Sfântul Nectarie – mare făcător de minuni

 „Nu adunați provizii!“

\r\n

În anii vitregi ai primului război mondial, maicile de la mănăstirea din Eghina, înfri­co­șate de perspectivele sum­bre ce se întrezăreau în privința hranei zilnice, au vrut să pună deoparte, în ham­bare, cantități mai mari de grâu, ca să le ajungă pentru o mai lungă pe­rioadă de timp, mai bine zis, pentru cât pre­vedeau dânsele că avea să țină războiul.

\r\n

Sfântul, aflând de intenția lor, le-a chemat și le-a spus îndată, cu tărie:

\r\n

– Să nu faceți asta! Să nu adunați nici un fel de provizii! Iar dacă totuși stăruiți să adu­nați, să știți că nu vă veți putea hrăni din acel grâu; el va fi insuficient, iar voi veți flămânzi. Vă sfătuiesc să nu adunați defel grâu în plus și nici un fel de alte provizii!

\r\n

Maicile au ascultat sfatul părintelui lor, care voia să le învețe a-și lăsa întreaga viață în seama purtării de grijă a lui Dumnezeu.

\r\n

Așadar, în hambar n-a rămas decât o can­titate mică de grâu, cea care făcea față, de obi­cei, cerințelor mănăstirii.

\r\n

Dar, minune, din acea cantitate neîn­sem­nată de grâu ele s-au hrănit pe toată perioada războiului, și nu numai ele, ci toți oaspeții care poposeau la mănăstire!

\r\n

Profund impresionate, monahiile au dat slavă lui Dumnezeu, Care le hrănise în chip minunat, datorită rugă­ciunilor cuviosului Său, Nectarie.

\r\n

Ploaie din belșug

\r\n

Întâmplându-se, într-un an, a fi mare se­cetă în Eghina, oamenii au venit la Sfântul Nectarie cu lacrimi, cerându-i să mijlo­cească, prin rugăciunile sale, ier­tarea po­porului și mi­lostivirea lui Dumnezeu.

\r\n

Sfântul n-a așteptat să fie chemat de două ori. Intrând împreună cu maicile în biserica închinată Sfântului Dionisie, a început a sluji Sfânta Liturghie, în timpul căreia s-a rugat neîncetat ca Domnul să aibă milă de insulă.

\r\n

Nici nu se terminase încă Sfânta Li­tur­ghie, când o ploaie îmbelșugată a început să se reverse din cer, spre folosul întregii făp­turi, spre slava lui Dumnezeu, Cel „minu­nat întru sfinții Săi“.

\r\n

„De ce nu te apropii?“

\r\n

O călugăriță ce suferea de multă vreme de o boală gravă a vrut să-l vadă pe Sfân­tul Nec­tarie, pentru a-i cere să se roage pentru însă­nătoșirea ei.

\r\n

L-a găsit slujind Sfânta Liturghie. Privind în altar, l-a văzut pe Sfânt încon­jurat de o lumină dumnezeiască ce stră­lucea mai tare ca soarele. Înfricoșată de această priveliște, n-a mai îndrăznit să se apropie și a făcut câțiva pași înapoi.

\r\n

Sfântul însă s-a întors spre ea și i-a vorbit:

\r\n

– De ce nu te apropii? Vino!

\r\n

Călugărița a ascultat, s-a apropiat și s-a împărtășit, după care s-a tămăduit în­dată de boala de care suferea.

\r\n

Sfântul Nectarie, mare tămăduitor

\r\n

O fetiță de șapte ani din satul Ha­lasmeni, care de mult timp avea febră mare, a fost adusă de părinții ei la Sfântul Nectarie și a fost vindecată. O altă tânără care înnebunise din cauza unor far­mece, venind la Sfântul Nec­tarie și spo­ve­dindu-se, s-a vindecat, după ce Cuvi­osul i-a citit câteva rugăciuni pentru însă­nătoșire.

\r\n

O femeie care avea mari dureri de cap și care nu putea fi vindecată de doctori, venind la Sfântul Nectarie, a fost tămăduită.

\r\n

Altă dată, a venit la Sfântul Nectarie un om care de multă vreme era lunatic. După ce Sfântul Nectarie i-a citit rugă­ciunile de exor­cizare, bolnavul s-a vin­decat imediat și s-a în­tors acasă sănătos, slăvind pe Dumnezeu.

\r\n

Astfel, s-a dus pretudindeni vestea despre harul Sfântului Nectarie, făcător de minuni încă din timpul vieții sale pământești.