Sărutarea păcii

Sărutul păcii este unul dintre cele mai vechi ritualuri creştine, menţionat încă din Noul Testament. Sfântul Apostol Pavel îşi încheie patru epistole cu un îndemn la îmbrăţişare cu sărutare sfântă (Rom. 16, 16; I Cor. 16, 20; II Cor. 13, 12; I Tes. 5, 26), iar Sfântul Apostol Petru îndeamnă la îmbrăţişare cu sărutarea dragostei (I Petru 5, 14). Această sărutare sfântă sau a dragostei este înţeleasă ca o modalitate concretă de dobândire a păcii, după cum vedem în finalul celei de-a doua Epistole către Corinteni unde, înainte de îndemnul „îmbrăţişaţi-vă unul pe altul cu sărutare sfântă”, Sfântul Pavel scrie: „Trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (II Cor. 13, 11).

În Biserica primară, sărutarea păcii era un ritual important al slujirii divine, întâlnit şi în afara Sfintei Liturghii. Potrivit lucrării „Tradiţia apostolică”, atribuită Sfântului Ipolit Romanul (sec. II-III), şi Constituţiilor Apostolice, episcopul săruta noii botezaţi după mirungere ca semn al primirii în Biserică, iar la hirotonia unui nou episcop, acesta era sărutat de întreaga comunitate ca semn al primirii lui ca păstor. Origen (sec. II-III) consemnează obiceiul ca, în încheierea rugăciunii, credincioşii să-şi dea sărutarea păcii, pe care Tertulian (sec. II-III) o numeşte „pecetea rugăciunii” (De oratione, 18), autentificarea unei rugăciuni adevărate.

Sărutarea păcii îşi arată întreaga sa valoare în cadrul Sfintei Liturghii ca moment esenţial în care comunitatea îşi manifestă unitatea de iubire, condiţie a aducerii sfintei jertfe, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24).

La Sfânta Liturghie sărutarea păcii are loc în Altar, după cuvintele preotului sau diaconului: „Să ne iubim unii pe alţii…” şi este făcută de episcopi şi preoţi. Dăruindu-şi sărutul păcii, clericii mărturisesc credinţa că se împărtăşesc de iubirea Celui ce este prezent în mijlocul lor precum a promis Hristos: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). De aceea, îmbră­ţişân­du-se, ei spun: „Hristos în mijlocul nostru!” „Este şi va fi!” „Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor!”

Ritualul sărutării păcii, aşezat înaintea anaforalei liturgice şi a împărtăşirii, scoate în evidenţă faptul că nu putem să intrăm în comuniune cu Dumnezeu dacă nu suntem uniţi în iubire cu ceilalţi membri ai Bisericii.

Pr. Ciprian Florin Apetrei
http://ziarullumina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *