Sfantul Simeon Stalpnicul (390-459) este praznuit pe 14 septembrie. S-a nascut din parinti tarani, in satul Sis, din Asia Mica. A parasit casa parinteasca la varsta de optsprezece ani si a imbratisat viata monahala la manastirea Eusebona. De aici s-a mutat la Telanissos, unde a trait ca anahoret. Sfantul Simeon Stalpnicul s-a facut incepatorul unei practici necunoscute pana la el, aceea de a se ruga zi si noapte de la inaltimea unui stalp. De aici a primit si numele de „Stalpnicul”.
Din viata sa aflam ca de doua ori a venit mama sa la el, ca sa-l vada. Mentionam ca stalpul pe care se nevoia avea saisprezece metri inaltime. Dar de fiecare data, necoborand de pe stalp, Sfantul Simeon Stalpnicul i-a zis: „Nu ma tulbura, maica. De va voi Dumnezeu, ne vom vedea fata catre fata intru a Sa imparatie.” Sfantul Simeon Stalpnicul a luptat cumplit cu taberele dracesti, pe care le-a biruit de fiecare data cu rugaciunea catre Dumnezeu. El a lucrat multe si mari minuni, vindecand prin cuvant si rugaciune pe multi dintre cei ce zaceau in boli grele. La stalpul lui veneau oameni de pretutindeni, bogati si saraci, imparati si robi. Nimeni nu pleca de la Stalpul Sfantului Simeon neajutorat. Sfantul Simeon le vindeca bolile, le alina durerile sufletului, ii povatuia pe calea vietii, ii certa pe cei care nu credeau drept. El a convins-o pe imparateasa Eudoxia sa se lepede de erezia lui Eutihie, si sa creada ortodox. El s-a nevoit in timpul domniilor lui Teodosie cel Mic, Marchian si Leon cel Mare.
Sinaxar 14 septembrie – ziua de praznuire a Sfantului Simeon Stalpnicul
Cuviosul Simeon s-a nascut, spre sfarsitul veacului al IV-lea, intr-un sat ce se numea Sisan, la hotarul dintre Siria si Cilicia, ca fiu al unor parinti crestini, Susotion si Marta, si de mic copil pastea oile tatalui sau.
Pe cand avea 13 ani, intr-o vreme de iarna, cand oile, din pricina zapezilor mari, n-au fost scoase la pasune, fericitul copil a intrat in biserica, impreuna cu parintii sai, fiind Duminica, si a auzit din Sfanta Evanghelie cuvintele Domnului prin care fericeste pe cei saraci, pe cei blanzi, pe cei curati cu inima si a intrebat pe un cinstit batran: „Ce sunt cuvintele acestea?”.
Iar batranul, fiind calauzit de Duhul Sfant, i-a descoperit calea cea duhovniceasca a vietii, adica urmarea lui Hristos in curatie si infranare, in lepadarea de lume si in slujba rugaciunii si a dragostei de Dumnezeu si de semeni, calea cea stramta a impacarii, care duce la fericita implinire a vietii de aici si de dincolo de moarte.
Deci, samanta cuvantului cazand in pamant bun, a inflorit indata in el dorinta de a trai dupa cuvantul Evangheliei si, fara sa se mai intoarca acasa, a intrat intr-o manastire, la loc singuratic, numita ,,Mandra”, adica ,,Ograda”, fiind primit de staretul Timotei, dupa sapte zile de asteptare la portile manastirii.
In scurta vreme a invatat pe de rost toata Psaltirea, cum se cerea celor ce voiau sa fie calugari, si a deprins usor toata pravila manastirii, incat, dupa doi ani, Cuviosul Simeon, simtind nevoia unor osteneli calugaresti mai grele, a primit sfatul staretului sau sa mearga intr-o manastire cu pravila mai aspra, ca sa nu descurajeze pe fratii cei neputinciosi.
Si asa a intrat fericitul in manastirea cu viata mai aspra de la Teleda, in apropiere de Antiohia, sub povatuirea marelui staret Eliodor. Dar si aici, fericitul intrecea nevointele tuturor, incat a fost sfatuit sa duca o viata de pustnic. Drept aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a linistit intr-o pustie, la poalele muntelui Telanis, unde a aflat o chilie mica, si s-a nevoit acolo timp de trei ani.
Acolo s-a supus pe sine la incercare cu un post de 40 de zile, ca Moise si ca Ilie si ca Insusi Domnul nostru. Si-l ruga Cuviosul pe batranul Vlasos, indrumatorul sau duhovnicesc, sa-i astupe usa chiliei, ca sa stea fara mancare in vremea celor 40 de zile. Dar acesta nu s-a invoit decat dupa ce i-a pus in chilie zece paini si un urcior cu apa, ca, de va avea nevoie, sa guste si sa se intareasca; si asa i-a astupat usa.
Si trecand 40 de zile, s-a intors Vlasos si, deschizand usa, l-a aflat pe Simeon la pamant, zacand ca un mort, iar painea si apa neatinse. Si, luand un burete, i-a spalat si i-a racorit gura lui, rasufland putin Cuviosul.
Apoi l-a impartasit cu Sfintele Taine, dupa care, primind putina hrana usoara, s-a intarit. Si acest dar de infranare il spunea Vlasos multor frati, ca pe un lucru de folos. Iar Cuviosul, de atunci, in toti anii, in Postul cel mare, asa postea, 20 de zile rugandu-se neincetat in picioare, iar 20 de zile sezand de osteneala.
Si, ducandu-se vestea despre el, ca primise darul tamaduirii bolilor, multime de oameni alerga la el, unii cu bolnavii lor, altii de necazuri si de ispite fiind cuprinsi, si nimeni nu se intorcea nemiluit, ci primea, unul tamaduire, altul mangaiere, altul un ajutor de folos, si cu bucurie se duceau la casele lor.
Si puteai sa vezi ca raurile de pretutindeni, adunandu-se felurimi de popoare, de semintii si de limbi: ismaeliteni si persi, armeni si ivireni, britani, gali si italieni, crestini si pagani, luand binecuvantare de la el.
Si, tulburat fiind fericitul de o cinstire ca aceasta si de neodihna, a aflat un chip strain de a scapa de impresurarile omenesti: s-a gandit sa-si zideasca un stalp. Deci, a zidit stalpul si pe el o chilioara stramta si, acolo suindu-se, vietuia in post si rugaciune, devenind intaiul stalpnic.
Si era acel stalp inalt ca de trei metri si jumatate, iar mai pe urma si-a zidit Sfantul alti stalpi si mai inalti, dintre care cel din urma, pe care s-a nevoit in ultimii 30 de ani ai vietii sale, avea inaltimea de 16 metri, ceea ce arata vietuirea lui, mai mult cereasca decat pamanteasca. Si asa vietuia, fiind udat de ploaie, ars de zaduf si inghetand de frig. Si vorbea poporului de doua ori pe zi; iar hrana lui era lintea muiata si, ca bautura, apa.
Si auzind parintii din pustie, se minunau de neobisnuita lui vietuire. Si au trimis la el ca sa vada ce duh locuieste in el, zicand: „Pentru ce nu mergi pe calea parintilor, ci alta cale noua ai aflat? Deci, pogoara-te de pe stalp si urmeaza vietii pustnicilor”.
Si parintii pustnici i-au invatat pe trimisi ca, de se va arata nesupus, cu sila sa-l traga jos de pe stalp, iar de va asculta si de va voi singur sa se pogoare, sa-l lase pe el si sa stea asa cum a inceput, cunoscand ca este de la Dumnezeu.
Deci, ajungand trimisii soborului sfintilor pustnici si spunandu-i hotararea lor, el indata a pasit cu piciorul pe scara, vrand sa coboare. Dar trimisii strigara: „Nu cobori, sfinte parinte, ci vietuieste precum ai inceput. Acum stim ca lucrul tau este de la Dumnezeu, care de folos sa-ti fie pana la sfarsit”.
Puterea cuvintelor lui, asprimea vietii lui si stralucirea minunilor lui, marea lui iubire fata de oamenii aflati in suferinta si intelepciunea lui au intors la Dumnezeu un mare numar de necredinciosi. Imparatii Teodosie cel Tanar (408-450) si Leon cel Mare (457-474) ii cereau sfatul si rugaciunile, iar imparatul Marcian (450-457) a imbracat haine de rand, ca sa-l poata auzi mai bine.
Cu sfatul sau, imparateasa Eudoxia s-a lepadat de ratacirea monofizita, iar Cuviosul foarte minunat a fost pentru toti oamenii din vremea lui.
Si asa a trait Sfantul Simeon pana in anul 459, cand Domnul l-a chemat la El. Sfantul sau trup, inconjurat de multimi nenumarate de oameni, a fost dus in Antiohia, unde a savarsit multe minuni, iar la anul 467, binecredinciosul imparat Leon cel Mare, la sfatul Cuviosului Daniil Stalpnicul, i-a mutat moastele la Constantinopol, unde a zidit in numele Sfantului Simeon o preafrumoasa biserica.
Astazi, parti din moastele sale se gasesc astazi la Manastirile Hilandar si Sfantul Pantelimon, din Muntele Athos, iar in tara noastra la Catedrala din Constanta, la biserica Sfanta Vineri-Pajura din Bucuresti, si in alte sfinte locasuri.
Pentru rugaciunile Cuviosului Tau Simeon Stalpnicul, Hristoase Dumnezeule, miluieste-ne pe noi. Amin.
sursa: www. crestinortodox.ro
