Roadele Rugăciunii lui Iisus

Rugăciunea este o faptă bună sau virtute. Ca orice virtute, ea poate fi dobândită în felurite măsuri ale desăvârşi rii, care ţin de lupta duhovnicească a omului, de smerenia sa şi, bineînţeles, de mila şi harul lui Dumnezeu. Roadele Rugăciunii lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa”) sunt nenumărate, aşa că vom zugravi doar câteva dintre ele.

\r\n

Mai întâi, cel ce se roagă cu Numele lui Hristos începe să încerce roadele Duhului Sfânt, care sunt „dragostea, bucuria, pacea, indelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23). Pe dinafarã, rugătorul se îndulceşte în toate mişcările sale şi în întreaga sa purtare. Din această îndulcire se nasc luminarea şi curăţia minţii. Când un astfel de om vorbeşte sau îi povăţuieşte pe alţii, are în sufletul său simplitatea şi dragostea lui Hristos.

\r\n

Cu această rugăciune, omul izbuteşte să izgonească de la el năvălirile dracilor şi gândurile cele viclene pe care aceştia încearcă să le sădească în noi. Dobândeşte tărie spre a se lupta cu păcatul, pentru că minunatul şi înfrioşatul Nume „Doamne Iisuse Hristoase” este ca o sabie cu două tăişuri care bate şi spintecă diavolii şi patimile. De aceea Sfântul Ioan Scararul ne îndeamnă: „Cu Numele lui Iisus biciuieşte vrăjmaşii [adică dracii], că nu este în cer şi pre pământ mai tare armă” (Scara, Cuvântul 20, cap 6, p. 271).

\r\n

Cu vremea, pe măsură ce această sfântă rugãciune se statorniceşte înlăuntrul inimii, ea curăţeşte inima de întinăciunea patimilor, descoperă scânteia Harului şi aprinde un foc cu totul neobişnuit şi minunat, care mistuie năvala gândurilor rele, luminează mintea şi îndulceşte atât inima, cât şi întreg omul lăuntric. Pe scurt, Rugăciunea lui Iisus duce la toate virtutile. „Te rog, pentru a treia oară”, zice Sfântul Nicodim Aghioritul, „Iisus să fie Cugetarea cea dulce a inimii tale; Iisus să fie desfătanea limbii tale; Iisus să fie îndeletnicirea şi vederea minţii tale – şi, în scurt, Iisus să fie răsuflarea ta. Niciodată să nu te saturi a rosti Numele lui Iisus, căci prin această deasă şi dulce pomenire a Lui se vor sădi, vor creşte şi copaci mari se vor face în inima ta acele trei fapte bune, mari şi binecuvântate: credinţa, nădejdea şi dragostea. Din Rugăciunea şi pomenirea lui Iisus se naşte dragostea cea către El şi către poruncile Lui” (Paza celor cinci simţuri, pp. 264-265).

\r\n

Mai sunt şi alte roade ale Rugăciunii lui Iisus, care se dăruiesc numai celor ce – prin nevoinţă şi rugăciune neîncetată s-au suit de la treapta curăţirii la treapta luminării. O pildă deosebită este următoarea cercetare dumnezeiască, istorisită de Sfântul Siluan Athonitul: „Un începător. aci la Athos, în Mănăstirea Sfântului Panteleimon, s-a învăţat neincetat a se ruga lui Dumnezeu ca să i se ierte păcatele. Şi intr-o zi, în vremea vecemiei, începătorul a ridicat ochii asupra icoanei Mântuitorului, şi puţin s-a rugat: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă, pre mine păcătosul», şi vede că icoana s-a preschimbat în Mântuitorul cel Viu, şi s-a umplut sufletul şi trupul începătorului de o negrăită îndulcire, iar sufletul lui în Duhul Sfânt a cunoscut pe Domnul nostru lisus Hristos, iar Domnul este milostiv şi de o frumuseţe şi blândeţe de negrăit (…) Şi de atunci, îi arde sufletul de iubire pentru Domnul” (Cuviosul Siluan Athonitul, pp. 469-470).

\r\n

Ajunşi aici, ar fi o mare nedreptate să nu pomenim şi ceva despre rugăciunea către Preasfănta Născătoare-de-Dumnezeu. Este foarte însemnat să ştim că, întocmai ca şi Numele lui Hristos, şi numele Pururea-Fecioarei Maria este înfricoşător pentru draci, şi plin de nemăsurat har şi bogate daruri dumnezeieşti.

\r\n

Îndrăzneala ei înaintea Domnului este negrăită, iar cei ce nu se roagă Maicii lui Dumnezeu se lipsesc de multe binecuvântări. Fie ca istoria ce urmează (aflată în cartea numită Mântuirea păcătoşilor) să ne insufle a o chema totdeauna în rugăciune pe Născătoarea-de-Dumnezeu.

\r\n

„În cetatea Romei era un om cu numele Ioan, foarte evlavios şi bogat, dar avea mintea lui atât de greoaie, că nu putea să înveţe carte nicidecum şi nici măcar o rugăciune pe care să o zică după rânduiala creştinilor. Pentru aceasta s-a dus într-o mănăstire şi, dăruind acolo toate câte erau ale lui, s-a făcut monah pentru ca să-l înveţe fraţii carte. Deci, pentru dragostea şi pentru bogăţia pc care o avea, l-au primit cu dragoste şi toţi îi spuneau psalmi şi rugăciuni, însă el nu putea înveţe nimic.

\r\n

Atunci un frate iscusit şi cu fapte bune [adică virtuţi], citindu-i lui toate rugăciunile, una câte una, l-a întrebat care din toate i s-a părut maifrumoasă, ca să-l înveţe; el a zis că aceea, „Bucură-te, Marie”, i-a plăcut mai mult. Deci, punând multă osteneală, după multă vreme a învăţat închinăciunca îngerească, adică aceasta: „Nãscătoare-de-Dumnezeu Fecioară, bucură-te, cea-plină-de-har Marie, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între Femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”.

\r\n

Şi s-a umplut de multă bucurie şi veselie că a învăţat această închinăciune îngerească, încât se părea că a găsit o comoară de mult preţ. Şi în toată vremea alt cuvânt nu zicea, decât numai acesta: « „Bucură-te, cea-plină-de-har Marie!” Pentru aceasta, toţi fraţii i-au scos porecla, zicându-i „Bucură-te-Marie», de care el însă mult se veselea şi totdeauna se ruga către Pururea-Fecioara, zicând această închinăciune îngerească cu bucurie şi veselie neasemănată. Şi aceasta a zis-o pururea-pomenitul până în ceasul în care i-a ieşit fericitul lui suflet.

\r\n

Iar după ce i-au cântat prohodul după rânduială, l-au îngropat într-un loc deosebit, pentru că sfințitele lui moaşte au răspândit bună-mireasmă, care nu s-a împuţinat după ce l-au acoperit, ci încă mai mult creştea în fiecare zi. Şi simțeau fraţii un miros de negrăită bună-mireasmă. Deci când i-au făcut pomenirea cea de nouă zile, au văzut o minune preaslăvită şi s-au înspăimântat. Şi anume: a răsărit din mormântul lui un crin preafrumos, şi pe fiecare frunză erau scrise aceste cuvinte cu slovă de aur: „Bucură-te, cea-plină-de-har Marie” Şi buna-mireasmă a Crinului aceluia nu se asemăna cu nici o floare pământească.

\r\n

Iar igumenul a zis fraţilor. „Iubiţii mei! Din lucrul acesta minunat putem cunoaşte ce mare sfințenie a avut fericitul acesta şi cât de multă dragoste către Doamna noastră! Deci cu cuviinţă este să vedem şi rădăcina acestui crin, pentru ca să înţelegem cu ce daruri se răsplăteşte acel ce iubeşte din toatã inima pe Pururea-Fecioara Maria” Şi, săpând mormântul, au văzut cum că crinul a crescut din gura Cuviosului şi s-au înspăimântat. Iar poruncind igumenul ca se desfacă sfintele moaşte, au văzut cum că pe inima lui era chipul Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu, şi mult s-au înspăimântat.

\r\n

Deci luând cu litanie [adică procesiune] şi cu tămâieri acel Sfinţit crin, ș-au aşezat la loc de cinste, împreună cu sfintele moaşte. Şi toţi îl cinsteau şi se cucerniceau de el, pentru dragostea Maicii lui Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni, dea Dumnezeu să ne învrednicim şi noi de fericirea cea cerească. Amin”.

\r\n

Extras din „Rugăciunea metaniei” – carte tipărită de Parohia Ortodoxă Română din Luton, Anglia, pp. 10-15

\r\n

Sursa: http://ortodoxiatinerilor.ro