Sfaturi ale Sfantului Nicolae Velimirovici

Discuţiile rele
Care sânt cele două lucruri rele despre care oamenii discută cu cea mai mare plăcere? Păcatul altuia şi biruinţa proprie.

Lupta pentru existenţă

Să nu crezi în marea iluzie care se numeşte „lupta pentru existenţă.’ Această vorbă are înţeles numai dacă înseamnă luptă pentru Dumnezeu, altfel e lipsită de înţeles. Iar pentru cel ce şi-a găsit viaţa în Dumnezeu, nu mai este nici o luptă pentru existenţă. Dumnezeu nu este în nici o luptă cu nimeni. Singură prezenţa lui Dumnezeu aduce biruinţa lui Dumnezeu. Lupta pentru a fi, în înţelesul obişnuit al cuvântului, înseamnă lupta pentru menţinerea cât mai lungă a trupului aici, pe pământ. Aceasta, deci, nu este o luptă pentru viaţă, ci o luptă pentru trup.

Că această sintagmă este iluzorie se poate vedea limpede din faptul că oamenii care nu au cunoscut-o, n’au trăit nici mai puţin cu trupul, şi nici mai nefericiţi decât cei care au trăit urmându-o. Ci chiar dimpotrivă! Viaţa nu se răpeşte, viaţa se dă de bunăvoie de către Dătătorul de viaţă. Cine răpeşte viaţa, aceluia i se ia viaţa de la el. Inchipuieşte-ţi că oalele pline cu untdelemn ar începe să se lupte între ele pentru a vedea care vor rămâne şi care vor pieri.

Ce va face olarul? Mai întâi va goli untdelemnul din oale, deoarece untdelemnul este mai de preţ decât oalele, şi va privi apoi un timp lupta hazlie a oalelor goale, iar în cele din urmă le va sparge pe toate şi vâ face altele noi. De la cei ce se luptă pentru viaţă, necugetând la Dumnezeu ca la izvorul vieţii, Dumnezeu îşi retrage viaţa şi pe ei îi lasă ca pe oalele goale.

In numele lui Dumnezeu

Tot ce ai pierdut pentru Dumnezeu, ai păstrat; tot ce ai păstrat pentru tine, ai pierdut. Tot ce ai dat în numele lui Dumnezeu, ai dat cu dobândă; tot ce ai dat în numele măririi şi deşertăciunii tale, ai aruncat în apă. Tot ce ai primit de la oameni ca de la Dumnezeu, ţi-a adus bucurie; tot ce ai primit de la oameni ca de la oameni, ţi-a adus griji.

Legătura cu Dumnezeu

Atunci când oamenii se pun cu Dumnezeu într’o legătură mincinoasă, socotindu-o ca pe singura realitate şi valoare, toate legăturile lor se fac de îndată mincinoase. Realitatea şi valoarea trec atunci de la Dumnezeu asupra visului şi a visătorilor, şi viaţa ajunge asemenea unei lupte a umbrelor, când soarele se ascunde în spatele norilor. Teoriile mincinoase despre Dumnezeu atrag după sine m chip neîndoios şi teoriile mincinoase din ştiinţă, politică, societate, căsătorie şi familie. O minciună se naşte din alta; una caută sprijin la alta; una o cheamă în ajutor pe cealaltă. Atunci priceperea se preţuieşte mai mult decât caracterul, şi cantitatea mai mult decât calitatea.

Atunci toţi oamenii simt că se îneacă în minciună şi toţi strigă: totul este minciună! însă nici unul nu se întoarce la adevăr. întocmai ca atunci când înotătorii se depărtează de ţărm şi, începând a se îneca, se prind unul de altul. Toţi văd că sânt în aceeaşi primejdie, dar, cu toate acestea, se strigă unul pe altul în ajutor, căci de tulburare şi frică au uitat încotro se află ţărmul. Intr’o astfel de vreme, abia vreo zece oameni ai lui Dumnezeu, în lipsa cărora au pierit cetăţile Sodoma şi Gomora, ţin balanţa lumii şi amână Judecata.

Esenţă şi valoare

Esenţa şi valoarea sânt unul şi acelaşi lucru. Numai ceea ce este esenţial are valoare. Restul e doar vorbărie despre esenţă şi valoare. Dar esenţial nu poate fi numit ceva ce ba este, ba nu mai este, ci numai ceea ce este neîncetat. în vistieria lumii acesteia nu se află nimic care să fie neîncetat. Dar această vistierie a banilor de hârtie poartă chipul unei vistierii bogate în valori adevărate şi trainice. Această vistierie bogată este Dumnezeu. El este, în acelaşi timp, toată esenţa şi toată valoarea. Dar şi multe duhuri şi suflete, în câteva lumi, au o realitate şi o valoare împrumutate de la Dumnezeu. Dumnezeu a împrumutat omului din esenţa şi valoarea Sa, iar omul a împrumutat la rândul său naturii din esenţa şi valoarea sa împrumutate. Vai de omul care toată esenţa şi valoarea sa o predă şi o pune pe seama naturii! Căci prin aceasta nu va îmbogăţi natura, ci pe sine se va nimici. Şi va fi ca un vis deşart, din care nu are cine să se trezească şi cine să-l povestească.

Frumuseţea lăuntrică a lucrurilor

O, de ai putea să vezi frumuseţea lăuntrică a lucrurilor! O, de ai putea să vezi lumina lăuntrică a lucrurilor, oceanul de lumină în care se îmbăiază toate! Cei morţi şi cei vii la fel se scaldă în acest ocean, şi nu este între ei osebire. Iarba ce înfloreşte azi şi cea ce s’a ofilit ieri sânt la fel de frumoase şi mirositoare în această lumină. O, numai de ai putea vedea aceasta! Cu adevărat, lacrimile ar înlocui toate cuvintele, iar dragostea dumnezeiască pe toate celelalte!

Natura este prieten

Natura este prieten şi nu duşman. Ea a fost zidită pentru a fi tovarăşul şi ajutorul omului, iar nu un rob răzbunător. Oameni care înrobesc natura o fac vrăjmaşă şi răzbunătoare. La noi, în Balcani, se mai păstrează încă ceva din respectul de odinioară şi mila faţă de natură. Mai dăinuieşte încă obiceiul – până nu demult obştesc în Balcani – ca ţăranul, când vrea să taie un copac, să cosească iarba sau să înjunghie un dobitoc, să-şi facă cruce zicând: Doamne iartă! Popoarele care au declarat război pe viaţă şi pe moarte naturii, care au născocit şi pus în practică în chip nemilos vorbele aspre „exploatarea naturii” au atras şi atrag asupra lor nenumărate rele – întrucât cel ce rupe legăturile sale prieteneşti cu natura, în acelaşi timp rupe şi legăturile cu Dumnezeu.

Meritul nu este acelaşi

Doi oameni nu pot avea niciodată acelaşi merit pentru aceeaşi faptă. Doi oameni nu pot fi niciodată la fel de răspunzători pentru acelaşi păcat. Când un învăţăcel al legii lui Dumnezeu şi un învăţător al legii lui Dumnezeu săvârşesc aceeaşi faptă bună, cel dintâi are un merit mai mare decât cel de-al doilea. Iar când un învăţăcel al legii lui Dumnezeu şi un învăţător al legii lui Dumnezeu săvârşesc acelaşi păcat, al doilea este mai răspunzător decât cei dintâi. Dar, cu toate acestea, Dumnezeu cunoaşte mai bine decât oamenii şi judecă mai drept decât oamenii. Moisi a ucis un om cu mâna sa, iar Iuda n’a ucis cu mâna sa vreun om, ci numai L-a trădat. Şi, cu toate acestea, cât este mai înspăimântător păcatul şi mai grozavă pedeapsa celui de-al doilea!

Răstimpul pătimirilor

Grădinarul taie din pomi ca să crească mai repede şi mai drepţi. însă dacă retează prea mult din crengi şi din tulpină, pomul se va usca. Să crezi că pătimirea ta niciodată nu va putea să-ţi depăşească măsura! Dumnezeu veghează asupra fiecărui om cu mai multă grijă şi milosârdie decât oricare grădinar asupra pomilor săi. Minunat spune Sfântul Nil de la Sora: „Dacă olarul ştie cât trebuie să ţină oala în foc ca să se ardă fără să crape, cum să nu ştie Dumnezeu măsura pătimirilor noastre?” Să crezi că mai multă judecată are Dumnezeu decât omul!

Lumea ne sperie, adevărul ne îmbărbătează

Cine merge după Soare şi vede numai ceea ce-i arată Soarele, acela n’a făcut încă nici un pas în cercul lăuntric al fiinţei, ci, privind la cariatidele din faţa muzeului, a uitat să mai intre în muzeu. Cine merge după Soare şi, râzând ziua întreagă, se sprijină din trandafir în trandafir, după apusul Soarelui se va întoarce plângând, sprijinindu- se dsn spin m spin.

Soarele ne descoperă slovele; înţelegerea ne învaţă să citim cuvintele, dar numai Dumnezeu este legătura între cuvinte şi înţelesul lor. Viaţa ne învaţă cele trecătoare, moartea întăreşte învăţătura vieţii, dar Dumnezeu respinge amândouă învăţăturile.

Viaţa ne numără zilnic prin fapte; moartea ne înfricoşează zilnic cu coasa legii, iar Adevărul ne îmbărbătează zilnic: „Nu vă temeţi! Eu v’am pregătit loc de cinste deasupra faptelor şi am rupt coasa legii.”

Stăpânirea de sine

Oamenii care nu-şi pot stăpâni inima, cu atât mai puţin îşi pot stăpâni limba. Oamenii care nu pot aduce pacea în inima lor, cu atât mai puţin pot aduce pacea în ţară. Oamenii care nu pot vedea lumea în ei, cu atât mai puţin se pot vedea pe ei înşişi în lume. Oamenii care nu pot fi părtaşi la durerea altuia, cu atât mai puţin pot fi părtaşi la bucuria altuia.

Depărtare

Toate lucrurile ţine-le la depărtarea cuvenită, numai sufletul apropie-l cât mai mult de Dumnezeu.

Dacă torni apă peste foc, nu vei mai avea nici apă, nici foc. Dacă doreşti cele ale altuia, le vei urî pe ale tale şi pe amândouă le vei pierde. Dacă te apropii şi de servitoare şi de soţie, nu vei mai avea nici servitoare, nici soţie. Dacă bei adesea în sănătatea altuia, o vei pierde pe a ta. Dacă numeri mereu banii altuia, vei avea tot mai puţini.

Dacă numeri mereu păcatele altora, ale tale se vor înmulţi. Dacă goneşti şi prinzi vulpea, îţi vei lua înapoi găina; însă dacă goneşti şi prinzi ursul, nu vei lua înapoi nici stupul, şi nici măcar tu nu te vei mai întoarce.

Opreliştea vitruţii

Mulţi cred că dacă ar fi trăit în alte împrejurări ar fi fost oameni mai buni. Bogatului i se pare că opreliştea virtuţii este bogăţia, săracului – sărăcia, învăţatului – ştiinţa, celui simplu – simplitatea, bolnavului – boala, celui sănătos – sănătatea, bătrânului – bătrâneţea, iar tânărului – tinereţea. Insă aceasta e doar o închipuire şi o recunoaştere a înfrângerii morale. Ca şi când un ostaş nevolnic ar căuta să se mângâie; „în acest loc voi fi biruit, să fiu trimis altundeva şi voi fi viteaz!” Ostaşul adevărat este întotdeauna viteaz, fie că rămâne la locul său, fie că este răpus. Dacă Ţarul Lâzăr ar fi dat bir cu fugiţii din Kosovo, ar fi fost socotit un înfrânt; însă pentru că a rămas la locul său până la sfârşit şi a căzut, este socotit biruitor.

Adam în Rai şi-a pierdut credinţa; Iov în groapa de gunoi şi-a întărit credinţa…

Sfantul Nicolae Velimirovici