Parabola vulturului

Cum îţi vei pregăti aripile aici, aşa vei zbura dincolo, spunea nu cu mult înainte să intre în veşnicie părintele Petroniu de la Schitul Prodromu din Muntele Athos.  Şi aripi puternice îţi vor da numai circumstanţele dificile ale vieţii. Prosperitatea materială atrage invariabil pe toţi către acel dolcefarniente, atât de primejdios pentru o viaţă autentică în Hristos. Comoditatea face rău tuturor şi împiedică urcuşul spre noi cuceriri în devenirea fiinţei noastre.

\r\n

Pilda de astăzi ne va dovedi că lucrurile stau astfel nu doar pentru oameni, ci şi în cazul tuturor vieţuitoarelor pământului.

\r\n

Odată, o mamă vultur zbură până în vârful unui munte înalt. Acolo, în mijlocul stâncilor, hotărî să-şi construiască cuibul. Coborî în vale şi culese crengi pline de spini din copacii care creşteau acolo în număr mare. Făcu drumuri multe până ce în sfârşit încheie de lucrat cuibul din ramuri. Apoi merse din nou în vale, ca să găsească muşchi moale cu care să căptuşească  pereţii cuibului.

\r\n

După această operaţie, vulturica rămase în cuib până  când singurul său ou se sparse şi puiul ieşi la lumină. Era aşezat la adăpost şi căldură în cuibul plin de muşchi. Zi de zi, mama sa făcea drum după drum ca să-i aducă mâncare din vale.

\r\n

Puiul de vultur crescu repede. În curând îşi pierdu puful şi pene strălucitoare, albe şi negre, îi acopereau acum trupul puternic. Ajunsese aproape adult. Tânărul vultur era acum pe deplin fericit. Stătea la căldură, în siguranţă, iar mâncare primea din belşug. Îi plăcea să privească peste marginea cuibului, la încântătoarea privelişte de sub el.

\r\n

Într-o bună zi însă, mama sa făcu un lucru ciudat. Începu să smulgă, bucată cu bucată, muşchiul din cuib, iar spinii ieşiră la iveală şi începură să-l înţepe pe vulturul cel tânăr. Acesta începu să se agite. Parcă voia să spună: „De ce faci asta? Dacă m-ai iubi, nu ai face aşa ceva!“

\r\n

Dar vulturica nu răspundea deloc la neliniştile fiului ei. Continuă însă să smulgă muşchiul. În cele din urmă, durerea provocată de spini deveni atât de puternică, încât tânărul vultur se aruncă din cuib. Prinse sub aripi curentul de aer şi se avântă fără teamă în înaltul cerului.

\r\n

Numai datorită durerii reuşise vulturul să devină o fiinţă a înălţimilor, pentru care îl crease Dumnezeu. Să vă amintiţi de această poveste ori de câte ori viaţa vă va smulge muşchiul din cuib!

\r\n

Augustin Păunoiu, adaptare după o pildă din volumul „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *