\r\n
Iubiți întru Hristos frați și surori,
\r\n
Stimați concetățeni,
\r\n
În zilele când poporul bine-credincios al Republicii Moldova se bucură de Învierea Domnului și Mântuitorului nostru, sunt dintre cei care vor să calce în picioare cele mai de preț valori spirituale pe care le avem și să umbrească perioada pascală cu un eveniment nu doar lipsit de orice temei moral, ci și de-a dreptul ofensator – este vorba de intenția comunității LGBT din Moldova de a desfășura o paradă gay în capitală, la data de 19 mai a.c.
\r\n
Societatea autohtonă s-a mai confruntat anii anteriori cu asemenea provocări, însă de fiecare dată a stat fermă întru apărarea valorilor noastre originare și ce este cel mai important, și-a manifestat voința fermă de a nu permite coruperea copiilor și tinerilor noștri de către propagandiștii unui mod de trai incompatibil cu învățătura Evangheliei și datina străbună.
\r\n
Astfel, vrem să credem că și de această dată, oamenii de bună credință în frunte cu conducerea de vârf a țării și a municipiului, cărora li se vor alătura asociațiile obștești și organizațiile non guvernamentale, vor folosi toate căile pașnice și legale pentru a sta împotriva unui nou atentat la adresa moralei și a bunului simț elementar.
\r\n
Biserica Ortodoxă din Moldova reiterează încă o dată faptul că stă cu hotărâre împotriva pornirilor vătămătoare de trup și de suflet, condamnând categoric păcatul, fără a face în vreun fel sau altul atac la persoană. În această ordine de idei, înțelegem misiunea noastră socială, dar și datoria moral-spirituală față de Hristos și neam, prin implicarea activă în toate chestiunile ce țin de viitorul nostru ca națiune iubitoare de Dumnezeu, de pace și de dreptate.
\r\n
Considerăm că acum, mai mult ca niciodată, ne putem folosi de drepturile noastre civice pentru a sta cu dârzenie împotriva săvârșirii unei mari nedreptăți cu urmări catastrofale pentru viitorul apropiat și îndepărtat.
\r\n
Prin unitate, comportament civilizat și credință de nestrămutat în Adevăr, ne vom face auziți!
\r\n
HRISTOS A ÎNVIAT!
\r\n
Cu binecuvântări arhierești,
\r\n
+ VLADIMIR,
\r\n
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE