Sărbătoarea Botezului Domnului

Botezul Domnului se mai numeşte şi „Arătarea Domnului“, „Descoperirea Cuvântului Întrupat“, „Epifania“ sau „Teofania“, deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. „Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult aşteptat.

\r\n

Mântuitorul vine la Ioan la Iordan când avea vârsta de 30 de ani. La evrei, această vârstă era cea a maturităţii. Botezul lui Ioan nu este tot una cu Botezul creştin, deoarece ceea ce săvârşea Sf. Ioan Proorocul la Iordan era doar o prefigurare a botezului creştin care îşi are începutul în Pogorârea Duhului Sfânt la 50 de zile după Învierea Domnului şi la 10 zile după Înălţarea Sa la cer.

\r\n

Cele mai vechi mărturii despre existenţa acestei sărbători le avem din secolul al III-lea. Referiri găsim la Clement Alexandrinul, Sf. Grigorie Taumaturgul i se atribuie o predică la această sărbătoare, iar în cartea „Constituţiile Apostolice“ o găsim trecută printre primele sărbători creştine, alături de Naşterea şi de Învierea Domnului. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus.

\r\n

Iniţial, în Răsărit, în primele secole creştine,  până prin a doua jumătate a secolului IV, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6/18 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23). Se consideră că cele două sărbători au fost cinstite separate, în Biserica din Antiohia în jurul anului 375 apoi la Constantinopol în anul 379.

\r\n

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că de marea sărbătoare a Botezului Domnului “Lumea se luminează din toate părţile. Se bucură mai întâi cerul spunând oamenilor din înălţimea cerurilor glasul lui Dumnezeu; se sfinţeşte văzduhul cu pogorârea Duhului Sfânt; se sfinţeşte firea apelor … numai diavolul singur plânge, văzând sfânta scăldătoare gătindu-se spre încercarea puterii lui… O minune nouă! O dar negrăit! Hristos se nevoieşte şi eu primesc darurile. El se botează şi eu lepăd întinăciunea. Peste dânsul vine Duhul Sfânt iar mie îmi dăruieşte iertarea păcatelor. El se mărturiseşte de Tatăl Fiul iubit, iar eu mă fac fiu al lui Dumnezeu pentru Dânsul. Lui I s-au deschis cerurile iar eu intru într-însele. Lui, celui ce s-a botezat, I s-a arătat împărăţia cea de sus, pe care şi eu o primesc ca şi moştenire; către El  a fost glasul Tatălui şi dimpreună cu Dânsul eu sunt chemat; Tatăl a binevoit către Domnul şi nici pe mine nu mă depărtează. Deci, şi eu vreau să preaslăvesc pe Tatăl cel ce a dat din ceruri glasul Său, pe Fiul care S-a botezat pe pământ, şi pe Duhul cel ce S-a pogorât ca un porumbel, pe Unul Dumnezeu în Treime”.

\r\n

Sursa: www.basilica.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *