PRIGOANA ÎMPOTRIVA BISERICII ORTODOXE ÎN RUSIA SOVIETICĂ – II

577660 01.10.1918 Репродукция фотографии "Красногвардейцы переоборудуют церковь под клуб". Центральный Государственный архив кино-фото-фоно-документов СССР. А. Варфоломеев/РИА Новости\r\n

În vara lui 1918, războiul civil se extinsese până în Siberia, Munţii Urali, Povoljie şi Rusia de nord. Pentru impunerea guvernului Sovietelor, comuniştii au săvârşit fapte de cruzime inimaginabile.

\r\n

\r\n

În noap-tea de 16/29 iunie 1918, în Siberia, la râul Tura, oameni înarmați l-au înecat pe episcopul de Tobolsk, Ermoghen (Dolganev), cel care, din 1903 până în 1912, fusese mitropolit de Saratov. În 1918 organizase o procesiune religioasă în eparhia sa, ceea ce a constituit un pretext pentru ,,roşii” de a-l aresta. Atunci, acesta, pentru a-şi întări turma încredinţată lui de Dumnezeu, a scris următoarele: „Iubiţii mei în Domnul, Hristos să vă dăruiască linişte sufletească şi să vă umple de Harul Său! Vă rog, din toată inima, să nu vă întristaţi din pricina întemniţării mele. Aceasta este ,,lecţia” mea duhovnicească. Slavă Lui Dumnezeu, Cel care îmi dăruieşte atâtea binefaceri şi încercări, mie, care am nevoie de asceză în viaţa mea duhov-nicească…”. Episcopul Ermoghen, împreună cu alţi arestaţi, au fost transferaţi la Tiumeni, unde i-au îm-barcat pe un vapor. Comisarul sovietic responsabil de această operaţiune, temându-se că vor fi ajunşi de ,,albi” (susţinătorii puterii ţariste), a dat ordin ca arestaţii să fie înecaţi. Episcopul Ermoghen s-a rugat fi-erbinte, până când i-au legat mâinile la spate. I-au trecut, apoi, un ştreang în jurul gâtului, iar la celălalt capăt au legat o piatră imensă, apoi l-au aruncat în râul Tura. În acelaşi mod a suferit moarte muceniceas-că şi preotul Petru Karelin, al cărui trup a fost găsit de către săteni pe malul aceluiaşi râu, în ziua de 3/16 iulie şi imediat acolo s-a strâns mulţime de oameni. Mai târziu, osemintele sale au fost aşezate în biserica „Sfintei Sofia”, unde se mai aflau şi moaştele Sfântului Ioan din Tobolsk.

\r\n

La 4/17 iulie 1918, în orașul Ekaterinburg, în subsolul locuinţei unui inginer, Ipatiev, bolşevicii au comis o crimă înfiorătoare. L-au asasinat atunci pe ţarul Nicolae al II-lea Romanov, împreună cu întreaga familie: ţarina Alexandra, ţareviciul Alexei şi fiicele, Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia. Sfinţii Mucenici ai familiei imperiale, precum şi mulţi alţi Sfinți Noi Mucenici şi Mărturisitori ruşi, dovedesc, prin moartea lor, că ei sunt adevăraţii învingători, de vreme ce au suferit o ,,înfrângere” trecătoare în faţa răului care stăpâneşte această lume. În pofida suferinţei pe care a îndurat-o, ţarul, cu inima plină de lumina lui Hris-tos şi sfânta iertare, a spus următoarele cuvinte, redate de marea ducesă Olga Nikolaevna, într-o scrisoare de-a ei: „Tatăl meu a dorit să transmiteţi tuturor acelora care i-au rămas credincioşi, ca şi aceia, la rân-dul lor, să spună celor pe care îi cunosc şi au încredere în ei, să nu caute să-l răzbune, ci să-şi aminteas-că, doar, că acest rău care există acum în lume, va avea forţă şi mai mare, că nu răul poate să învingă răul, ci numai dragostea”.

\r\n

La 5/18 iulie, în acelaşi an, la 10 kilometri depărtare de oraşul Alapaevsk, comuniştii au executat pe marea ducesă Elisabeta Feodorovna, împreună cu monahia Varvara, pe marele duce Serghei Mihailovici, pe prinţii Igor Konstantinovici, Constantin Konstantinovici cel Tânăr, Ioan Konstantinovici şi pe contele Vladimir Pavlovici Palei. Soldaţii l-au împuşcat pe Marele Duce Serghei, iar pe ceilalţi i-au aruncat într-o mină de fier părăsită, au aruncat grenade de mână, iar mai apoi i-au acoperit, de vii, cu pietre, pământ şi gunoaie. Marea Ducesă Elisabeta era de origine din familia Hessen-Darmstadt, soră a ţarinei Alexandra Feodorovna, soţia lui Serghei Alexandrovici, cel de-al cincilea fiu al ţarului Alexandru al II-lea. Se născu-se într-un mediu protestant, dar Ortodoxia i-a oferit răspunsuri la întrebările ei existenţiale şi s-a botezat. Marele Duce Serghei Alexandrovici fusese asasinat în 1905, tot de comunişti, în urma exploziei unei bombe capcană. După moartea lui, Marea Ducesă, văduvă de-acum, s-a dedicat în întregime vieţii duhov-niceşti şi faptelor de caritate. Ea a ctitorit mănăstirea „Sfintele Mironosițe Marta și Maria” din Moscova. Ancheta desfăşurată la locul martiriului de către generalul armatei ţariste, Kolceak, a scos la iveală faptul, că Elisabeta a mai trăit câteva ceasuri după ce fuseseră bătuţi de soldaţi şi aruncaţi în mină. Se spune că, aşa grav rănită cum era, încerca totuşi să-l bandajeze pe prinţul Ioan. Cât timp a durat martiriul lor, sătenii din apropiere au auzit cântându-se imnuri bisericeşti la vechea mină părăsită, devenită loc de mucenicie.

\r\n

Tradus după: Дамаскин (Орловский), иером. Мученики, исповедники и подвижники благочестия Русской Православной Церкви XX столетия. Кн. 2. – Тверь, 1996.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.