Sărbătorirea Paștilor la închisoarea Pitești, anul 1948

stavrosi

\r\n

”Prima Înviere petrecută în închisoare a fost aceea din 1948. Eram la izolare într-o celulă de la etajul 3 a penitenciarului Pitești. Regimul la care eram supuși era foarte sever. Celula era complet goală, nici măcar o rogojină pe care să dormim, o singură pătură peticită. Ne foloseam pantofii în chip de pernă.

\r\n

\r\n

Deținuții politici era supuși la cel mai strict secret. Hrana era îngrozitoare. Primeam des mazăre furajeră, plină de gărgărițe.

\r\n

Singura distracție în această izolare totală erau ploșnițele și gîndacii mari, negri.

\r\n

Era greu de știut ce zi a săptămînii era. Numai zgomotele ce ne veneau de la parter și subsol, ocupate de deținuți de drept comun care lucrau în parte în ateliere, ne ajutau să distingem duminicile de celelalte zile.

\r\n

Pe de altă parte, regimul nu reușise încă să pună o stăpînire totală pe toate rotițele vieții civile și mai existau unele tradiții care supraviețuiseră. Între acestea erau vizitele preoților la deținuții de drept comun care doreau să păstreze un contact cu religia.

\r\n

Din aceste tradiții făcea parte distribuția de Paști de ouă roșii și de cozonac, oferite de populație. Vă puteți deci ușor închipui mirarea mea, cînd într-o duminică am primit și eu partea mea. Am înfulecat-o într-o clipă, inclusiv coaja oului. Dar surpriza mea a fost și mai mare cînd am auzit, venind de jos, un murmur de voci care cîntau o rugăciune. Slujba ortodoxă a Învierii este însoțită de cîntece minunate și am fost adînc mișcat, cînd am auzit deodată întreaga boltă a celularului vibrînd la sunetele majestuoase ale imnului ”Hristos a înviat!”.

\r\n

Imnul fu cîntat cu toată puterea în toate celulele. În ceea ce mă privește, cînt fals, dar am urlat ca toți ceilalți și am plîns ca un copil. A fost una din cele mai frumoase Învieri din cîte am trăit.

\r\n

Anul următor, în 1949, mă aflam de Paști la Jilava, un vechi fort transformat în penitenciar.

\r\n

Toate celulele sînt la mai mult de 10 m (cota este – 14m, față de sol – N.R.) sub pămînt și au servit înainte ca depozit de muniții. Eram în medie 40 de deținuți în fiecare celulă, repartizați pe două etaje de priciuri, în dreapta și în stînga unui culoar de 80 cm. Pe priciuri aveam rogojini.

\r\n

Nu aveam nici un preot cu noi, dar vroiam să sărbătorim Paștele. Deținutul cel mai aproape de fereastră s-a oferit să stea de veghe pentru a prinde dangătul clopotului Patriarhiei care vestea clipa Învierii. Trebuia să păstrăm tăcere, căci Bucureștiul se afla la 18 km depărtare și sunetul clopotului nu putea să ne parvină decît ca un slab murmur.

\r\n

Cîțiva dintre noi salvaseră chibrituri și fiecare dintre noi primi cîte unul care trebuia să servească drept lumînare.

\r\n

Cînd dangătul depărtat al clopotului ne-a parvenit, ne-am sculat cu toții și după ce ne-am aprins chibriturile am cîntat imnul sacru, la început cu voce joasă, apoi din ce în ce mai tare.

\r\n

Același cîntec ne-a parvenit de la celule vecine. Gardienii nu au intervenit.”

\r\n

Mărturia lui Dan Brătianu – Din documentele rezistenței nr. 6, AFDPR, București, 1992

\r\n

http://ortodoxiatinerilor.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *