Sfântul Maslu, Taina vindecării

Sfântul Maslu este una din cele şapte Taine ale Bisericii instituite de Domnul nostru Iisus Hristos, prin care ni se împărtăşeşte harul Duhului Sfânt pentru vindecarea de boli trupeşti şi sufleteşti şi întărirea sufletului în faţa încercărilor.

Motivele instituirii acestei Taine sunt descrise în Epistola Sfântului Apostol Iacov, în care citim următoarele: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii ca să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va ridica, şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 15, 14-15).
Acest text ne vorbeşte despre faptul că, oriunde ar fi cineva bolnav de orice fel de boală, poate să cheme preoţii Bisericii pentru a i se face Taina Sfântului Maslu. Sfântul Iacov ne scrie foarte clar că rugăciunea îl va vindeca pe cel bolnav şi că Domnul îl va ridica din patul său. Din cuvintele lui reiese că Maslul este o lucrare sfântă văzută, cunoscută și practicată de Biserică înainte de a scrie el epistola. Această lucrare se săvârşea „în numele Domnului”. Sfântul Iacov ne încredinţează că prin Taina Sfântului Maslu se împărtăşeşte creştinului harul vindecător pentru bolile trupeşti şi sufleteşti.

Maslul este o lucrare văzută, săvârşită de preoţii Bisericii, prin care se împărtăşeşte harul divin, nevăzut. Sfinţii Apostoli săvârşeau îndată după Pogorârea Duhului Sfânt minuni și vindecări potrivit cuvintelor Mântuitorului: „…în numele Meu veţi scoate demonii… pe bolnavi mâinile veţi pune şi se vor face sănătoşi…” (Marcu 16, 17-18).

Despre această Taină avem mărturii şi de la Sfântul Vasilie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Chiril al Alexandriei. Sfântul Ioan Gură de Aur a întocmit chiar şi rugăciuni pentru vindecarea celor bolnavi, acestea intrând şi în slujba Maslului.

În Biserica noastră, această Taină este săvârşită nu doar pentru cei grav bolnavi, ci tuturor celor care doresc să participe şi se oficiază oricând este nevoie.

Pr. Ciprian Florin Apetrei
http://ziarullumina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *