dumnezeu si care ulterior s-au vindecat. O doamna de la Atena, pe care n-am s-o uit niciodata, era si ea internata. La un moment dat am vazut-o tinand in mana icoana Sfantului Nectarie zicand: Stiu ca am cancer, dar sfantul nu ma va lasa sa mor, pentru ca am copii de crescut… !”. Vedeti cat de adanca era credinta ei! Cand mai tarziu m-am dus si am slujit la manastirea Sfantului Nectarie in Eghina, am fost placut surprins sa o vad printre credinciosii aflati in biserica. Venise si ea sa multumeasca sfantului pentru marea minune pe care o savarsise cu ea.

Credinta ne izbaveste. Dumnezeu se milostiveste, atunci cand gaseste macar si un pic de credinta in sufletul nostru. Slavit sa fie in vecii vecilor! Recunostinta mea fata de Sfantul Nectarie este nemarginita. Ii sunt dator, pentru dragostea sa pentru mine, cat timp voi mai trai pe acest pamant!

Deplin sanatos, Mitropolitul Agatanghel nu inceteaza sa marturiseasca tuturor despre minunea petrecuta cu dânsul si poarta neincetat cu sine icoana Sfantului Nectarie [intre timp, IPS Mitropolit a trecut la Domnul, in anul 2001, la varsta de 72 de ani, n.n.].

Sursa: http://www.sfantulnectarie.ro

***

Elisa, trecand prin boala, a regasit drumul catre “casa parinteasca

A vorbi despre Sfântul Nectarie este mai mult decât un privilegiu, este o binecuvântare. Poate cineva să spună bucuria gândului şi liniştea sufletului la purtarea sa de grijă, la buna sa povaţă şi la izvorul de tămăduiri pe care îl revarsă asupra sufletelor noastre?

El m-a scapat de la moarte, atunci cand eu nici măcar nu auzisem de el şi uitasem total de Biserica lui Hristos. Trăiam în adâncul păcatului, cunoscând, timp de zece ani, toate păcatele grele ale desfrânării şi preadesfrânării şi acceptând nebunia de a sta necununată cu un bărbat de altă naţionalitate şi religie.

Sfântul mi s-a prezentat discret, ca o invitaţie, în momentul cel mai crunt al vieţii mele, la puţin timp după ce aflasem verdictul doctorilor: că am în mine un virus provocator de cancer, iar genotipul sau este unul dintre cele mai agresive (hpv 18), neexistând niciun tratament pentru a-l înlătura. Eram deja într-o fază precanceroasă, celulele fiind displazice. Virusul asta incepuse deja sa lucreze şi infecţia era într-o stare foarte gravă, fiind foarte posibil să degenereze în cancer. Atunci am cunoscut-o pe Oana, un medic român stabilit de foarte mulţi ani în Chicago. Venise sa-şi viziteze nişte rude în Romania, şi, printr-o cunoştinţă comună, am întâlnit-o. M-a îndemnat să mă duc la Radu-Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, însă eu nu ştiam cine e si nici că exista o asemenea mănăstire aşa aproape de mine.

Aşa a început drumul regasirii mele, al speranţei şi al vieţii. Am păşit cu teamă în Biserică şi m-am rugat la el cu nepricepere, dar din toata inima. Nu i-am cerut să ma vindece neapărat, ci să mă ajute cum crede el de cuviinţă. Am citit cu mare interes aproape toate cărţile despre viaţa şi minunile sale şi am rămas profund impresionată. ESTE, INTR-ADEVAR, UN MARE IUBITOR DE OAMENI ŞI UN GRABNIC AJUTĂTOR! Mă gândeam cum s-a milostivit el de mine să mă ajute fara ca eu să i-o cer, dându-mi de veste prin femeia aceea. Cât de bun, blând şi milostiv este Domnul! După mai bine de 10 ani de rătăcire, iată, mă primea ca pe fiul cel risipitor, cu toată dragostea Sa!

La scurt timp după diagnosticare, am primit cadou din SUA, de la aceeaşi femeie care mi-l vestise pe Sfânt, tratamentul care nu se găsea în Romania şi care pentru mine era foarte costisitor; tot Sfântul m-a ajutat şi am găsit un duhovnic bun iar, în vara lui 2006, la nicio jumatate de an, am plecat in Grecia, de dragul de a-i vedea patria din Eghina şi de a-i săruta moaştele, fără niciun însoţitor, doar cu o prietenă. În tot drumul am simţit paza sa, iubirea şi bucuria cu care m-a înconjurat.

Să nu credeţi că a fost o minune imediată şi spectaculoasă, acestea sunt dăunătoare uneori sufletelor celor care le cer, deşi pentru mine rămâne la fel de spectaculoasă ca şi învierea lui Lazăr. De când am aflat diagnosticul, experimentele doctoriţei, căci, aşa cum am spus nu există tratament, nu au încetat (inclusiv intervenţii chirurgicale) timp de 3 ani. Traumatizante psihic, nu atât fizic, cât umilitoare. Sfântul Nectarie a fost cel care m-a ajutat să le îndur, căci el mi-a deschis ochii către Hristos, dar a lucrat, simplu şi firesc, prin oameni.

Evident că viaţa mea nu a mai fost aceeaşi. Iniţial simţeam în mine revolta, căci omul pe care eu îl iubeam mai mult decât demnitatea şi decât viaţa mea şi despre care niciodată nu-mi pusesem problema că poate să-mi facă vreun rău, a fost cel care mi-a dat virusul, la modul concret (căci boala a fost însuşi păcatul). Ulterior, am înţeles că şi el e bolnav la fel ca mine şi că nu avea habar că are această boală, aşa că am încercat să-l conving, pe cât mi-a stat mie în puteri să caute să se trateze şi să-şi schimbe viaţa. Am trăit cu spaima morţii şi simţeam că iadul sub picioarele mele oriunde mă aflam, pe stradă sau acasă. Mi-am privat toate sperantele de viitor, iubirea firească faţă de un alt bărbat cu care aş fi putut întemeia o familie, iar asta trebuie să recunosc că a fost o luptă îngrozitoare pe care doar Domnul m-a ajutat s-o duc.

Absolvisem o facultate si aveam o meserie care presupunea o siguranţă şi o linişte relativă până la adânci bătrâneţi. Nu-mi mai găseam însă nicio satisfacţie spirituală în ea, aşa că am dorit din tot sufletul să-mi schimb profesia. M-am rugat şi am plâns la Maica Domnului şi la Sfântul Nectarie şi am fost sigură că mă vor ajuta, dar trebuia să am răbdare şi să fiu perseverentă în rugăciune. De-abia după un an, dorinţa mea s-a împlinit, acum lucrez chiar într-o instituţie a Bisericii. Între timp, am devenit studentă la teologie, din dorinţa de a cunoaşte şi înţelege binecuvântarea acestei credinţe care este ORTODOXIA şi Adevărul revelat de Hristos, cel puţin din studiului învăţăturii date prin Tradiţie şi Scriptură. A o cunoaşte însă cu adevărat presupune cu mult mai mult, a trăi în comuniunea Bisericii şi a consolida o viaţă liturgică autentică.

Vestea care m-a surprins, aducându-mi o imensă bucurie şi putere de viaţă, a fost rezultatul analizelor la fix trei ani de la primul diagnostic: VIRUSUL ESTE NEDETECTABIL!!! Doctoriţa nu a ştiut ce explicaţii să-mi dea: mi-a spus că fie e într-o cantitate foarte mica, fie s-a neutralizat, fie a fost eliminat, însă eu ştiu cine m-a ajutat: MAICA DOMNULUI şi SFÂNTUL NECTARIE! Lor m-am rugat mereu şi în paralel cu aplicaţiile-şoc presupuse de tratament, m-am uns cu mir din candela Sfântului, ceea ce fac şi în prezent. După un an de la acest minunat rezultat, am mai avut o intervenţie chirurgicală, deoarece îmi rămăsese de dinainte un mic polip endocervical, care mi-a fost acum extirpat. Anul acesta, în 2010, când am fost la ultimele analize, mi s-a spus că rana e vindecată, că nu au mai crescut niciun fel de formaţiuni, ba chiar până şi cicatricile au dispărut, cu excepţia uneia mici…

Ceea ce vreau să vă mărturisesc din toata inima este speranţa în mila Domnului faţă de cei mai mari păcătoşi. Nu cereţi neapărat vindecări miraculoase, caci trebuie să ne vindecăm mai întâi sufletul, iar boala este o terapie în acest sens, prin care se arată dreptatea (adică iubirea) lui Dumnezeu. Nu vedeţi că de cele mai multe ori în boală, în suferinţă, în grele încercări, ne ridicăm ochii spre Hristos? Suntem ingraţi, dar atunci inima noastra devine sensibilă în a primi iubirea dumnezeiască pe lângă care am trecut nepăsători.Vindecarea presupune să te confrunţi însă cu multe şi grele ispite, căci după ce ai stat atât departe de Domnul, dând putere vrajmaşului, sufletul e plin de răni şi slăbit. Deci, aşteptaţi-vă la cele mai grele încercări, dar fiţi perseverenţi în rugăciune şi nu vă îndoiţi în credinţă. De multe ori, nu putem pătrunde sensul încercării şi ne întrebăm “De ce, Doamne?” sau cârtim. Dar răspunsul îl vom afla mai târziu, fie în viaţa aceasta, fie în Impărăţia Sa. Important e să nu ne îndoim de Cuvântul Domnului care zice: “După credinţa voastră, fie vouă! (Mat. 9,29).

Să înţelegem viaţa optimist şi o acceptăm aşa cum vine, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru fiecare clipă şi încercând să ne facem împreună-lucrători cu El în lume prin iertare şi milă.

Sursa: http://rotheo.wordpress.com

Bucuria Darului – Minunile Sfantului Nectarie

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *