Reţelele de socializare online şi influenţa lor asupra societăţii. Doctor Virgiliu Gheorghe: „Ceea ce trăim astăzi este un alt fel de comunism”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Biofizician şi doctor în bioetică, Virgiliu Gheorghe (48 de ani) explică într-un interviu pentru Evenimentul Zilei care sunt pericolele la care sunt expuşi oamenii prin folosirea excesivă a mediilor de socializare online, dar şi cum este modificat cortexul noilor generaţii de copii prin utilizarea acestor tehnologii.

Autor al mai multor studii, printre care „Efectele televiziunii asupra minţii umane” şi „Pornografia, maladia secolului XXI”, Virgiliu Gheorghe susţine că trăim într-un perioadă în care se duce un război susţinut la adresa familiei şi Bisericii, acestea fiind instituţiile care împiedică destructurarea societăţii aşa cum o cunoaştem astăzi.

vedere, tinerii sunt incitaţi spre un stil de viaţă desfrânat pentru a deveni dependenţi de mediile online, unde pot fi mai uşor manipulaţi. El susţine că asistăm la reinstalarea comunismului, unul însă impus cu mijloacele blânde ale divertismentului şi a manipulării mediatice şi ale corectitudinii politice.

– Evenimentul Zilei: Se discută în ultima perioadă despre pericolul de manipulare reprezentat de Facebook. Sunt reale temerile?

– Virgiliu Gheorghe: Facebook-ul mi se pare că este prin excelenţă un instrument de putere, la ora aceasta poate că printre cele mai importante instrumente de manipulare şi control ale persoanei şi conştiinţei umane, la scară globală. Aceasta pentru că ştie aproape totul despre tine şi pentru că te manipulează indirect prin intermediul comunităţii virtuale la care ai achesat. Omul este foarte sensibil la punctul de vedere al comunităţii, este o fiinţă socială. Gândiţi-vă că în contextul acestor comunităţi virtuale nu îi cunoşti pe toţi faţă către faţă, nu ai contacte directe cu ei. Astfel că este foarte uşor de infiltrat o astfel de comunitate prin care poate fi manipulat punctul de vedere al întregului grup. Este cea mai bună modalitate de a controla conştiinţele. Mai cu seamă că sunt oameni vulnerabili din punct de vedere al discernământului, în sensul că discernământul presupune reflexive, iar viaţa pe internet scade capacitatea noastră de refleţie.

– De ce?

– În primul rând nu mai ai timpul fizic, apoi fiindcă nu mai ai dispoziţia de a reflecta, fiind oarecum pasivizat de contactul cu mediul virtual. Aştepţi permanent să fii stimulat. Facebook-ul este o realitatea foarte stimulativă. Tot ce înseamnă media vizuală stimulează. Fiind stimulative ne pasivizează. Mijloacele acestea şi în general mediile societăţii divertismentului şi de consum în care trăim sunt gândite şi construite astfel încât să creeze dependenţa. Sunt într-o asemenea măsură adictive încât tendinţa generală a indivizilor, a populaţiei, astăzi, este aceea de a deveni tot mai pasivi, mai demotivaţi , până la depresie, fenomen care are loc la scară mare. Depresia este considerată boala viitorului şi, potrivit statisticilor, cam un un sfert din populaţia ţărilor dezvoltate suferă de depresie. Când ajungi în depresie deja ai trecut prin etapa demotivării. Marea parte a consumatorilor de media sunt în stare de demotivare, în sensul că neavând un stimul mai puternic nu pot să iasă din starea aceea de demotivare.

– Cum se ajunge la dependenţă?

– Dependenţa este un mecanism prin care ţie ţi se stimulează producţia de dopamină şi alţi neurotransmiţători sau mai concret atenţia şi motivaţia printr-un mijloc extern, ca şi cum s-ar apăsa pe un buton. Ei bine, tot ce înseamnă un comportament care dă dependenţă acţionează pe aceleaşi principii, aceleaşi mecanisme şi atunci tu dacă nu ai acces la comportamentul sau mediul care ţi-a creat adicţia, este foarte probabilă alunecarea către un alt comportament adictiv. Se ştie foarte bine că cei care se lasă de droguri încep să fumeze mai mult. De fumat nu se pot lăsa deocamdată pentru că ei mai au nevoie de ceva care să le ţină nivelul acela de excitaţie pe neurotransmiţători. Totul se reduce la neurotransmiţători. Lucrurile sunt foarte legate. La nivel organic, trecând prin nivel neurologic se ajunge la nivel psihologic. Tot ceea ce se produce la nivel psihic are o componentă neurologică şi o componentă organică, hormonală. De aceea, în momentul în care manipulezi gândurile, nu manipulezi doar gândurile, ci manipulezi stările de spirit, manipulezi hormonal, biologic individul.

– În România avem de câţiva ani mişcări de protest promovate prin mediile on-line. Care este sensul?

– Din punct de vedere ideologic, ceea ce trăim astăzi este un alt fel de comunism. O mare parte dintre cei care sunt identificaţi ca TeFeLişti sunt bine intenţionaţi, dar sunt manipulaţi. Ei săracii, mulţi dintre ei, nu înţeleg că, de fapt, luptându-te împotriva Bisericii, luptându-te împotriva unor axiologii şi ierarhii, luptă împotriva adevărului. Sunt foarte mulţi acum care nu înţeleg ce fac. Luptă împotriva Bisericii că aşa este moda. Câţi realizează că întâlnim astăzi strategiile de presă sau lozincile antibisericeşti care se aplicau în anii 48-54: popii sunt hoţi, Biserica este retrogradă, ştiinţa a demonstrat nu ştiu ce etc. În acelaşi timp, adevăraţii oameni de ştiinţă sau de cultură atunci erau închişi în puşcării, iar astăzi sunt cel puţin neglijaţi, dacă nu de-a dreptul ostracizaţi de mass-media.

„Selfie-urile acoperă o stimă de sine redusă”

– Ce părere aveţi de moda aceasta a selfie-urilor?

– Ţine de această ecuaţie a narcisismului. S-a constatat în studii că e produsă de narcisism.

– Nu acoperă cumva şi o tristeţe, o depresie a celor care le fac?

– Acoperă o stimă de sine redusă. Internetul favorizează existenţe anonime, dar celebre. Celebre ca imagine, dar tu eşti anonim ca prezenţă sau ca existenţă. Aceasta este o chestie foarte frustrantă la nivel de existenţă umană şi generează stimă de sine redusă. Pe de o parte tu simţi că eşti nimeni, că tu nu eşti cineva, indiferent dacă ai 1.000 sau 2.000 de likeuri ştii că dacă intri într-o comunitate reală nu ai reprezenta nimic. Cu cât existenţa mea este mai mai activă în mediul virtual cu atât în spaţiul real sunt mai obosit, mai pierdut. Mediul virtual generează o scădere masivă a stimei de sine, iar pe acest fond apare o vulnerabilitate psihologică care devine teren pentru dezvoltarea dependenţelor ca să scap de presiunea gândului că sunt un nimeni, gând de care, inconştient, suferă marea parte a tinerilor astăzi. Şi atunci singura mea şansă este să demonstrez celorlalţi, ca şi ei să mă convingă prin atitudinea lor, că sunt cineva.

– Aproape că nu exişti dacă nu ai un selfie într-un loc celebru…

– Toate complexele de superioritate sunt cuplate cu complexe de inferioritate. Când îl vezi pe unul că vrea să demonstreze ceva, gândeşte-te că are o problemă. Un aristocrat, un om puternic, niciodată nu simte nevoia să îşi demonstreze puterea, nu îşi arată muşchii că nu are de ce să o facă. Un om slab face tot posibilul să demonstreze că este puternic, asta este şansa lui.

– Am putea concluziona că în spatele acestei mode a selfie-urilor să află nişte oameni slabi?

– În mod cert, slabi psihologic. Paradoxul este că fiind din ce în ce mai prezent în mediul virtual tu slăbeşti psihologic pentru că nu mai realizezi nişte lucruri esenţiale în viaţa reală. Vă dau un exemplu. Eficienţa în viaţa reală ţine de nişte experienţe reale. Nu pot să fiu pe internet toată ziua şi în viaţa reală să am succes pentru că nu am capacitatea de a mă adapta. Aceşti tineri nu mai au capacitatea de a se adapta la noile situaţii. Inteligenţa se bazează pe creşterea indicatorului de adaptabilitate la situaţii noi. Atâta timp cât eu nu am experienţă la nivel real, lumea devine înfricoşătoare, este o necunoscută. Oamenii nu mai suportă să stea într-o comunitate să vorbească faţă către faţă pentru că nu pot gestiona emoţional momentul.

– Se ajunge şi la atitudini agresive din această cauză?

– Da, sunt manifestări ale frustrărilor. Omul dependent de media este irascibil.

– Este aceasta o explicaţie a creşterii numărului de evenimente în care bărbaţii devin agresivi faţă de o femeie?

– Să ne gândim aici că tot mai mulţi bărbaţi consumă pornografie, iar aceasta nu numai că scade stima de sine, ci crează şi un comportament foarte timid, deşi adesea agresiv faţă de femei. Sunt blocaţi în propriile fantasme, nu ştiu să se comporte cu fetele, nu ştiu să cucerească o fată, nu ştiu să îşi gestioneze emoţiile în raport cu o fată. Când văd o fată nivelul de excitabilitate creşte foarte mult pentru că ei proiectează asupra ei fantasmele proprii induse prin pornografie. Şi atunci sar asupra ei, şi am cunoscut oameni care mi-au spus că nu se pot stăpâni, pentru că îşi imaginează că asta vor fetele pe care le întâlnesc, iar aceasta pentru că filmele pornografice asta proiectează în mintea lor.

– S-a ajuns foarte departe pentru că fantasmele capătă autonomie în mintea omului pentru că ele sunt legate de dorinţă şi de excitaţie. Dorinţa aceasta sexuală este situată în hipotalamus, în zona unde sunt şi foamea şi setea. De aceea au putere asupra omului imaginile sexuale, mai ales la nivelul bărbaţilor. Majoritatea care consumă pornografie se şi masturbează, iar asta dă un sentiment de vinovăţie şi scade nivelul de testosteron, ei pierzând impetuozitatea masculină. Ei practic nu mai sunt în adevăratul sens al cuvântului bărbaţi. Studiile arată că proporţional cu frecvenţa relaţiilor sexuale scade nivelul testosteronului la bărbaţi şi creşte la femei. Deci comportamentele promiscue îi feminizează pe bărbaţi şi le masculinizează pe femei.

– Se inversează rolurile între femei şi bărbaţi?

-Într-o societate în care destrăbălarea atinge cote ridicate, bărbaţii se feminizează iar femeile se masculinizează. Femeile devin factorul activ, iar bărbatul factorul pasiv. Practic ei nu se manifestă ca bărbaţi, ei nu au iniţiativa într-o relaţie, iar dacă o au, o au total nefiresc, neatrăgător pentru o femeie pentru că ea simte că nu are nicio treabă cu ea ca persoană şi o femeie doreşte o relaţie emoţională nu doar sex. Doar sex doresc femeile care degenerează cu pornografia şi promiscuitatea, dar şi pe acelea dacă le iei la bani mărunţi tot o relaţie emoţională doresc.

„Ajungem să trăim într-o societate de zombi”

– Noile tehnologii, reţelele de socializare, smarphonurile, au devenit normale şi pentru copii. Îi afectează în vreun fel?

– În perioada de dezvoltare a creierului, care se desfăşoară pe trei etape: 1-6 ani, 6-12 ani, 12-21 de ani, se formează reţelele neuronale. Nu e vorba atât de neurogeneză, formare de neuroni noi, ci de reţele, de conexiuni. Conexiunile acestea sunt legate de experienţe mai ales de experienţele care se repetă. O experienţă care se repetă de multe ori generează o structură rezistentă, puternică în cortex. Tendinţa este ca activitatea noastră corticală să urmeze potecile cele mai bătătorite, adică deprinderile care s-au întipărit în creier. În momentul în care eu îi creez copilului o experienţă repetitivă care îi lasă o urmă profundă în cortex, trebuie să fiu conştient că aşa devine el. Toate aceste experienţe formează creierul copilului, personalitatea, modul în care el va gândi, simţi, va fiinţa

– Care este diferenţa dintre un copil care trăieşte experienţe reale de viaţă şi unul care are singurele întâmplări în mediul online?

– Creierul copiilor de astăzi care petrec mult timp în spaţiul virtual este diferit de cel al copiilor de acum câteva generaţii. Are nişte caracteristici. La un moment dat s-a făcut o observaţie în America şi anume că băieţii stau mai prost decât fetele la toate gradele şcolare, de la şcoala primară până la studiile postuniversitare. Ceea ce nu se întâmpla în urmă cu câteva decenii. Patru din cinci copii cu probleme de hiperactivitate sunt băieţi. Ei nu stăpânesc limbajul faţă către faţă, au un anumit grad de irascibilitate şi aşa mai departe. Şi s-au întrebat de ce? Răspunsul pe care l-a dat fostul preşedinte al asociaţiei americane de psihologie, Paul Zimbardo, a fost că cele peste 10.000 de ore petrecute în faţa ecranului cu jocuri pe calculator sau pornografie le-a modelat un cortex care răspunde numai la stimulii aceştia: schimbare, noutate, excitaţie. Ei dacă nu au stimulii aceştia nu răspund. Deci avem de-a face cu un nou tip de cortex setat, programat prin acest contact cu media mai ales cea violentă, jocuri pe calculator sau pornografie care se limitează la un număr specific şi restrâns de stimuli, ceea ce înseamnă o infirmitate semnificativă.

– De aici vine tendinţa aceasta a tinerilor de a se simţi plictisiţi?

– Da, pentru altfel simt că nu mai pot trăi, nu se mai pot autostimula. Omul normal, omul din trecut, trăia într-un mediu ce este stabil şi oarecum pasiv faţă de noi. El se integra participând şi relaţionând interactiv cu lumea, în timp ce relaţia cu noile medii este una pasivă în sensul că ele vin către tine şi ele te instrumentează. Chiar dacă eu apăs într-un joc pe calculator pe mouse, acea acţiune a mea este cumva previzibilă, căci răspunde la aşteptările maşinii. Dacă eu intru pe un alt fimul pornografic eu fac asta pentru că sunt atras de un alt stimul mai puternic şi este un răspuns la nevoia de drog, nu are nicio legătură cu participarea mea. Eu nu sunt prezent în acea participare. Deci mijloacele acestea nu fac decât să reducă nivelul de interactivitate umană şi ajungem tot mai mult să trăim într-o societate de zombi. Sunt indivizi care nu au motivaţie, nu au dorinţa să participe la activităţi. Îi întrebi pe copii ce fac şi ei răspuns că se plictisesc.

– Dar acest sentiment este o noutate socială? În trecut nu se plictiseau copiii?

– Copilul nu se poate plictisi pentru că el are un dinamism specific vârstei, are nevoie de a învăţa prin experienţă. Atunci când copilul spune că se plictiseşte înseamnă că i s-a amputat această capacitate de a cunoaşte pentru a se dezvolta, pentru că nevoia noastră de a cunoaşte, mai ales la copii, este strâns legată cu cea de dezvoltare a cortexului, a gândirii. Ei nu mai apucă să se dezvolte ca fiinţe umane.

„Statul poliţienesc a fost înlocuit de statul magic”

– Scenariile despre care vorbiţi pare a fi calea sigură spre distrugerea societăţii aşa cum o ştim noi azi…

– Şi Culianu sugerează acest lucru în cartea sa „Eros şi Magie în Renaştere”. Mie mi se pare că devine tot mai limpede că toate politicile actuale la nivel mondial sunt conduse de ideea de control al populaţiei, adică de limitare a creşterii populaţiei.

– La ce îi ajută?

– Merg pe ideea că suntem mulţi, pământul e limitat, ne bătem pe alimente. Se discută despre controlul populaţiei, în sensul că suntem prea mulţi, încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. A fost o preocupare constantă în ultimul secol şi jumătate în anumite medii. Din punctul meu de vedere, tot ce înseamnă revoluţiei sexuală este legat de controlul populaţiei.

– Ar trebui distruse şi familiile pentru a avea succes…

– Există chiar studii în care s-au stabilit paşii cum trebuie distruse familiile. Primul este să fie distrusă autoritatea tatălui, patriarhatul. Al doilea pas este să o scoatem pe femeie să o punem să muncească, să-i oferim carieră, că dacă stă în familie copilul va fi sprijinit şi nu poate fi controlat, iar în cazul copilului este folosită sexualitatea ca dinamită pentru instinctele lui. Copilul este împins să se revolte împotriva tatălui şi a mamei şi astfel se distruge familia. Aceste teorii se vehiculau încă de la jumătatea secolului al XX-lea, sintetizate foarte bine în cărţile lui Wilhem Reich, vezi cărţile sale fundamentale: „The Sexual Revolution” (1945) şi „The Mass Psychology of Fascism” (1946).

– Dar de ce este atât de importantă instituţia familiei?

– Toate studiile pe manipulare demonstrează că atât timp cât omul aparţine unui grup, are o ierarhie, el nu poate fi manipulat pentru că el se simte confortabil acolo. De aceea grupurile au fost înlocuite de reţele de socializare, că acelea pot fi uşor manipulate. Lupta s-a dus împotriva comunităţii reale, iar celula acestei comunităţi este familia. Un om cu o familie puternică, este demonstrat în studii apărute în anii 70-80, nu poate fi uşor manipulat, nici stresul nu îl dărâmă, pentru că el are nişte valori, are nişte credinţe. După acest model au funcţionat şi închisorile comuniste: prin rupere de familie, prin izolare, prin constrângerea sub toate formele de a-l lipsi pe individ de familie şi credinţă, obligându-l să le lepede, căpătau puterea de a-i spăla creierul şi a face ce vroiau cu el. Deci eliminarea tuturor suporturilor psihologice poate fi văzută ca o strategie esenţială în manipularea fiinţei umane. Făceau asta ca să îi rupă individului toate suporturile psihologice şi să poate face ce vor cu el.

– Totuşi, acum lucrurile nu par atât de brutale …

– Da, pentru că şi-au dat seama că prin forţă nu pot reuşi. Aşa că statul poliţienesc a fost înlocuit de statul magic, în care oamenii au parte de divertisment, de sex şi droguri. Îi dai individului puţin câte puţin până când el devine dependent şi omul ajunge să nu mai aibă libertate, dar nici nu poate spune că altcineva este vinovat pentru căderea lui. Aşa ajunge să se simtă vinovat faţă de el însuşi, iar acest sentiment îl ţine legat ca un cleşte în mediile create de ei. Şi pornografia este cel mai eficient instrument în acest plan.

http://evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *