Predica la Sfintii Trei Ierarhi

Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si priceperea este stiinta Celui Sfant (Pilde 9, 10)

Iubiti credinciosi,
Cu mila si cu indurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel in Treime inchinat si marit, am ajuns si in anul acesta la praznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur. De aceea ne-am adunat astazi la Sfanta Biserica pentru a cinsti dupa cuviinta pe aceasta treime de ierarhi, aparatorii Preasfintei Treimi, pe care ii lauda toata crestinatatea. Cinstim astazi pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocaintei, talcuitorii cei mai adanci ai Sfintei Scripturi. Laudam astazi pe acesti trei mari ierarhi, invatatori si luminatori ai lumii, vase alese ale Sfantului Duh, parinti ai evlaviei noastre, pastori plini de ravna ai crestinilor, dascali ai dreptei credinte, hranitorii saracilor, aparatorii vaduvelor si povatuitorii calugarilor.

Sfintii Trei Ierarhi sunt cele trei varfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au intrecut cu inaltimea vietii si a invataturii lor pe multi si ca niste apostoli dupa Apostoli au stralucit in lume. Toti trei fiind luminati de Duhul Sfant, au avut aceeasi intelegere a Bisericii, au intarit canoanele si invataturile dumnezeiestii Scripturi. Aceste trei vase ale Duhului Sfant, pline de sfintenie si binecuvantate cu darul facerii de minuni si al frumoasei vorbiri, au marturisit in lume dreapta credinta, au explicat dogmele Bisericii, au imbogatit sfintele slujbe si au vindecat si alinat multe boli si suferinte trupesti si sufletesti ale oamenilor. Fiind luminati de Dumnezeu si daruiti cu multa intelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe imparatii raucredinciosi, au smerit pe cei mandri, au impartit la saraci averile bogatilor, au mustrat cu mare indrazneala pacatul, mai ales necredinta, eresul, mandria, desfraul, lacomia si zgarcenia, scriind multe invataturi crestinesti. Ei au lasat Bisericii lui Hristos, pe langa viata lor sfanta, zeci de carti teologice, care apara dogmele ortodoxe si viata morala si care formeaza un mare tezaur al lumii crestine.

Si acum sa va amintesc pe scurt viata si faptele fiecaruia din cei trei sfinti ierarhi:

Sfantul Vasile cel Mare a vazut lumina zilei in Cezareea Capadociei (Turcia de astazi), dintr-o familie aleasa de crestini. Parintii sai, Vasile si Emilia, au avut zece copii. Indemnati de Dumnezeu, au dat pe Vasile din copilarie la invatatura cartii, crescandu-l de mic in frica lui Dumnezeu.

Fire adanc ganditoare, evlavioasa, tacuta, Sfantul Vasile a strabatut cu multa usurinta toata invatatura cea ritoriceasca si filosofia ce se putea oferi pe atunci de cea mai inalta scoala a faimoasei Atene. Aici s-a imprietenit cu marele Grigorie; aici a uimit pe dascalii sai; aici a deprins „firea filosofiei, care este – dupa cum singur spunea – gandul mortii”.

Indemnat de Duhul Sfant, a plecat apoi sa viziteze toate manastirile si pustietatile Egiptului, iar de aici s-a dus la Ierusalim sa se inchine la Mormantul Domnului. Dupa ce a primit botezul in raul Iordanului, s-a dus in Cezareea Capadochiei – patria sa – unde a fost facut preot. Dar el, iubind mult linistea si rugaciunea, s-a retras in partile Pontului, unde a intemeiat o aleasa manastire, cu viata de obste. Venind aici si Sfantul Grigorie, au trait impreuna cele mai alese clipe de bucurii duhovnicesti, pe care apoi adesea si le aminteau unul altuia. Aici au scris impreuna neintrecute cuvinte ascetice despre rugaciune, post, viata de obste, preotie, dragoste etc.

Nevoia in care se afla Biserica din Cezareea, stramtorata de eretici, l-a silit pe marele Vasile sa lase pustia si sa vina in ajutorul Bisericii lui Hristos. In scurta vreme, fiind ales episcop, cu multa putere si osardie, biruieste pe incepatorii eresurilor, impaca pe ortodocsi, uneste Biserica dezbinata, mangaie inimile pastoritilor, hraneste pe cei saraci din hambarele bogatilor, adapa pe cei insetati din izvoarele bunei credinte.

Sfantul Vasile era mare, nu atat ca statura, cat mai ales cu darul ce era intr-insul, cu viata sa aspra, cu mintea sa adanc ganditoare. Avea si darul facerii de minuni, cu care adesea scotea duhurile necurate din oameni, vindeca boli grele, spunea cele viitoare. Viata lui era mai mult ingereasca decat omeneasca. Neincetat se ruga, invata mereu, mangaia pe toti. Pentru aceasta s-a facut doctor bolnavilor, hranitor flamanzilor, pastor adevarat al oilor celor risipite.

Aur pentru sine nu strangea, dar cu aurul invataturilor sale pe toti ii imbogatea. Haine bune nu purta, dar pe toti saracii Capadociei ii imbraca. Paine de prisos pe masa nu avea, dar nimeni nu se intorcea de la el flamand si nemiluit.

Cine altul ca Sfantul Vasile a purtat atata grija de cei saraci, cine a facut ca el din Cezareea o adevarata casa de oaspeti pentru straini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru batrini si locuri de vindecare pentru suferinzi. Apoi ii infrunta pe imparati, ii rusina pe eretici, ii smerea pe filosofi, uimea pe ritori, pe calugari ii povatuia, pe vaduve le asculta, pe necredinciosi ii aducea la credinta, pe pacatosi ii primea si cu canon de pocainta ii vindeca.

Fiind din tinerete bolnavicios, in anul 379, Sfantul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul in varsta de 51 de ani, dupa ce a pastorit Biserica lui Hristos, mai bine de opt ani.

Sfantul Grigorie Teologul s-a nascut in orasul Nazianz, aproape de orasul Cezareea Capadociei. Parintii sai, Grigorie si Nona, fiind binecredinciosi, l-au crescut de mic in buna credinta, dandu-l la invatatura cartii. Iubind mai mult frumusetea vorbirii, a invatat si a deprins mai mult ca oricare mestesugul retoricei, de la cei mai alesi dascali ai Atenei.

Intors la Nazianz, a fost facut preot de tatal sau, ce era episcop acolo, apoi s-a retras cu Vasile la o manastire intemeiata de ei in Pont. Fiind chemat de tatal sau si de nevoile Bisericii impresurata de eretici, Sfantul Grigorie s-a reintors in Nazianz. Dupa multa staruinta, fiind facut episcop de insusi prietenul sau, Vasile, nu a primit scaunul cel incredintat lui, ci petrecea langa batranul sau tata, ajutandu-l sa biruiasca pe inversunatii eretici.

Fiind iubitor de liniste, nu a primit episcopia Nazianzului, dar cu gura sa cea plina de dar si cu maiestria cuvantului, pe toti ereticii i-a imblanzit si i-a adus la credinta cea adevarata. Apoi, fiind ales episcop al Constantinopolului, marele Grigorie a facut aici adevarate minuni. Cine a vorbit mai frumos ca Sfantul Grigorie? Cine a aparat mai bine dogmele Bisericii? Cine a rostit cuvinte mai inalte despre Duhul Sfant, despre dragoste, despre credinta cea adevarata? Cine a uimit in Sinodul al II-lea Ecumenic pe toti episcopii? Cine a rusinat pe filosofi si a smerit pe ritori, mai mult ca el, cu adancimea gandirii sale si cu dulceata vorbirii?

Dornic de singuratate, dupa doisprezece ani de pastorie, se retrage in satul sau natal, Nazianz, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu, pe care Il iubea atat de mult.
Cu toate ca Sfantul Grigorie Teologul era o fire mult mai sensibila, adanc ganditoare, insetata dupa liniste, nimeni nu a vorbit vreodata mai frumos ca el din amvonul bisericii, nimeni nu a aparat mai cu tarie dogma Preasfintei Treimi, nimeni nu s-a ridicat mai mult cu vorbirea de Dumnezeu, decat Sfantul Grigorie. Din aceste pricini s-a si numit „Teolog”, adica „Cuvantator de Dumnezeu”.

Impacat cu sine si cu Dumnezeu, in anul 389, Sfantul Grigorie Teologul trece la Domnul in varsta de 60 de ani, lasand Bisericii un nepretuit tezaur de cuvinte si invataturi dogmatice.

Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut in vestita cetate Antiohia Siriei, din parinti crestini, Secund si Antuza. Fiind singur la parinti, a fost dat la invatatura cartii, la cei mai alesi dascali ai vremii de atunci. Murind tatal sau din tinerete, fericitul Ioan si-a ales viata cea ingereasca, retragandu-se la o manastire si de aici intr-o pestera, unde singur s-a nevoit in post si rugaciune patru ani.

Fiind apoi hirotonit preot de episcopul Flavian, slujea cu multa osardie in Biserica cea Mare a Antiohiei. Aici rostea neincetat cuvinte de invatatura, de pocainta si de mangaiere poporului insetat, incat s-a facut cunoscut in toata cetatea. Pentru buna lui invatatura si frumusetea vorbirii a fost numit de toata crestinatatea „Gura de Aur”. Ales patriarh al Constantinopolului, Sfantul Ioan, desi a primit cu sila aceasta mare cinste, a pastorit turma lui Hristos cu mare osardie, timp de noua ani, ducand-o la vreme la apa si hranind-o cu cuvintele sale cele aurite.

Sfantul Ioan Gura de Aur, zis si Hrisostom, a intrecut pe toti dascalii Bisericii noastre, nu atat prin inaltimea cuvintelor, nu prin asprimea invataturilor, cat mai ales prin dulceata vorbirii sale, atat de curgatoare si pe intelesul tuturor. Nimeni nu a vorbit mai mult ca Sfantul Ioan Hrisostom despre pocainta, despre folosul rugaciunii, despre mergerea cat mai frecvent la biserica, despre pacat, despre moarte, despre judecata si rasplata viitoare. Nimeni nu a talcuit mai bine ca el Sfanta Scriptura. Nimeni nu a hranit turma sa cu mai multe invataturi, nimeni nu a aparat mai bine pe saraci si pe vaduve, nimeni nu s-a nevoit cu postul si rugaciunea mai mult decat Sfantul Ioan Gura de Aur.

El era pastorul cel adevarat, tatal saracilor, aparatorul vaduvelor, mangaietorul sarmanilor, hranitorul flamanzilor, mustratorul boierilor, primitorul izgonitilor si invatator prealuminat a toata lumea. Doctor minunat al sufletelor, el stia sa scoata cu cuvantul spinii patimilor din inimile oamenilor si apoi sa puna alifie pe rani, prin invataturile sale cele aurite.

Dar, ca intotdeauna, curajul si indrazneala cuvintelor sale i-au adus multe necazuri si incercari la sfarsitul vietii. Astfel, izgonit din scaun si exilat de imparat si de sotia sa, Eudoxia, marele dascal si pastorul cel bun, Sfantul Ioan Gura de Aur, moare in grea suferinta, departe de oile sale in anul 407, avand pe buze aceste cuvinte: „Slava lui Dumnezeu pentru toate!”

Iubiti credinciosi,
Dupa ce am amintit, pe scurt, viata Sfintilor Trei Ierarhi, sa va spun in putine cuvinte cum a luat nastere praznicul de astazi.

Pe vremea imparatului bizantin Alexios Comnenul (secolul XI), s-a nascut o neintelegere intre credinciosii din Constantinopol, privind cinstirea Sfintilor Trei Ierarhi. Unii dintre ei cinsteau mai mult pe Sfantul Vasile, zicand despre el ca este mai inalt in cuvinte, ca unul ce a incercat si a ispitit firea lucrurilor prin sine, si cum ca era atat de imbunatatit, incat putin lipsea de a-l asemana cu ingerii. Nu facea pogoramant legii, nici nu ierta cu usurinta, ci era aspru, neavand la el nici un lucru pamantesc. Acestia il micsorau pe Sfantul Ioan Gura de Aur, ca si cum ar fi fost oarecum impotriva marelui Vasile, fiindca era ingaduitor si atragator la pocainta. Altii inaltau pe dumnezeiescul Hrisostom, precum ca ar fi fost in invataturi mai iertator si sfatuia cu usurinta pe toti, chemandu-i la pocainta. Pentru aceasta il cunosteau mai mult ca pe Sfintii Vasile si Grigorie, atat pentru multimea cuvintelor celor curgatoare de miere, cat si pentru iscusinta cugetarilor.

Altii cinsteau mai mult pe Sfantul Grigorie, ca cel ce a intrecut prin intelepciune, prin frumusetea vorbirii si prin invatatura elineasca pe toti dascalii cei vestiti. Ziceau, deci, ca inteleptul Grigorie ii intrecea pe toti si de aceea i se cuvenea intaietatea. Din aceasta pricina s-au impartit si credinciosii, incat unii se chemau ioaniteni, altii vasiliteni, iar ultimii grigorieni.

Vazand Sfintii Trei Ierarhi ca se dezbina Biserica din cauza lor, s-au aratat in vis si in chip vazut, cate unul deosebit, apoi toti trei impreuna, lui Ioan, mitropolitul cetatii Evhaitelor, un pastor imbunatatit si preaintelept, zicandu-i:

„Dupa cum ne vezi, noi suntem una la Dumnezeu si nu este intre noi nici o cearta sau impotrivire, ci fiecare fiind calauziti de dumnezeiescul Duh, am invatat si am scris spre mantuirea cea de obste si folosul oamenilor. Tot ce am invatat noi am dat si altora spre inmultirea talantului nostru si nu este intre noi nici unul intai sau al doilea, ci, daca veti vorbi de unul, cei doi urmeaza. Deci, scoala-te si porunceste acestora ce se cearta si se dezbina din cauza noastra, sa nu se mai certe pentru noi, caci pentru aceasta si noi ne-am sarguit, atit in viata, cat si dupa moartea noastra sa impacam lumea si s-o aducem la unire. Deci randuieste-ne la toti trei o zi, cand ti se va parea de cuviinta si ne fa praznic cuviincios odata. Apoi spune si celorlalti crestini, care vor fi mai pe urma, ca noi suntem una la Dumnezeu si vom fi mijlocitori in cer inaintea Preasfintei Treimi, pentru mantuirea celor ce vor savarsi praznicul si pomenirea noastra”.

Zicand acestea i se parea lui Ioan ca Sfintii Trei Ierarhi se urca la cer, stralucind cu lumina nemarginita si chemandu-se unul pe altul pe nume. Deci, sculandu-se arhiereul evhaitenilor, a facut precum i-au poruncit Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan, potolind multimea si pe toti care se certau pentru ei. Astfel, Sfantul Episcop Ioan, aflind ca in luna ianuarie se praznuiesc toti acesti sfinti: in ziua intai, Sfantul Vasile, la 25, Sfantul Grigorie si la 27, Sfantul Ioan Gura de Aur, i-a unit pe toti trei, la 30 ianuarie, facandu-le slujba, canoane, tropare si cantari de lauda precum se cuvenea. Deci, de aproape zece secole avem in Biserica sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi.

Suntem datori deci, fratilor, sa tinem cu evlavie aceasta sarbatoare si sa cinstim pe facatorii nostri de bine, multumindu-le dupa putere, caci dupa datorie, nu putem. Sa cinstim cu cuvinte de lauda pe cei trei cuvantatori de Dumnezeu si sa le urmam credinta, ravna pentru Biserica, dragostea lor pentru oameni, viata lor sfanta. Dar cum vom putea lauda indeajuns pe acesti mari sfinti, dascali si ierarhi ai Bisericii? Atat se cuvine sa zicem, ca daca nu s-ar fi ostenit atat de mult acesti sfinti cu viata, cu cuvantul si cu scrisul, nu ar fi scapat crestinatatea de slujirea idoleasca, de eresurile cele cumplite impotriva Preasfintei Treimi si de atatea tulburari si grele pacate care nelinisteau obstea crestinilor. Dar Dumnezeu a randuit de sus pe acesti mari luminatori sa traiasca tocmai atunci cand Biserica lui Hristos era invaluita si tulburata si inauntru si in afara.

Acesti oameni ceresti si ingeri pamintesti, trimbitele adevarului, preaintelepti ritori, tunetele dumnezeirii celei nezidite, s-au sirguit sa smulga trecutul si sa risipeasca pe luptatorii impotriva dreptei credinte, alungind cu prastia cuvintelor lor pe lupii cei rai, care dezbinau Biserica dreptmaritoare. Acesti trei mari ierarhi si pastori, cu intelepciunea si darul dat lor de Dumnezeu, au surpat zidurile cele rele ale vrajmasilor si au smerit intelepciunea elineasca ce se ridica impotriva cunostintei de Dumnezeu, schimbind si prefacind totul spre bine, netezind si indreptind pe cele strimbe, risipind toata asuprirea si nedreptatea.

Treimea pamanteasca a Sfintilor Ierarhi, ne-a invatat a ne inchina Treimii celei mai presus de minte si a marturisi, dupa cum scrie in Crez, un singur Dumnezeu, inchinat in trei persoane: Tatal, Care este nenascut si pricina a toate; Fiul, nascut din Tatal si Duhul Sfant, Care este purces din Tatal si facut cunoscut noua prin Fiul. Nu sunt trei Dumnezei, ci un Dumnezeu in trei persoane, care au aceeasi fiinta si prin care s-au facut toate cele vazute si nevazute.

Dar sa lasam pe altii sa le spuna intelepciunea, adanca cunostinta, postul, rugaciunea, milostenia si celelalte fapte bune pe care le aveau Sfintii Trei Ierarhi. Noi sa ne minunam de grija lor cea mare care o aveau pentru mantuirea oamenilor, pentru ca de aceasta se ingrijeau mai mult decat toate, cunoscand ca prin fapte bune pastreaza omul asemanarea cu Dumnezeu.

In ce fel au miluit Sfintii Trei Ierarhi pe multi oameni, o sa intelegem din cele ce urmeaza: Dumnezeu a facut lumea aceasta pentru oameni, iar acesti sfinti au talcuit firea tuturor fapturilor si prin aceasta oamenii au cunoscut pe Ziditorul. Cerurile spun slava lui Dumnezeu prin frumusetea si marimea lor, iar acesti minunati dascali explica cerurile si pamantul, adica lumea cea vazuta si nevazuta, cum este asezata, randuiala ei si care este pricina pentru care le-a creat Dumnezeu. Ne-a dat Preabunul Dumnezeu, Testamentul Vechi si Nou spre mantuirea noastra, si acesti mari sfinti ne-au explicat mai bine ca toti Sfanta Scriptura si ne-au indemnat sa pazim poruncile Domnului.

Mantuitorul S-a intrupat pentru noi, iar sfintii acestia ne talcuiesc si ne fac cunoscuta taina rascumpararii noastre prin intrupare, prin moarte si inviere. A trimis Hristos pe Sfintii Apostoli sa propovaduiasca in lume cunostinta de Dumnezeu, sa piarda idolatria si sa intoarca lumea la dreapta credinta in Dumnezeu. A trimis pe Sfintii Trei Ierarhi sa propovaduiasca adevarata credinta, sa izgoneasca din oameni intunericul necredintei, sa rusineze pe eretici si sa aduca la Hristos cat mai multe suflete.
Iubiti credinciosi,

Vedeti grija Sfintilor Trei Ierarhi pentru unitatea Bisericii? Vedeti grija lor pentru mantuirea oamenilor? Atat in viata cat si dupa moarte, sfintii se ingrijesc de unitatea Bisericii, de pastrarea cu sfintenie a dreptei credinte, de sporirea noastra in fapte bune si de mantuirea lumii. Vedeti cum a randuit pronia dumnezeiasca pe acesti mari ierarhi, tocmai in secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri si dezbinari, pentru a apara unitatea credintei in Biserica, pentru a salva crestinatatea de eresuri si de idolatrie, pentru a smeri filosofia pagana si a intari dogmele dreptei credinte in lume?

N-au putut suferi Sfintii Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfisera sa mentina corabia Bisericii in pace, sa sporeasca sfanta credinta, sa risipeasca eresurile si sa curete sufletele oamenilor de patimi. De un gand cu ei sint toti sfintii si ingerii din cer, ca si toti pastorii si crestinii ortodocsi. Toti se roaga inaintea Preasfintei Treimi pentru biruinta Evangheliei, pentru pacea in lume si mantuirea sufletelor noastre.

Insa la aceasta unitate crestina, in familie, in Biserica si in lume, trebuie sa contribuie fiecare dintre noi. Ganditi-va cat de mare pacat face un crestin – barbat sau femeie – care strica pacea si unitatea familiei. Majoritatea divorturilor de astazi sint tocmai din aceasta cauza. Ei bine, acesti crestini care distrug familia cuiva si lasa copii orfani pe drumuri, sunt blestemati de Dumnezeu si nu vor primi mantuirea asa usor.

Ganditi-va la acesti crestini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapada Sfanta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine si tot ce avem mai scump. Acestia, nu numai ca se duc la adunarile sectelor, dar intra si in casele ortodocsilor, cu scopul de a-i dezbina, de a semana tulburare, indoiala si sa atraga cati mai multi la eresul lor. Nu sint ei oare asemenea lui Arie si celorlati incepatori de eresuri? Toti acestia nu se pot mantui pana nu se reintorc in Biserica, de unde au plecat. Ei sint indemnati la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decat in tulburare, ura si indoiala. De aceea se si numeste vrajmasul nostru, „diavol”, care inseamna „impotrivnic”. Toti cei ce se impotrivesc adevarului, luminii, Bisericii, pastorilor, sfintilor si explica Evanghelia dupa capul lor, sunt fii ai celui rau care a dezbinat pe ingeri in cer si dezbina mereu lumea pe pamant.

Sa ne ferim, fratilor, de cei ce dezbina si tulbura casele, sufletele, obstea si Biserica Domnului si sa ne rugam permanent pentru unitatea ei. Dar, uneori, chiar copiii aceleiasi mame se cearta, se dezbina intre ei. Aceasta este si mai rau. La fel si in Biserica, se dezbina uneori credinciosii nostri. Unii zic ca tin sarbatorile pe stil vechi; altii zic ca sunt in „Oastea Domnului”. Altii zic ca s-au pocait si nu sunt ca ceilalti fii ai Bisericii. Oare de ce aceasta dezbinare? Numai diavolul, vrajmasul cel de obste se bucura de neunirea noastra!

Sa nu ne dezbinam unii impotriva altora, fratilor. Toti suntem ai lui Hristos, toti suntem fiii Bisericii, daca ascultam de ea si de pastorii ei. Toti suntem ostasii lui Hristos, daca ducem lupta cea buna cu rabdare pana la capat. La Dumnezeu se mantuiesc cel mai greu ereticii si cei mandri, daca se intorc cu cainta la Biserica. Iar cel mai usor se mantuiesc cei smeriti, care asculta si iarta pe toti.

Sa rugam pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, care sunt foarte cinstiti in tara noastra si au la Iasi cea mai frumoasa biserica din Europa inchinata lor, sa se roage inaintea Preasfintei Treimi pentru intarirea dreptei credinte, pentru pacea si unitatea Sfintei Biserici si pentru mantuirea sufletelor noastre. Amin.

Parintele Ilie Cleopa