Nu sunt cel ce par a fi: Doamne, tămăduiește-mă!

10991315_357233167813512_3628850389059814680_n

\r\n

Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gîndesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii.

\r\n

\r\n

Vai mie, ce osîndă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gîndesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii.

\r\n

Vai, ce încercare mă așteaptă! Cu adevărat, port chipul cucerniciei, însă nu și puterea ei. Cu ce obraz mă voi apropia de Domnul Dumnezeu, Care știe tainele inimii mele, fiind vinovat de atare netrebnicie? Stînd la rugăciune, mă tem că se va pogorî foc din cer și mă va mistui cum i-a mistuit foc de la Domnul pe cei ce oarecînd au ars în pustie tămîie străină.

\r\n

La ce mă pot aștepta cînd mă apasă o asemenea sarcină de păcate? Arsă îmi este inima, întunecată îmi este mintea și mi s-a schimbat cugetarea evlavioasă: pururi mă întorc la vărsătura mea, ca un cîine.

\r\n

Nu am îndrăznire înaintea Celui care cearcă inimile și rărunchii; nu am gînduri curate; nu am lacrimi în vremea rugăciunii, cu toate că suspin, și plec fața mea acoperită de rușine, și mă bat cu pumnii în piept – această locuință a patimilor, această făurărie a gîndurilor viclene.

\r\n

Știi, Doamne, patimile mele cele ascunse în întuneric; cunoști rănile sufletului meu. Așadar, tămăduiește-mă, Doamne, și tămăduit voi fi cu adevărat. Dacă nu vei zidi Tu casa sufletului meu, în zadar mă voi osteni zidind-o de unul singur.

\r\n

Ce-i drept, cîteodată mă pregătesc și singur și țin piept patimilor care se războiesc împotriva mea, însă șiretenia șarpelui îmi slăbănogește puterile sufletești cu iubirea plăcerilor, și mă las bătut. Deși nimeni nu-mi leagă mîinile în chip văzut, patimile nevăzute mă mănîna că pe un rob.

\r\n

Luminează, Doamne, ochii inimii mele, ca să cunosc toată viclenia și răutatea patimilor. Harul Tău să mă adumbrească, încît să pot ține piept, încingînd coapsele mele cu bărbăție.

\r\n

Tu, Doamne, ai făcut oarecînd lesne de străbătut norodului Tău marea nestrăbătută. Tu ai dat apă din piatră seacă norodului Tău însetat. Tu singur, cu harul Tău, l-ai mîntuit pe cel căzut între tîlhari. Milostivește-Te și de mine, că și eu am căzut în mîinile tîlharilor și sunt legat ca un rob de cugetarea cea rea.

\r\n

Nimeni n-are putere să vindece împătimirile sufletului meu, afară de Tine, Doamne, Acela ce știi adîncurile inimii mele. Îndură-te, dar, pentru milostivirile Tale, și mîntuiește-mă!

\r\n

Sfîntul Teofan Zăvorîtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfîntului Efrem Sirul și așezate după rînduiala Psalmilor lui David, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia,București, pp. 66-67

\r\n

Sursa : http://www.doxologia.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *