Era un preot în Alamania, foarte îmbunătățit cu viața, ce se chema Pelaghie, care avea așa de mare evlavie și dragoste către pururea Fecioara Maria, încât nu citea altă Evanghelie sau Apostol când slujea, decât numai din cele ale Preasfintei. Însă vrăjmașul celor buni, zavistuind multa lui evlavie, i-a semănat în minte un gând cu totul păgânesc asupra credinței și anume că se îndoia de trupul cel stăpânesc al Mântuitorului, zicând acestea în mintea sa: Cum este cu putință să se facă pâinea trupul lui Hristos, iar vinul sângele Lui? Și dacă Fecioara Maria a născut numai un singur Fiu care de voie pătimind, s-a îngropat și numai o dată a înviat, cum poate să se schimbe pâinea în trupul lui Dumnezeu și să pătimească patimă în fiecare zi?
De gândurile acestea neliniștindu-se Pelaghie, ca un om neînvățat și neștiutor ce era, avea multă mâhnire. Și neîndrăznind a întreba pe cineva, a alergat către Preasfânta, rugându-se și zicând: „Stăpână și Doamnă a lumii, te rog eu nevrednicul robul Tău fă-mi darul acesta ca să cunosc taina Sfintei Liturghii, cum se schimbă pâinea și vinul în trupul și în sângele Domnului nostru, pentru că nu pot să înțeleg desăvârșit”. Și așa de mult s-a rugat Pelaghie cu lacrimi, cu post și cu privegheri, că odată, după ce s-au săvârșit cele sfinte, când a strigat: Mai ales pentru Preasfânta, Preacurata, s-a făcut nevăzut Sfântul Trup de pe discos, de dinaintea lui.
Deci, căutând el încoace și încolo, crezând că poate să fi căzut pe jos, din neluare aminte și din nebăgarea lui de seamă, n-a găsit nimic. Atunci, îngrozit și îngrijorat foarte, a plâns cu amar, rugându-se așa: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Știu că pentru puțina mea credință și pentru îndoirea pe care am avut-o către Preasfântul Trup al Stăpânului meu, s-a îngrețoșat de mine Împărăția Lui și s-a depărtat de la mine ca să nu mă împărtășesc cu El eu cel nevrednic; ciroagă-L pe Dânsul, ca să mă ierte ca un Milostiv și ca un nepomenitor de rău să nu se mânie pe mine până în sfârșit”.
Acestea zicând preotul cel evlavios, a văzut înaintea Sfintei Mese pe Împărăteasa Îngerilor cea Preaslăvită, care avea în brațele ei un prunc, negrăit de frumos, pe Domnul nostru Iisus Hristos și i-a zis lui: „Pruncul acesta este Făcătorul și Ziditorul lumii, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu și om desăvârșit. Pe Acesta L-am zămislit din Duhul Sfânt și L-am născut fără stricăciune, rămânând Fecioară. Acesta a pătimit și a murit pe Cruce ca un om, pentru mântuirea lumii și a înviat și s-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui, ca Unul ce este de o ființă cu Dânsul și împreună pe scaun șezător, pentru aceasta iarăși are să vie să judece toată lumea. Acesta și acum, în fiecare zi, pentru milostivirea Lui și pentru multa bunătate, se coboară negrăit și minunat în chipul pâinii și al vinului, pentru multa dragoste pe care o are către voi oamenii și vi se dă spre mâncare și băutură și spre sfințenie a sufletului vostru. Deci pipăie-L pe El și fără de frică Îl cearcă, pentru ca să cunoști cum că este adevărată privirea și nu nălucire, și trup adevărat, cu carne și cu sânge, după cum L-am cunoscut. Și așa se face și pâinea și vinul cu care săvârșiți Sfânta Liturghie. Însă pentru că firea omenească nu poate ca să mănânce carne crudă și să bea sânge, pentru aceasta, prin nepătrunsa Lui înțelepciune, Cel întru tot Milostiv și Atotputernic se schimbă în pâine și în vin, pentru ca să-l primească fiecare cu dorință și cu dragoste. Împărtășește-te dar cu Dânsul, cu evlavie și cu credință, căci cine se împărtășește cu vrednicie cu El, se face părtaș Dumnezeieștii Lui Slave”.
Acestea zicând Stăpâna cea mult lăudată, a pus Dumnezeiescul Prunc pe Sfânta Masă și închinându-I-se acestuia cu multă evlavie și smerenie, s-a făcut nevăzută. Iar preotul, cu frică multă și cu mare bucurie, luând pe acel Dumnezeiesc Prunc și sărutându-L cu evlavie și cu smerenie, a cunoscut cum că în adevăr era un prunc trupesc viu. Atunci L-a pus pe Sfânta Masă cu multă veselie și căzând la pământ a zis acestea cu lacrimi: „Cred Doamne și mărturisesc că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai născut din pururea Fecioara Maria și mulțumesc milostivirii Tale și Preacuratei Maicii Tale pentru al cărei dar m-am învrednicit azi, eu nevrednicul și mă iartă pe mine pentru necunoștința mea cea mai dinainte. Și după cum m-ai învrednicit și Te-am văzut pe Tine cu Trup cum Te-ai născut din Fecioara, așa iarăși, pentru rugăciunile Ei mă învrednicește ca să mă împărtășesc cu Tine, nu ca și cu un prunc, ci ca și cu pâine, după cum și mai înainte”.
Așa rugându-se cu credință, s-a ridicat și a văzut iarăși Sfânta Pâine, după cum a fost mai înainte și s-a împărtășit veselindu-se. După aceasta, trăind viață minunată și plăcută lui Dumnezeu, s-a dus la Împărăția cea cerească, pe care dea Dumnezeu să o dobândim noi toți întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.