\r\n
Monahiei Paulina
\r\n
Roabei care vorbeşte mult, dar face puţin, care ştie voia Domnului şi n‑o face: bucură‑te în Domnul!
\r\n
\r\n
Pace ţie şi binecuvântarea Domnului nostru, Mântuitorului Iisus Hristos! Am citit cu bucurie scrisoarea ta: se vede că îţi recunoşti cât de cât vina înaintea lui Dumnezeu.
\r\n
Vina noastră de obşte este aceea că nu ne silim destul la lucrarea pocăinţei, rugăciunii şi înfrânării. Milostivirea lui Dumnezeu e atât de mare, încât lipsurile lucrării ar putea fi împlinite prin frângerea sinceră a inimii, plânsul inimii, sau prin lacrimi (cea dintâi duce mai grabnic la smerenie).
\r\n
Şi atunci, de ce nu avem inimă înfrântă, dacă ne recunoaştem vina înaintea lui Dumnezeu? Care e problema? Uită‑te bine! Eu cred că în adâncul sufletului se ascunde înalta părere despre sine, preţuirea de sine. Asta se cunoaşte indirect după faptul că omul nu rabdă nici un fel de mustrări sau le rabdă cu mare greutate. Nu aşa se întâmplă şi cu tine? Dă‑ţi seama şi de asta, şi de multe altele, şi revarsă‑ţi în linişte înaintea lui Dumnezeu, plângând cu inima, vina, necurăţia nesfârşită, datoria de neplătit faţă de El. Cere‑I să te ierte şi să te mântuiască prin orice mijloace.
\r\n
Orice călcare de poruncă, oricât ar fi de mică, şterge‑o cerând neîntârziat iertare de la Domnul, fără să aştepţi rugăciunile de seară. Să nu pierzi vremea! Mântuieşte‑te! Cu oamenii să vorbeşti cât mai puţin, şi atunci despre lucruri duhovniceşti. Dacă nu eşti întrebată, să nu vorbeşti deloc. Dacă nu vei împlini ce îţi spun, treaba ta. Pe urmă să nu te superi când vei păţi ceva.
\r\n
+++
\r\n
Monahiei Paulina
\r\n
Cu ce te mândreşti, „Graure” (aşa era supranumită respectiva maică – n.tr.) prost şi plin de slavă deşartă? Cu trupul eşti bătrână şi urâtă, cu sufletul netrebnică, numai ţinere de minte ai un pic şi eşti în stare să flecăreşti cât de cât despre cele duhovniceşti – însă nici pe acestea nu le‑ai cucerit sau agonisit singură, ci ţi s‑au dat din naştere, dar şi pe ele le‑ai folosit mai mult spre rău. Dar chiar şi dacă ai fi fost desăvârşită în toate, cum ar fi trebuit să gândeşti, potrivit poruncii lui Dumnezeu, despre tine însăţi? Să ziceţi: „Robi netrebnici suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut”. Iar tu ce ai făcut, ce poruncă, măcar una singură, ai îndeplinit în toată curăţia, fără s‑o strici deloc? Îndrăznesc să spun că nici una! Şi atunci, cu ce să te mândreşti? Rumegă asta bine, bagă‑ţi în inimă şi în cap că nu numai tu, ci nici măcar Apostolul Pavel n‑avea cu ce să se mândrească, după cum spunea chiar el.
\r\n
Dacă te vei privi aşa pe tine însăţi, gândurile şi simţămintele trufaşe şi slăvitoare în deşert vor fi uşor de alungat: 1) neînvoindu‑te cu ele şi 2) chemând numele lui Iisus Hristos.Ele trebuie aruncate în aceeaşi grămadă de mizerie ca toate patimile – de fapt, la cât sunt de vătămătoare, sunt chiar mai rele ca celelalte, şi orice manifestare a lor în gândire şi în simţire, chiar şi în mişcările trupului, trebuie s‑o urmăreşti şi s‑o izgoneşti fără cruţare, cerând totodată ajutor de la Domnul. Atâta timp cât omul se crede mai bun decât alţii, mai vrednic decât ei, niciodată nu va primi nici umilinţă, nici plâns, nu se va ridica pe scara duhovnicească. Trebuie să zăcem în gândul nostru la picioarele Domnului şi să ne dezvelim înaintea Lui fiecare mişcare necuvenită a sufletului şi a trupului, fără să ne ruşinăm, fără să ne acoperim cu frunzuliţele de smochin ale îndreptăţirii de sine.
\r\n
Citeşte cu luare‑aminte, câteva ceasuri pe zi, Psaltirea, aşa cum te‑am sfătuit. Să nu înveţi pe nimeni. Străduieşte‑te să fii singură tot Postul Mare. Nici în scrisori, nici în vorbă să nu fii multgrăitoare. N‑ai de ce să te temi să înnoptezi singură. Ai ajuns la bătrâneţe, dar încă ai nevoie de dădacă – şi totuşi te mândreşti. Nimeni n‑are nevoie de tine, iar lucrurile tale nu fac doi bani. Toţi suntem în mâinile lui Dumnezeu, iar dacă vei nădăjdui în dădace, şi ziua o să te batjocorească dracii. Fă mai puţin caz de mâhnirea ta şi patimile tale. Dacă nu poţi să înduri puţină foame ca să scapi de patimi sau o mică mustrare ca să piară toată întristarea ta, înseamnă că aceste întristări şi suferinţe ale tale sunt mai mici decât suferinţa pricinuită de puţină înfrânare sau de o vorbă de mustrare – iar tu faci caz mereu de ele! Dacă ar fi mai puternice, ai răbda ceea ce le alungă. Eşti o flecară şi o grăitoare în deşert bătrână, şi te mai lauzi că te rogi pentru mine. Frânge‑ţi inima clipă de clipă pentru faptul că nu eşti bună de nimic: atunci Domnul te va milui ca pe vameş, sau ca pe desfrânată, sau ca pe fiul risipitor. Şi sileşte‑ţi, totuşi, la înfrânare şi pântecele, şi simţurile, şi limba, iar încălcarea până şi a celei mai mici porunci să‑ţi fie iar şi iar prilej de frângere a inimii şi rugăciune pentru miluire. Cât mai des să faci rugăciunea vameşului în locul Rugăciunii lui Iisus, fiindcă şi în asta te slăveşti în deşert, roabă netrebnică!
\r\n
Neapărat să ierţi toate celor ce te‑au necăjit cu adevărat, şi cu atât mai mult celor ce numai par că te‑au necăjit. Toţi câţi te‑au necăjit ţi‑au făcut un bine îţi sunt binefăcători, iar cei ce te‑au lăudat sunt linguşitori. Fără iertare deşarte sunt toată lucrarea ta şi rugăciunile tale şcl. De aici să şi începi – iar sfârşitul e nesfârşit. Domnul te va binecuvânta şi ajuta. Să nu discuţi în contradictoriu şi cu atât mai mult să nu te cerţi cu nimeni şi să nu trăncăneşti.
\r\n
Users Today : 4176
Users Yesterday : 4897
This Month : 43114
This Year : 99119
Total Users : 595933
Views Today : 6083
Total views : 3797781