Regele dorinţelor

– Cumpără-mi, cumpără-mi, te rog! Vreau jucăria asta!– îşi sâcâia mama un copilaş mofturos, ce nu-şi putea lua privirea de la o vitrină de magazin.\r\n Mama răbdă cât răbdă nazurile copilului, până nu mai rezistă şi-n cele din urmă îi cumpără jucăria. S-au întors acasă cu o jucărie nouă. Copilaşul s-a jucat cu ea, iar când s-a plictisit, a  aruncat-o într-un colţ, unde se înălţa un adevărat munte de jucării obţinute prin „cumpără-mi, cumpără-mi, te rog”.

\r\n

În acelaşi timp, pe stradă mergea Ana cu bunicuţa sa. La un moment dat fetiţa văzu în vitrina unui magazin ceva interesant şi o rugă pe bunică să-i cumpere, însă bătrâna îi explică liniştit:\r\n- Acum nu avem bani. Ne ajunge numai pentru lapte.\r\nAna era o fetiţă înţeleaptă. Ea se gândi puţin şi-i spuse:\r\n- Ei bine, altă dată.\r\nMai târziu ea uită de dorinţă, dar că au puţini bani ea a ţinut minte. Şi dacă îi va fi poftă de ceva singură îşi va spune: „Altă dată, altă dată”. E încă micuţă, dar îşi controlează dorinţele.

\r\n

În acest context mi-am amintit de o întâmplare, citită pe undeva despre regele Fridrih. Odată, acesta obosit de treburile de stat, a ieşit la plimbare. Pe aleea întunecată s-a ciocnit de un orb:\r\n- Cine eşti? – l-a întrebat Fridrih.\r\n- Eu? Rege! – i-a răspuns orbul.\r\n- Rege? – s-a mirat monarhul. Şi cu cine conduci?\r\n- Cu sine! – a zis orbul şi trecu pe alături.

\r\n

Fridrih a rămas pe gânduri. Poate într-adevăr e mai uşor să conduci cu un stat decât cu sine, cu propriile dorinţe?\r\nAnei însă nu i-a fost greu deloc. Atunci când vedea în vitrină o jucărie frumoasă sau o ciocolată, lăsa mânuţa în jos şi îşi spunea: „Mai târziu, mai târziu”. Oare nu-i regină şi ea?

\r\n

Adaptare după “Vreau să fiu rege” de “Boris Ganago

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.