N-ai înţeles slăvita proorocie:
O sabie îţi va străpunge sânul.
Priveşti zâmbind spre Simeon bătrânul.
Te-ntrebi în gând: Ce sabie să fie?
În fericirea Ta nevinovată,
Tu Maică azi în templu L-ai adus
Pe Cel ce Templul l-a sfinţit nespus,
Din veci cu dreapta Lui cea minunată.
Şi poate-asculţi cu frică şi uimire,
Cuvintele bătrânului prooroc,
Mirându-se de atâta dor şi foc,
Ce-ntâmpini tu în templu la venire.
Copilul L-ai lăsat doar o clipită,
În braţele slăbite de bătrân.
Iar dreptul Simeon a strâns la sân,
Cu foc aprins, comoara negrăită.
El ochii şi-i ridică-n rugăciune,
De viaţă vrea să fie izbăvit,
Căci iată azi în braţe a primit
Un Soare, care veşnic nu apune.
Tu Prea curată, Doamna noastră dulce,
Pe Pruncul tău cel Sfânt, adu-ni-L iar.
Să vii din nou cu El către altar,
Şi-n braţe să ni-L pui ca să se culce;
Fă să-L primim în inimi Prea Curată,
Şi-ntr-Însul izbăvire să aflăm,
Ca dreptul Simeon, noi să strigăm:
„Văzut-am mântuirea întrupată”
Şi ca bătrânului prooroc, şi nouă
Să ni-L aduci pe Pruncul mic şi sfânt,
Şi uită Doamnă, tainicul cuvânt,
Că sufletul ţi se va rupe-n două.
