Rugăciunea și fapta

10013556_673455809447807_7022914170494447399_n

\r\n

Un frate s-a dus la unul din bătrâni în lavra lui Suca, deasupra Ierihonului, și i-a zis : Cum trăiești, părinte ? Răspuns-a lui bătrânul: Rău. Zis-a lui fratele: Pentru ce trăiești rău, părinte? Iar bătrânul i-a zis : Iată, am treizeci de ani de când stau înaintea lui Dumnezeu în toate zilele rugându-mă și în rugăciunea mea uneori mă blestem pe mine, zicând către Dumnezeu: Să nu Te milostivești spre toți cei ce fac fărădelegea, și: blestemați sunt cei ce se abat de la poruncile Tale, de la care eu pururea mă abat, și fărădelegea o lucrez.

\r\n

\r\n

Alteori către Dumnezeu iarăși zic: vei pierde pe toți cei ce grăiesc minciuna și eu în fiecare zi grăiesc minciuna, și în inima mea cugetând rele, zic către Dumnezeu că cugetarea inimii mele înaintea Ta este pururea, și neavând post câtuși de puțin, zic: genunchii mei au slăbit de post. Și iarăși dacă am pomenire de rău asupra fratelui meu, zic către Dumnezeu: iartă-ne nouă precum și noi iertăm! Și toată grija având la a mânca pâinea mea, zic: am uitat a mânca pâinea mea.

\r\n

Și dormind până dimineața, cântând zic: la miezul nopții m-am sculat ca să mă mărturisesc Ție. Neavând umilință câtuși de puțin, zic: ostenit-am întru suspinul meu, sau: făcutu-s-au lacrimile mele mie pâine ziua și noaptea. Și cu totul fiind plin de mândrie și de odihnă trupească, mă batjocoresc pe mine și cânt: vezi smerenia mea și osteneala mea și lasă toate păcatele mele! Negătit fiind zic : gata este inima mea, Dumnezeule!

\r\n

Pe scurt deci toată pravila și rugăciunea mea mi se face mie spre mustrare și rușine. Zis-a fratele: Eu socotesc, părinte, că acestea le-a făcut David pentru sine. Iar bătrânul suspinând, a zis: Ce zici, frate? De nu vom păzi cele ce cântăm înaintea lui Dumnezeu, la pierzare vom merge.

\r\n

http://www.sfnectariecoslada.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *