SMOCHINUL NERODITOR și DUMNEZEUL FLĂMAND după iubirea noastră

E timpul pentru rodire de taină prin rugăciune şi prin lacrimi. Orice clipă pierdută de noi nu se mai întoarce niciodată. Hristos trece pe lângă noi, întristat, înlăcrimat, flămând de iubirea noastră, şi suntem la un pas să ne strângem crengile ca pe aripi şi să-l privim trecând, indiferenţi, nesimţitori la durerea Lui. Ne iubeşte atât de mult încât nicicând nu ne va silui libertatea, forţându-ne să intrăm în lumina Lui. Va trece plângând pe lângă noi şi nu-L vom mai vedea niciodată.

“Astazi, iubiti frati, la Denie s-au citit trei para­bole: prima – despre smochinul neroditor; a doua – despre tatal care avea doi fii, dintre care unul la rugamintea tatalui: fiule, du-te astazi si lucreaza in via mea a raspuns: nu vreau, iar dupa aceea s-a razgandit si s-a dus, pe cand celalalt la aceeasi rugaminte a raspuns: ma duc, dar nu s-a dus; in fine, a treia parabola e despre gospodarul care avea o vie, a imprejmuit-o cu gard, a sapat in ea teasc, a cladit un turn si a lasat-o in seama lucratorilor si a plecat, iar apoi, cand a venit vre­mea culesului, a trimis slugile sale la lucratorii viei ca sa ia roadele. In inversunarea lor, lucra­torii pe unele dintre slugi le-au batut, pe altele le-au omorat si, in cele din urma, L-au omorat si pe Fiul Lui Cel Unul-Nascut (v. Mt. 21,18-43). Sa vorbim acum despre prima parabola.

Dupa ce a petrecut noaptea in satul Betania, dimineata, Domnul, spune Evanghelistul Matei,

“pe cand Se intorcea in Ierusalim, a flamanzit – si vazand un smochin langa cale, S-a dus la el, dar n-a gasit nimic in el decat numai frunze, si a zis lui: „De acum inainte sa nu mai fie rod din tine in veac!” Si smochinul s-a uscat indata. Vazand aceasta, ucenicii s-au minunat, zicand: „Cum de s-a uscat smochinul indata?” Iar Iisus, raspunzand, le-a zis: „Adevarat graiesc voua: daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul, ci si muntelui acestuia de veti zice: Ridica-te si arunca-te in mare, va fi asa, si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi.”

Smochinul neroditor de langa cale, care nu avea decat frunze, suntem noi, iubiti frati si surori. La noi vine adeseori, atat devreme, cat si tarziu, Rasaditorul vietii noastre, Domnul Iisus Hristos, Care este flamand de mantuirea noas­tra – vine sa potoleasca foamea sufletului nostru, sa devina pentru ea paine a vietii. Din pacate, aproape intotdeauna gaseste in noi numai griji lumesti, numai frunze, iar roadele credintei, ale grijii din rasputeri pentru mantuirea sufletelor noastre, nu se gasesc deloc. Or, fiecare dintre noi a fost lasat pe pamant tocmai ca sa aduca roade duhovnicesti.

Care anume sunt aceste roade, pe care trebuie sa le aduca fiecare om, si mai ales fiecare crestin? La aceasta, Sfantul Apostol ras­punde asa: roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta (Gal. 5, 22). Iata, fratilor si surorilor, ce roade trebuie neaparat sa-I aducem zilnic Rasaditorului vietii noastre, Domnului Iisus Hristos! Acum sa se uite fiecare daca este un smo­chin rodnic sau unul neroditor. Daca esti roditor, bine; da-i inainte cu nevointa, adu-I Stapanului tot mai multe roade, ca sa te hraneasca cu ele pe tine insuti in vesnicie. Daca esti neroditor, tre­mura, fiindca esti amenintat de blestemul Stapa­nului vietii tale, si poate ca El iti va spune si tie peste foarte putina vreme: sa nu mai fie rod din tine in veac, si indata te vei usca; vor amuti toate puterile tale duhovnicesti, vor seca de tot in tine credinta, nadejdea si dragostea – iar tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in focul vesnic (Mt. 3,10). Cuvintele acestea sunt adevarate si limpezi ca buna ziua. Ele se vor implini negre­sit, fiindca cerul si pamantul vor trece, asa cum trec zilele, lunile, anii, dar cuvintele Domnului nu vor trece (Mc. 13, 31).

Asadar, fratilor si surorilor, intrebati-va pe voi insiva: aduceti zilnic Stapa­nului vietii voastre roadele faptelor celor bune si – lucrul de capetenie – o aveti in voi pe impara­teasa virtutilor, dragostea fierbinte de Ziditorul vostru si de aproapele ca de voi insiva?Vreti sa stiti prin care fapte se vadeste aceasta dragoste? Va raspunde in locul meu Sfantul Apostol Pavel:

dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoa­re, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul; nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea niciodata nu cade.

Ata­ta nevoie are crestinul de dragoste, ca daca ar vorbi in toate limbile omenesti si ingeresti, dar n-ar avea dragoste, ar fi, cu toata multimea si frumusetea cuvintelor sale, ca o arama sunatoare sau ca un chimval rasunator. Daca ar avea darul prorociei si ar sti toate tainele si noima tutur­or scripturilor, ba chiar – cel mai uimitor lucru – daca ar avea atata credinta incat cuvintele lui ar muta muntii din loc, nimic nu este:zadar­nice sunt toate cunostintele lui, toate ostenelile lui, fara dragoste (v. I Cor. 13, 1-8).

De ce avem neaparata nevoie de dragoste? Pentru ca Dum­nezeu insusi este dragoste(I In 4, 8), iar noi suntem facuti dupa chipul Lui, si in crestin petrece Dumnezeu.

Sau nu stiti ca Hristos este intru voi? Afara numai daca nu sunteti netrebnici (II Cor. 13, 5).

Nu stiti ca sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul Sfant locuieste in voi? (I Cor. 3,16).

Cine are dragoste fierbinte de Dumnezeu si de aproape­le are in sufletul sau si celelalte roade insirate de Apostol: bucuria in Duhul Sfant, pacea, indelun­ga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta. In dragoste, ca intr-o samanta, sunt cuprinse toa­te virtutile, fiindca unde e dragoste acolo e Dum­nezeu, Atotdesavarsita Desavarsire, Frumusetea Ziditoare, Bunatatea Nemarginita, Atotpu­ternicia Nemarginita. Cine are iubire fierbinte de Dumnezeu are si credinta atat de mare, incat poate muta muntii din loc, precum a zis Dom­nul: toate cate veti cere rugandu-va cu credinta veti primi (Mt. 21, 22).

Asadar, daca nu vrem sa ne uscam ca smochinul pe care l-a blestemat Dom­nul sau ca iarba si sa fim aruncati in focul cel ves­nic, sa ne straduim, iubiti frati, sa aducem Rasaditorului vietii noastre roada faptelor celor bune atata cat avem timp, puteri, mijloace, prilejuri. Poate ca va veni o vreme cand, chiar daca vom vrea sa facem binele, aceasta ne va fi cu neputin­ta. Pana cand avem vreme, sa facem binele catre toti, dar mai ales catre cei de o credinta cu noi (Gal. 6,10). Amin.

Sfantul Ioan De Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, Bucuresti, 2013

www.cuvantul-ortodox.ro