Sfinții Adrian și Natalia, un soț și o soție locatari ai cereștilor locașuri

În fiecare an, pe 26 august/ 8 septembrie, îi proslăvim pe Sfântul Mucenic Adrian și pe soția sa, Natalia. Nu de foarte multe ori întâlnim așa ceva în sinaxare: pomenirea unui soț și a soției sale. Unii credincioși consideră sfințenia un deziderat specific lumii monahale, gândind că mântuirea se poate dobândi doar – sau mai ușor – în mănăstire.

Cum lesne se înțelege, respectivele opinii sunt greșite, căci chemarea la mântuire, la sfințenie, nu se adresează doar monahilor, clericilor, ci tuturor credincioșilor, deci și căsătoriților. Cu alte cuvinte, cei căsătoriți pot deveni sfinți. Doar să-și facă din aceasta țelul suprem al căsniciei lor.

Privind în Viețile Sfinților, ne uimește diversitatea căilor prin care sfinții s-au făcut „casnicii lui Dumnezeu”, după cum îi numește Apostolul Pavel. Unii s-au retras în pustie, alții au viețuit în mănăstiri, o seamă și-au asumat jugul căsătoriei. Așadar, căutarea sfințeniei nu reprezintă apanajul vreunei categorii sociale sau profesionale, nici nu este rezervată doar cinului monahal ori vreunui ins în chip individual. Indiferent de națiune, etnie, apartenență socială ori profesională, independent de situația economică și culturală, sfințenia este, de fapt, sensul deplin al vieţii omului pe pământ, împlinirea umanului, după cum afirma unul dintre marii noștri teologi.

Cu atât mai mult noi, monahii, se cade să privim cu luare aminte la aceste aspecte. Nu trebuie să ne erijăm în „preferații” Domnului. Hristos nu are preferați: tuturor ne adresează chemarea, tuturor ne întinde mâna, pe toți ne așteaptă. Îmi amintesc de o zicere, aparent utopică, a unui teolog rus, Paul Evdochimov. El susținea că un monah poate înțelege cel mai bine valoarea deosebită a chemării monahale învățând să respecte și să prețuiască sfințenia căsătoriei. În același mod, nici cei căsătoriți nu vor putea descoperi frumusețea propriei chemări, până nu vor cinsti, deopotrivă, viața monahală. Din spusele cunoscutului teolog rus, deducem că ambele chemări, călugăria și căsătoria, nu se arată potrivnice una alteia, ci întregitoare, căci fiecare o susține pe cealaltă.

Trebuie să recunoaștem că sfinții monahi abundă în calendarul nostru, dar, cercetând cu atenție, vom descoperi numeroşi sfinți căsătoriți. Doar că despre ei nu s-a scris și nu s-a vorbit atât de des. Iată câteva exemple de sfinți familiști: pe 3 mai îi proslăvim pe Sfântul Mucenic Timotei și pe soția sa, Mavra; pe 13 mai cinstim pe Sfântul Serghie și pe soția sa, Irina; în ziua de 17 mai îl pomenim pe Sfântul Andronic și pe soția sa, Iunia; pe 8 iulie ne amintim de Sfântul Mucenic Nicandru și de soția sa, Daria. În luna lui august, pe lângă Sfinții Adrian și Natalia mai cinstim pe Sfânta Teoclita, pe 3 august, care fusese căsătorită, dar și pe Sfântul Miron, pe 8 august, de asemenea, căsătorit.

La fel de multe exemple găsim în întregul nostru calendar ortodox. Toate ne încredințează că țelul suprem al căsătoriei este ca soțul și soția să se ajute unul pe altul spre a intra în Împărăția Cerurilor. Prin dragostea lor reciprocă, manifestată și prin iubirea copiilor zămisliți, uneori chiar înfiați, soțul și soția sunt chemați să se aducă unul pe altul și împreună cât mai aproape de Hristos.

Ar fi de mare folos duhovnicesc ca tinerele familii de astăzi să cunoască și să citească viețile sfinților căsătoriți. Întrucâtva, existența lor seamănă uimitor cu cele ale familiștilor din zilele noastre: au avut și ei griji, copii, obligații sociale, profesionale, au vândut, au cumpărat, s-au îngrijit de educația pruncilor, au construit case, acareturi ori altele asemenea. În pofida tuturor greutăților, s-au dovedit capabili să-și împlinească nu doar inerentele responsabilități familiale, ci să se dăruiască în așa măsură împlinirii cuvântului lui Dumnezeu, încât au devenit sfinți.

Bine, bine, vor spune unii, dar există familii în care soțul ori chiar soția se asemănă oarecum femeii samarinence din cunoscuta pericopă evanghelică, în sensul că duc o viață dezordonată. Alții nu-L cunosc și nu-L iubesc atât pe Dumnezeu, încât să-și dorească a-I urma voia, complăcându-se într-o existență promiscuă. Ba unii bărbați se poartă chiar violent, încercând să îngrădească viața religioasă a consoartelor. Cu credință nezdruncinată, cu îndelungă răbdare, se poate dobândi mântuirea și în atare situații. Descoperim în calendar câteva exemple de sfinți căsătoriți, care au avut o viață conjugală grea (să ne gândim doar la Sfânta Muceniţă Tomaida – 14 aprilie, ori la Sfântul Manuil Criteanul – 5 martie). Însă sinaxarele ne prezintă destule alte situații asemănătoare celor de astăzi, în ceea ce privește anumite aspecte ale vieții de familie, care nu i-au împiedicat pe cei ce-și doresc cu adevărat mântuirea să lupte și să fie încununați cu darul sfințeniei. Mă gândesc aici la sfinții ai căror părinți au fost oameni răi, necredincioși; la sfinții rămași orfani, care nu au crescut într-un mediu familial armonios. Nici această mare lipsă nu i-a îndepărtat de la calea mântuirii.

Așadar, cei căsătoriți pot deveni sfinți. Doar să-și facă din aceasta țelul suprem al căsniciei lor și să nu uite că Sfântul Ioan Gură de Aur numește căsătoria „taina dragostei”. Iar, dragostea, ne încredințează dumnezeieștile slove, „nu cade niciodată”.

sursa: www.doxologia.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *