Persoane, sensuri şi simboluri ziditoare în icoana Bunei Vestiri

buna-vestire1-741081

\r\n

Bolta cerească, Raza

\r\n

În partea superioară a icoanei, la mijloc, se află un semicerc delimitat cromatic în tonuri de gri-albăstrui, în degradé, reprezentare iconografică tradi-ţională a bolţii cereşti şi, totodată, a Sfintei Treimi, de unde izvorăşte o rază de lumină, simbol discret al harului Duhului Sfânt, care se îndreaptă spre capul Maicii Domnului.

\r\n

\r\n

Uneori în cadrul acestei raze, este reprezentat un cerc în care este redată silueta unui porumbel, ca marcă generică a Duhului Sfânt. Însă Duhul Sfânt, nevăzut în Fiinţa şi în Ipostasul Său, Se arată numai prin lucrările Sale în diferite chipuri: la Botez sub chipul porumbelului, la Schimbarea la Faţă „ca un nor”, la Cincizecime sub forma limbilor de foc. Porumbelul este, aşadar, doar unul din chipurile sub care Duhul Sfânt S-a arătat, şi numai într-un anumit moment al iconomiei divine, anume Botezului Domnului. Nu este specificat în relatarea evanghelică, chipul sub care Duhul Sfânt Se manifestă în momentul Bunei Vestiri, de aceea includerea în compoziţie a porumbelului este nejustificată şi forţată din punct de vedere teologic.

\r\n

Arhanghelul Gavriil

\r\n

Numele de Gavriil provine din ebraică însemnând „Dumnezeu este puternic”. În Proloagele de la Ohrida mai este tâlcuit şi ca „Omul-Dumnezeu”, sugestie a naturilor divină şi umană ale Celui care avea să Se nască din Preacurata Fecioară. Arhanghelul poartă tunică şi himation. Veşmintele sale par uşoare, aeriene, potrivite firii sale netrupeşti.

\r\n

El se reprezintă venind din partea stângă într-o mişcaredinamică, fiind reprezentat ca şi cum tocmai ar fi coborât din cer, nu s-ar fi oprit încă din zbor, deşi stă pe pământ.

\r\n

Picioarele sale sunt redate într-o fandare, într-o păşire enormă, menită să sugereze spontaneitatea pătrunderii sale în încăperea în care se afla Fecioara şi natura intempestivă a mesajului divin. Uneori o aripă este ridicată se află încă în cer, tot un simbol al mesagerului netrupesc. Acesta s-a transmis şi în slujbă, când diaconul (corespondent pământesc al îngerului, după tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur) repetă simbolic acest gest, ridicându-şi orarul cu mâna dreaptă, de fiecare dată când îi cheamă pe credincioşi la rugăciune. Dar, în vreme ce la Buna Vestire, zborul îngerului este din cer spre pământ, în slujba dumnezeiască, diaconul îi invită pe credincioşi să se înalţe împreună cu el în rugăciune.

\r\n

În mâna stângă ţine un toiag, simbol al autorităţii dumnezeieşti în timp ce mâna dreaptă, cu o mişcare puternică se întinde către Fecioara Maria, binecuvântându-o. Gestul este şi reprezentarea iconografică a mesajului transmis.

\r\n

Înfăţişarea lui este aceea a unui slujitor plin de râvnă, credincios în împlinirea misiunii pe care i-a încredinţat-o Stăpânul său.

\r\n

Privirea ochilor săi mari şi gestul mâinii, reţinut şi respectuos, sunt îndreptate către Fecioara Maria. Expresia chipului este solemnă, bărbătească, dar smerită.

\r\n

Înclinarea capului îngerului, pe de o parte arată faptul că el nu vorbeşte de la sine, ci este vestitorul voii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte indică statutul celei care prin al său răspuns avea să devină mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”.

\r\n

Maica Domnului

\r\n

Este reprezentată, fie aşezată, evidenţiind superioritatea ei asupra îngerului, fie stând în picioare, „parcă aşteptând porunca împăratului”, în faţa unui tron cu baldachin.\r\nVeşmintele sale lungi îi lasă doar faţa, gâtul şi mâinile descoperite. Maforionul de culoare roşie simbolizează natura umană, pământescul, materia, în timp ce tunica albastră trimite simbolic către natura divină a Celui pe Care-L va primi şi purta în pântece. Pe fruntea şi umerii veşmântului Fecioarei se găsesc cele trei stele cu opt colţuri, simbolizând pururea fecioria Maicii Domnului (înainte, în timpul şi după Naşterea Domnului).

\r\n

Îşi pleacă uşor capul către arhanghel într-o mişcare plină de graţie şi smerenie, însă chipul şi atitudinea ei exprimă, totodată mirare şi prudenţă. Fecioara Maria este reticentă şi nu primeşte deîndată minunata vestire din lumea cerească, ci pomeneşte numaidecît legea naturală: „Cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” Icoana redă acest aspect prin gestul mâinii ei, pe care o ţine în dreapta pieptului, cu palma întoarsă înafară, semn al uimirii şi al neacceptării.

\r\n

Ea îşi îndreaptă mâna spre arhanghel, cerându-i răspuns la îndoielile care o asaltează, dar în acelaşi timp, plecându-şi capul, îşi exprimă supunerea şi consimţirea.

\r\n

Prin aceasta se indică faptul că acceptarea Preacuratei Fecioare Maria nu este o consimţire pasivă, o resemnare, ci o supunere activă a sa faţă de voia lui Dumnezeu, o participare voluntară şi liberă a Maicii Domnului şi, prin persoana ei, a tuturor făpturilor la lucrarea mântuirii.

\r\n

În mâna stângă ţine un fus ori, mai rar, un sul sau o batistă. Potrivit Tradiţiei ea ţesea din lână stacojie perdeaua Templului.

\r\n

Templul şi baldachinul

\r\n

Planul secund al icoanei sugerează prin câteva clădiri, oraşul Ierusalim, însă principala arhitectură a reprezentării semnifică ori casa în care locuia Fecioara la vremea vestirii Arhanghelului, ori simbolul Templului sau al Cortului sfânt, pentru că Maica Domnului avea să devină „templu al Dumnezeului cel viu”, iar stâlpul atât de proeminent al baldachinului în care şade trimite simbolic către „stâlpul şi temelia adevărului” care este Biserica.

\r\n

Vălul roşu

\r\n

Raza Sfântului Duh străbate, înainte de a ajunge deasupra creştetului Fecioarei, un văl roşu, purpuriu, care atârnă peste baldachinul tronului în care şade Fecioara. Departe de a însemna doar un acoperământ de felul celor care protejau de căldură locuinţele în vremea aceea, rostul acestui văl primeşte un înţeles aparte în contextul acestui eveniment. Este, de fapt acoperământul, adăpostul trupesc, pe care Fecioara Maria îl oferă Fiului lui Dumnezeu, după cum spune Sfântului Andrei Criteanul în Canonul cel Mare: „Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare..

\r\n

Astfel, ţeserea purpurii pentru perdeaua templului din Ierusalim prefigurează şi indică urzirea lăuntrică a trupului lui Hristos ce se săvârşea în pântecele Fecioarei, prin lucrarea Duhului Sfânt, din momentul consimţirii acesteia, ea însăşi devenind prin aceasta templul viu şi lăcaşul de sălăşluire a Domnului\r\nÎntrupat. Purpura simbolizează carnea, trupul omenesc pe care îl va lua Hristos din Fecioara. De aceea, purpura deţine un simbolism aparte în lumea bizantină. Împărătesele dădeau naştere pruncilor în camera purpurie a palatului, motiv pentru care aceştia erau numiţi „porfirogeneţi”.

\r\n

Cutiuţa de lucru

\r\n

La poalele scenei, pe pragul icoanei este strecurată un fel de cutie care nu este altceva decât cutia de lucru a Maicii\r\nDomnului. Prezenţa acestui obiect modest al universului casnic sugerează hărnicia sau, mai bine zis,trezvia lucrătoare a Preacuratei prin care se explică atitudinea duhovnicească a sa, în momentul întâlnirii cu Arhanghelul.

\r\n

În toată asceza creştină a Părinţilor pustiei, rucodelia saulucrul mâinilor are o deosebită importanţă prin faptul că întreţine starea de veghe, sporind virtutea trezviei care ascute discernământul duhovnicesc.

\r\n\r\n

Inovaţii apusene ale reprezentării Bunei Vestiri

\r\n

Scena se petrece în interior, fie că este vorba de un templu somptuos, fie de o încăpere obişnuită.Spaţiul, atunci când nu este înecat de revărsarea norilor şi a luminii, abundă în detaliile elementelor care îl compun. Preocuparea pentru redarea spaţialităţii, prin efectele covârşitoare deperspectivă şi clarobscur, elaborarea excesivă a planului secund şi a accesoriilor nesemnificative, devin subiectul principal al reprezentării transformând evenimentul într-o banală întâmplare. Întreaga vestire se întâmplă în coordonatele acestei lumi în care personajele sunt captive ca şi cum imanentul absoarbe, înghite, transcendentul.\r\n

\r\n

Nimbul circular, simbol iconografic al sfinţeniei persoanelor, devine în pictura occidentală un element aproape material care se supune legilor perspectivei sau devine din ce în ce mai transparent, până la dipariţie, supranaturalul fiind sugerat prin diverse efecte luminoase, dar supuse şi ele legilor fizice ale lumii pământeşti.

\r\n

Registrul superior este marcat de imaginea cerurilor deschise din a cărei nori putem zări, uneori, figura unui bătrânel (închipuind pe Dumnezeu – Tatăl) slobozind din mâini un porumbel (simbol permanentizat al Duhului Sfânt) care, ghidat de o rază de lumină, se îndreaptă vertiginos către creştetul Mariei. În unele reprezentări el este însoţit de un prunc miniatural purtând o cruce în spate – sugestie bizară a Întrupării – ceea ce nu face decât să sporească confuzia.

\r\n

Norii sunt, deasemenea, populaţi de prunci (sau capete de prunci) înaripaţi urmărind cu interes evenimentul terestru sau presărând flori peste Fecioara Maria. Lumea fiinţelor angelice este supusă aici determinărilor temporale ale unei creşteri, dezvoltări şi maturizări specific umane, prin introducerea diferenţei de vârstă între aceşti prunci şi tânărul arhanghel. Potrivit învăţăturii ortodoxe, îngerii lui Dumnezeu, fiinţe inteligibile înaintate în cunoaşterea tainelor dumnezeieşti, nu pot fi reprezentaţi ca făpturi imature. Să ne amintim că iconografia ortodoxă îl înfăţişează chiar pe pruncul Hristos sub chipul unui om matur, sugerând prin aceasta desăvîrşirea Sa duhovnicească.

\r\n

Arhanghelul Gavriil este înfăţişat în majoritatea cazurilor în ipostaza unui tânăr arătos, adeseori cam feminizat, fie îmbrăcat în veşmintele somptuoase ale vremii (artistului), fie pe jumătate dezbrăcat şi având aripi cu înfăţişari dintre cele mai bizare, imitând aripile unor specii de fluturi sau penajul păsărilor (gâscă, păun sau papagal). El poartă în mână, cel mai adesea, în locul sceptrului, un crin alb, ce  se vrea un simbol al purităţii Fecioarei Maria. Însă, absenţa sceptrului, diminuează rolul său esenţial în cadrul acestui eveniment, cel de mesager divin. Atitudinea sa este adesea curtenitoare, îngenuncherea teatrală în faţa Mariei lăsând dubii în privinţa caracterului extramundan al mesajului transmis.

\r\n

Fecioara Maria este reprezentată ca o tânără frumoasă (după moda vremii) având în general, capul descoperit, cu buclele blonde răsfirate pe umeri. Ea ţine în mână o carte cu care este surprinsă de înger în momentul lecturii (aluzie la o tradiţie conform căreia în momentul Bunei Vestiri ea tocmai citea proorocia lui Isaia despre Întruparea lui Hristos), ipostază, se pare, mai îndrăgită occidentalilor decât cea a rucodeliei exprimată în icoana ortodoxă.

\r\n

Fecioria Mariei apare mai mult ca virtute firească, simbolul unei flori trecătoare neavând puterea de a  sugera virtutea în perspectiva eternităţii. Acest „model ideal” de feminitate în care se împletesc emanciparea intelectuală, frumuseţea şi curăţia sufletească şi trupească, nu reuşeşte, totuşi să surprindă în esenţă, măreţia şi nobleţea fără seamăn a Maicii lui Dumnezeu, cea Pururea Fecioară. Ea nu apare ca „Eva cea nouă” prin care piere blestemul păcatului strămoşesc, ci se arată ca o tânără Evă cu vădite calităţi fizice şi spirituale la vederea căreia putem nutri sentimente de admiraţie dar care nu ne angajează neapărat într-un act de închinare şi rugă smerită.

\r\n

Frământarea şi temerile, atitudinea de discernământ duhovnicesc la vederea îngerului, sunt străine Fecioarei din tabloul religios apusean, ea primind arătarea parcă fără să-şi exprime întrebările consemnate de Evanghelii. De cele mai multe ori, flatată de gestul arhanghelului, ea nu pare a pune la îndoiala originea arătării îngereşti. Atitudinea ei sugerează la extrem, fie respingerea totală, fie supunerea pasivă la voinţa divină care ia mai mult chipul unei porunci, nu a unei propuneri ce implică acordul omului, respectându-i libertatea. În reprezentarea religioasă catolică, lipsa de hotărâre şi supuşenia Mariei nu exprimă puterea şi determinarea celei care, prin cuvântul ei, L-a adus pe Dumnezeu pe pământ.

\r\n

*

\r\n

Minunea Întrupării mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu reprezintă începutul restaurării creaţiei din blestemul şi din moartea păcatului. Ea este prima minune a Mântuitorului Hristos, şi izvorul de înţelegeri duhovniceşti ale Proniei lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii. Sensul fundamental al evenimentului Întrupării Mântuitorului este sinergia (conlucrarea) lui Dumnezeu şi a făpturii Sale pentru mântuire, convergenţa între voia lui Dumnezeu şi mişcarea curată (de orice păcat) a firii omeneşti. Din clipa lui „Fie mie după cuvântul tău.” firea divină şi firea umană s-au unit ipostatic în Persoana lui Iisus Hristos, iar Preacurata Fecioară Maria fost curăţită de păcatul strămoşesc şi personal, şi a devenit Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu.

\r\n

Lumina înţelegătoare a Praznicului Bunei Vestiri ne arată că această zi s-ar cuveni a fi numită dreptadevărata zi a Femeii, iar icoana ei s-ar cuveni să se impună conştiinţei creştine ca supremă reprezentare a fecioriei, a feminităţii şi a maternităţii împlinite deplin în Maica Domnului.

\r\n

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *