Părintele Proclu Nicău: Înainte de culcare, stai de vorbă cu sufletul tău

Mulți dintre noi ne trezim mai obosiți decât ne culcăm. Uneori, deși dormim destule ore, dimineața ne găsește tulburați, epuizați.

Când sufletul nu-și găsește liniștea, când uităm să-l hrănim cu rugăciune și cu fapte bune, când mai intervin și ispitele, suntem în primejdie.

Fă-ți un obecei ca înainte de culcare să-ți întrebi conștiința: Spune-mi drept, dacă mor acum, mă mântuiesc? Dar eu, oare sunt mulțumit de mine și de modul  în care-mi trăiesc viața?

Mergi des la spovedanie, și sfătuiește-te cu duhovnicul, el îți cunoaște tainele sufletului cel mai bine. Iar când te pregătești de somn, spune tot ce ai pe inimă în rugăciune: Maica Domnului, luminează-mi mintea, ai milă de sufletul meu! Doamne, primește rugăciunea Bisericii și a tuturor celor care se roagă pentru noi!

Uneori vrăjmașul ne ispitește în timpul somnului cu tot felul de vise și năluciri. Nu te lăsa copleșit de frică!

Roagă-te scurt și des cu rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă! Acolo unde Dumnezeu găsește smerenie și credință, El pune pace și odihnă.

Roagă-te înainte de culare, fă-ți semnul Sfintei Cruci, nu primi ispitele și lasă-te în mâinile lui Dumnezeu. Vei vedea că nopțile tale vor deveni mai liniștite și mai odihnitoare, iar zilele se vor umple de mai multă bucurie.

 Părintele Proclu, așa cum l-am cunoscutPr. Răzvan Editura Doxologia, 2017

sursa: www.ortodox.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *