Sfanta si Marea Joi

Mirele Hristos ne-a chemat la ospatul cel de taina al nuntii Sale. De aceea in aceasta zi, El ne daruieste fara economie darurile Sale; si nu numai darurile, ci Insusi pe Sine, izvorul tuturor darurilor.

Patru lucruri mari praznuim in aceasta zi:

• sfanta spalare;
• Cina cea de Taina;
• Rugaciunea din Ghetsimani si
• prinderea Domnului,

intamplari dumnezeiesti pline de taina si necuprinse de minte.

„Sa ne apropiem dar toti, cu frica, de masa cea de taina, sa luam painea cu suflete curate, petrecand impreuna cu Stapa­nul, ca sa vedem cum spala picioarele ucenicilor si sa facem precum am vazut, plecandu-ne unul altuia, caci asa a poruncit Hristos ucenicilor Sai…”(Icosul peasna a 6-a).

Sfanta spalare ne arata taina cea necuprinsa de minte a sme­reniei Domnului, “care, din nemasurata Sa bunatate, ne-a ara­tat calea cea mai buna de urmat -smerenia – cand a spalat picioarele ucenicilor Sai” (Otpustul zilei).

Sa ne uitam dar, cum spala Stapanul picioarele ucenicilor. Mantuitorul Isi scoate haina, se incinge cu stergarul, toarna apa in spalator si, rand pe rand, spala picioarele colbaite si ostenite ale ucenicilor. Dar de ce nu zic nimic ucenicii? De ce nu se impotrivesc cand le spala picioarele? Cum, acesta era un lucru obisnuit, firesc pentru Invatatorul lor? Numai Petru, cel mai varstnic, isi da seama de nepotrivire:

„Nu, Doamne, in veac nu vei spala picioarele mele!“.

Fie, ucenicii primesc sa li se spele picioarele, dar apoi de ce nici unul nu se grabeste sa spele picioarele Mantuitorului? De ce nici Petru? Ucenicii se simt bine cu picioarele racorite, dar pe ale Domnului nu I le racoreste nimeni? Bieti oameni, ce suntem noi! Nu daruieste Domnul atatea mangaieri, atatea bu­curii necontenit, in tot ceasul si pe El nu-L bucuram cu nimic! Nimeni nu se grabeste sa-I spele picioarele ostenite pentru noi, pacatosii. Numai uitare si nerecunostinta.

De fapt, invatatorul era sluga ucenicilor Sai: „Iata, Eu sunt cel ce slujeste“, zice El si „N-am venit ca sa Mi se slujeasca ci ca Eu sa slujesc‘‘. Necontenit El le purta de grija ca unor copii ai Sai; de aceea si spalarea nu li se va fi parut asa de neobis­nuita.

Totusi aici este si o adanca taina, pe care ucenicii au slujit-o, fara sa-si dea seama. Domnul venise pentru a spala pe toti oamenii de intinaciunea pacatului, iar El, Curatia, Sfintenia cea mai desavarsita, nu avea nevoie de spalare. Omenirea insa, fara de spalarea Lui nu putea avea parte de Dansul:

„Daca nu te spal, ii zice lui Petru, nu ai parte de Mine!“

La sfarsitul Sfintei Liturghii se face randuiala spalarii pi­cioarelor. Altadata ea se savarsea pretutindeni in Biserica Ortodoxa; acum ea a ramas doar la Ierusalim, la Roma… prin unele manastiri smerite si in sufletele simtitoare ale crestinilor, care privesc uimite si coplesite de nespusa smerenie a Dom­nului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o intr-o zi, cand o batrana de la tara, intr-o Joi Mari, mersese la o bolnava ce zacea la pat, ii dusese un dar si-i spalase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, sa spele azi picioarele ucenicilor si eu sa nu fac nimica? Macar atata am facut si eu; am spalat picioarele Marioarei lui Gavril si i-am tras coltuni noi in picioare!“.

Lectia cea mare de smerenie pe care ne-a dat-o Domnul spaland picioarele ucenicilor, lectia slujirii aproapelui, „taina fratelui”, „am venit ca sa slujesc“, abia acum, dupa doua mii de ani, incepe crestinatatea sa o invete!

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai aratat noua masura smereniei, intru plecarea Ta cea preainalta si ne-ai invatat pe noi sa slujim unul altuia, inalta-ne si pe noi cu smerenia cea dumnezeiasca...” (Rugaciune la spalare).

La Cina, deja incep Sfintele Patimi:

„Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi…; beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, care se varsa pentru voi si pentru multi…“.

Acum incepe trupul sa se franga si sangele sa se verse si nu va conteni pana la sfarsitul veacurilor: „Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea!“.

Nesfarsita dragoste si coplesitoarea smerenie a Domnului la Cina cea de Taina! La nastere, la taierea imprejur, pe Golgota, Dumnezeu, desi imbracat cu trup asemenea noua, totusi este vazut prunc in iesle, tinut in brate, „om al durerilor”. In Sfanta Impartasanie insa, este cu totul ascuns; ia chipul painii si al vinului, ca sa ni se poata darui intreg de-a pururi, fara im­piedicare, „pentru iertarea pacatelor si pentru viata de veci“.

Jertfa de pe Cruce este deplina, rascumpara pentru totdea­una pe om; totusi acesta poarta semnele stricaciunii aduse de pacat, este supus mortii si de aceea Sfanta Impartasanie sea­mana in trupul cel stricacios samanta invierii, arvuna vietii vesnice, „leacul nemuririi”, dupa cuvantul Parintilor, caci ne incredinteaza Domnul:

„cine mananca Trupul Meu si bea San­gele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia pe el in ziua cea de apoi“ (Ioan 6, 54).

Liturghia euharistica este Liturghia smereniei Domnului, Liturghia dragostei Sale, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea!” Şi, in adevar, la fiecare Sfanta Liturghie se reinnoieste jertfa intru amintirea Domnului, Care mereu se jertfeste, ca mereu sa ne sfinteasca si sa ne traga la Sine. Cu adevarat, nu este mai mare lucru pe lume decat acesta. Lucrare dumnezeiasca, minune necontenita, piatra de poticnire:

• vezi paine si vin si gusti carne si sange;
• iei o farama si ai intregul neimputinat;
• este aici pe acest altar si in acelasi timp pe toate altarele crestine din lume!

Minunea dumnezeiasca, ce se savarseste imediat la cererea preotului liturghisitor, Dumnezeu Cel atotputernic este la dis­pozitia omului!

Minune permanenta, dragoste nemasurata, smerenie nea­junsa a lui Dumnezeu, pe toate le vedem in fiecare zi pe Sfantul Prestol. Şi totusi… slujitorii Sai Il trec cu vederea, il lasa uitat, il nesocotesc, umbland imprejur fara evlavie si fara cutremur, discutand lucrurile cele mai straine de locul si momentul dum­nezeiesc care se savarseste. Ce se intampla atunci in altar? Ras­tignim iar si iar pe Iisus Hristos, dar nu spre mantuire, ci spre osanda, spre pierzarea si aruncarea noastra in intunericul cel mai dinafara.

„Biserica Ortodoxa, inalt euharistica, cu totul euharistica, nu poate fi adusa iarasi la frumusetea si puterea ei primara, decat atunci cand preotii ei vor inflori ca merii de iubire catre Hristosul cel Euharistic; cand inimile noastre vor fi candele aprinse si cadelnite inmiresmate de tamaie la picioarele Im­paratului din Altar“. (Gala Galaction)

„Cinei Tale celei de Taina, astazi Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste…’‘

Cu rugaciunea din Ghetsimani si cu prinderea Domnului deja am intrat in Vinerea cea Mare a Sfintelor si infricosatoarelor Patimi.

Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012

www.cuvantul-ortodox.ro