Nevinovăţia compromisurilor

13-03-13-P_06Aş fi făţarnic să zic că nu fac nici un compromis. Chiar văzînd că unii îmi scriu, convinşi fiind că eu am ajuns la cine ştie ce măsură duhovnicească, l-am întrebat pe duhovnicul meu: “Părinte, oare n-ar fi mai bine să vorbesc mai pe şleau şi despre neputinţele mele, şi despre căderile mele, şi despre faptul că fac unele compromisuri”. Ele sunt mici sau mari, asta depinde de cine le judecă: celor cu viaţă sfîntă li se par mari, celor care trăiesc o viaţă obişnuită li se par de nebăgat în seamă, poate. Dar duhovnicul a considerat că nu e cazul să fac asta. Aşa că nu vreau să vorbesc despre compromisurile pe care le fac. Spun doar că mă rog cu disperare Domnului să mă schimbe şi să mă ajute să nu mai fac niciun compromis, cît de mic, pentru că a face un compromis înseamnă a te îndepărta de lucrarea lui Dumnezeu şi de voia lui Dumnezeu. Şi chiar dacă minciunile ni se par nişte lucruri comune, de exemplu, că toată lumea recurge la ele, practic, pentru un creştin, compromisul este un păcat.

\r\n

Nu există compromis care nu e păcat, nu există compromisuri neutre din punct de vedere spiritual. Există fapte care aparent au o încărcătură negativă, dar, de fapt, sunt pozitive, şi fapte care aparent au o încărcătură pozitivă, dar, de fapt, sunt negative.

\r\n

Spunea Sfîntul Nicodim Aghioritul că Dumnezeu ne judecă şi după gîndul cu care facem ceea ce facem. Că dacă un bărbat trage o femeie la păcat, de exemplu, o tot ispiteşte, dar ea nu se învoieşte, şi el nu cade cu ea în păcat, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu-l va pedepsi pentru că el n-a ajuns să păcătuiască, ci-l va judeca şi după încercările lui de a o trage pe femeie spre păcat.

\r\n

Se poate viaţă duhovnicească fără compromis?

\r\n

Ba se poate, cum să nu! Viaţa duhovnicească exclude compromisul. Viaţa duhovnicească e otrăvită de compromisuri. E necesar ca fiecare creştin să se lupte să nu facă nici un compromis. Se poate trăi curat”¦ Refrenul ăsta, că nu se poate viaţă creştină fără compromis, îl fredonează cei care vor să-şi ascundă păcatul pe care-l fac, invocînd aplecarea spre compromis care s-a generalizat, invocînd acest virus al compromisului. Dar pe noi, creştini fiind, nu ne interesează astfel de justificări. Să presupunem, prin absurd, că mîine 90% din bărbaţi vor deveni homosexuali. Problema lor! Dar homosexualitatea este un mare păcat. Şi ar rămîne un păcat foarte grav.

\r\n

Compromisul pare o formă de păcat mai uşor de justificat. Dar într-o perioadă în care tinerii îşi justifică toate păcatele pe care le fac, compromisul deja nu mai are nevoie să fie separat de păcat, pentru că, în momentul în care reuşeşti să argumentezi şi să dezvinovăţeşti cea mai întunecată formă de compromis, compromisurile aparent mai nevinovate devin chiar aparent virtuţi.

\r\n

Trăim într-o societate cu alte reguli, alt context social-istoric. Ceea ce era păcat acum cîteva sute de ani, să zicem, pare normalitate duhovnicească”

\r\n

În viaţa de zi cu zi. În momentul în care nu ne permitem nişte compromisuri din acestea nevinovate, “păcăţele”, să le zicem

\r\n

Nu-i şocăm pe ceilalţi în sens negativ şi dăm impresia unor fiinţe retrograde, care nu merită băgate în seamă, pentru că sunt în urmă cu cîteva sute de ani? Denaturînd, de fapt, mărturia noastră în anti-mărturie.

\r\n

Problema e că s-ar putea să fie anti-mărturie dacă o comparăm cu mărturiile diluate pe care le dau alţii în zilele noastre. Eu cred că noi trebuie să evităm compromisul chiar asumîndu-ne riscul de a fi catalogaţi drept retrograzi şi fanatici. Dar asta face parte din lupta pentru care vom primi sau nu cununa de la Hristos.

\r\n

Să fiu mai practic. Anumiţi Sfinţi Părinţi, în special Sfîntul Ioan Gură de Aur, condamnă cu fermitate spectacolele de teatru, de pildă, adică manifestările acestea de tip cultural-artistic. Or, să spunem, tînărul creştin, participînd la asemenea manifestări, se află în disjuncţie atît cu viaţa duhovnicească autentică, pentru că altfel s-ar afla în disjuncţie cu imperativele culturale ale vieţii de zi cu zi.

\r\n

Tînărul creştin nu participă sau mai bine zis nu ar trebui să participe la spectacolele de teatru dezmăţate, cum erau cele pe care le condamna Sfîntul Ioan Gură de Aur. O parte din teatrul zilelor noastre e mai nevinovat decît cel păgînesc din vremea Sfîntului Ioan Gură de Aur. E trist însă cînd tînărul din zilele noastre merge la spectacole sau priveşte la televizor emisiuni la fel de animalice şi pătimaşe cum erau spectacolele pe care le osîndea Sfîntul Ioan Gură de Aur. Şi faptul că tînărul acesta se păcăleşte pe sine însuşi că nu greşeşte cu nimic va avea repercusiuni în timp.

\r\n

Desigur, dar sfinţii, pentru a fi radicali cu anumite aspecte, interziceau cu desăvîrşire, fără să mai facă diferenţiere, dacă vatămă un anumit gen de spectacole sau nu. Avem exemplul cărţilor eretice, să zicem, pe care Biserica le interzice spre lectură. Or, în ziua de azi, dacă nu citeşti ştiu eu ce filosof care este impus la şcoală sau anumiţi oameni din arealul cultural, eşti pe lîngă”.

\r\n

Să facem o diferenţă între a citi pentru a afla adevărul, a citi operele unui filosof pentru a găsi răspunsuri, pentru a afla marile adevăruri, şi a citi filosofii respectivi pentru că trebuie să dai bacalaureatul la filosofie. Eu am dat bacalaureat la filosofie şi am luat zece şi m-a întrebat profesoara: “Tu dai la Teologie, nu?” şi am spus “Da!” Pentru că prin expunerea mea, a înţeles foarte clar modul în care mă raportam la ceea ce prezentasem.

\r\n

Nu sunt acestea forme de compromis?

\r\n

Cred că pentru un creştin care nu e limpezit că Biserica are şi mărturiseşte adevărul e pur şi simplu otrăvitor să citească orice carte de filosofie. Dar pentru un creştin care înţelege că adevărul e în Biserică şi e decis să primească adevărul Bisericii, ignorînd orice idei greşite cu care ar putea rămîne dintr-o carte filosofică sau din alta, riscul nu e la fel de mare. Sfinţii Părinţi au citit operele filosofilor antici fără să se fi vătămat, dimpotrivă. Se apreciază la cultura patristică şi faptul că Sfinţii Părinţi au ştiut să preia tot ce a fost de valoare în filosofia antică. Or, dacă ar fi zis că filosofia antică e otrăvitoare şi e un compromis s-o citeşti, teologia noastră ar fi arătat altfel. Cum, nu ştiu, dar altfel. Nu în sensul că adevărul mărturisit ar fi fost altul, ci haina teologică ar fi fost alta.

\r\n

Tineri fiind, suntem puşi în tot felul de situaţii. Poate uneori apelăm la minciună pentru a ne feri de un păcat. E acesta un compromis? Sau e un compromis acceptat?

\r\n

Nu poţi vorbi de compromisuri acceptate. Decît să faci un păcat mare, e bine că nu l-ai făcut pe ăla mare şi l-ai evitat minţind, dar cel mai bine era să nu faci nici un păcat şi să nu minţi deloc. Aşa tînărul poate zice: “Eu nu mă culc cu prietena mea, dar mă masturbez. Nu fac păcatul cel mare, uite, îl fac pe cel mic”. Dar bine e nici să te culci cu o fată, nici să te masturbezi, ci să te lupţi cu patimile şi să mergi pe calea curăţiei, pînă la căsătorie.

\r\n

Implantul cu silicon pentru mărirea sînilor e un compromis?

\r\n

Depinde cîte grame are implantul. Dacă-şi pune fata prea mult silicon, da. Dacă-şi pune puţin, nu. Glumesc. E clar că această intervenţie medicală pentru mărirea sînilor e un compromis. Fata care are o astfel de opţiune arată clar că nu e mulţumită de modul cum a făcut-o Dumnezeu şi vrea să fie la standardele erotice ale taurilor din jurul ei. Pentru că un bărbat sensibil iubeşte o femeie frumoasă şi dacă nu excelează prin sîni. Ba chiar ea trebuie să se bucure că e iubită chiar dacă nu excelează prin sîni. Dar în zilele noastre, cînd sunt ţări, în Occident, în care părinţii le fac cadou fetelor, la majorat, silicoane, le plătesc operaţia pentru implant, e foarte greu să pui problema aşa. Pînă la urmă faptul că se vopsesc femeile creştine, marea majoritate, e sau nu un compromis? E! Şi totuşi, cele mai multe femei creştine se vopsesc. E foarte greu pentru o femeie creştină care a avut necazuri foarte mari în viaţă şi greutăţi şi e albită la 30-40 de ani, să nu se vopsească. Dacă nu se vopseşte, dă o mărturie creştină. Numai că puţine au această putere. Şi eu am văzut femei care ani de zile se tot lăudau, cum, uite ce viaţă curată duc, că ele nu îşi vopsesc părul, şi pînă la urmă au cedat şi ele şi l-au vopsit. E clar că e un compromis!

\r\n

Dar Biserica face compromisuri?

\r\n

Biserica, Trupul lui Hristos, nu face compromisuri. Oamenii, slujitorii Bisericii, ierarhii, preoţii, credincioşii fac compromisuri. Despre unele citim în ziare, despre altele auzim la televizor. Nu putem zice că nu sunt compromisuri. Sunt! Ba chiar că e politically correct să facem compromisuri uneori. Problema e că noi trebuie să avem înţelepciunea de a nu ne întina minţile judecîndu-i pe cei care fac compromisurile astea. Le fac, asta e, lasă-i să facă! Biserica merge înainte, nu se surpă din cauza lor. Problema e că într-o anumită situaţie – la vremea la care credinţa e primejduită de vreo erezie – trebuie să luăm atitudine faţă de compromisurile pe care le fac preoţii şi chiar ierarhii.

\r\n

Da, suntem în era compromisului, ca să spun aşa. Suntem într-o eră a compromisului.Tocmai de asta am preferat un termen păgîn, zodie. Trebuie să fim pregătiţi. E foarte greu să fii pregătit să rezişti într-o zodie a compromisului, dar altfel ne vom alătura celor care se vor lepăda de Hristos înainte de venirea prigoanei de pe urmă. Aşa cum Hristos l-a avut ca înainte-mergător pe Sfîntul Ioan Botezătorul, aşa şi antihristul va avea înainte-mergătorii lui. Şi cu unii dintre ei ne confruntăm chiar în zilele noastre.

\r\n

Particularizînd, oarecum, care sunt cele mai frecvente compromisuri care bîntuie viaţa tînărului creştin?

\r\n

Faptul că reuşeşte să combine, printr-o exhibiţie extraordinară, printr-o acrobaţie extraordinară, viaţa de biserică cu viaţa de păcat: se spovedeşte din cînd în cînd, merge duminica la biserică, dar sîmbătă a fost la discotecă şi sîmbătă noaptea în patul prietenei lui. Sau: iar îi pare rău fetei că a căzut cu prietenul ei, iar se duce şi se spovedeşte, iar cade cu următorul prieten. Tinerii au o nonşalanţă extraordinară. Păcătuiesc pe bandă rulantă, şi pînă la urmă, unii se pocăiesc, dar, din păcate, nu se pocăiesc toţi în acelaşi ritm, pe bandă rulantă.

\r\n

De fapt, compromisul acesta: a amesteca viaţa de păcat cu viaţa de virtute – nu e specific doar tînărului. Însă tinerii au concepţia asta, că la bătrîneţe se vor pocăi cu toţi, de parcă toţi bătrînii din biserică s-ar fi pocăit cu adevărat. Sunt mai mulţi bătrîni decît tineri în biserică. Dar unii bătrîni sunt în biserică pentru că moartea le bate la uşă şi atunci ei pleacă la biserică, să nu-i găsească acasă! Şi poate că sunt puţin răutăcios constatînd asta, dar sunt mulţi bătrîni care stau în biserică cu trupurile fără să aibă o dorinţă reală de pregătire de moarte, şi unii care chiar ţipă, urlă, în faţa morţii, arată că vîrsta nu i-a prea înţelepţit.

\r\n

Un tînăr zice: “Lasă, că mă voi pocăi la bătrîneţe!”, şi atunci face slalomul acesta, păcat “ virtute, păcat “ virtute, păcat ““ virtute. E un slalom efectiv ameţitor şi numai Dumnezeu ştie cum îi va scoate pînă la urmă pe unii din noroi. Ce mă bucură cel mai tare e că Dumnezeu reuşeşte să scoată şi prostituate şi drogaţi din iadul păcatului. În anii de corespondenţă cu tinerii, şi de conferinţe, şi de scris cărţi, cea mai mare bucurie a mea au fost rîndurile de la oameni care mi-au mărturisit cum citind sau auzind cuvintele mele şi-au schimbat vieţile, mai ales tineri care au ajuns la Hristos, şi au ajuns aşa, în situaţii din astea, poţi să zici nepalpitante, banale! Hristos a bătut la uşa inimii lor, fără nici o arătare cerească, îngerească, nimic, fără nici o voce. Pur şi simplu au simţit că “ceva e putred în Danemarca” şi s-au dus să se spovedească.

\r\n

Danion Vasile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *