Sola Scriptura – O examinare ortodoxă a învăţăturii protestante – Partea I: Sunt protestanţii o cauză pierdută?

\r\n\r\nÎn deşertăciunea minţii lor… (Efeseni 4, 17)\r\n\r\nDe când m-am convertit de la Protestantismul evanghelic la Ortodoxie, am observat o uimire generală din partea celor ce au crescut în Ortodoxie cu privire la posibilitatea convertirii unui protestant. Iar acest lucru nu se datorează îndoielii cu privire la propria lor credinţă, nu; de obicei ortodocșii sunt uimiţi de faptul că ceva anume a putut înfrânge stăruinţa îndârjită a protestantului în felul său greşit de a vedea lucrurile! Am ajuns să conştientizez că majoritatea ortodocşilor au o înţelegere vagă şi mărginită a ceea ce este Protestantismul şi a originii adepţilor săi. Astfel, atunci când credincioşii aflați întru Ortodoxie din leagăn au dispute cu protestanţii, chiar dacă folosesc adeseori aceleaşi cuvinte, în general nu poate fi vorba cu adevărat de comunicare, pentru că ei nu folosesc acelaşi limbaj teologic – altfel spus, nu au un fundament teologic comun spre a-şi exprima diferenţele. Desigur că atunci când te gândeşti la cele mai mult de douăzeci de mii de denominaţiuni neoprotestante care există în ziua de astăzi (al căror singur element comun este pretenţia fiecăreia dintre aceste grupări de a deţine în mod exclusiv dreapta-înţelegere a Bibliei), trebuie fără îndoială să ai înţelegere faţă de cei ce sunt confuzi cu privire la Protestantism.\r\n\r\nÎn ciuda tuturor opreliştilor ce le întâmpină, cu siguranţă este nădejde şi pentru protestanţi. Protestanţii dornici de a afla sănătatea teologică a adevăratei slăviri şi de a cunoaşte credinţa creştină de veacuri, practic bat la porţile Bisericii noastre (pentru cei ce nu dau atenţie acestui fenomen, o asemenea afirmaţie poate părea curioasă). Aceştia nu mai sunt satisfăcuţi de contradicţiile şi excentricităţile Americii protestante contemporane, dar pe de altă parte, trebuie să fim pregătiţi atunci când primim în casă astfel de peregrini. Aceşti oameni chiar au întrebări de pus! Mulţi dintre ei sunt pastori protestanţi sau laici cât se poate de bine informaţi; sunt căutători sinceri ai Adevărului, dar au multe prejudecăţi de învins şi au nevoie de creştini ortodocşi documentaţi care să îi ajute să depăşească aceste probleme – ortodocşi care ştiu de unde vin protestanţii, dar şi mai important, care ştiu ei înşişi pe ce se întemeiază credinţa lor!\r\n\r\nÎn mod ironic (sau providenţial) această creştere a interesului pentru Ortodoxie din partea americanilor ce provin dintr-un mediu protestant are loc în condiţiile unei invazii fără precedent a diferitelor secte religioase în ţările de tradiţie ortodoxă, în urma deschiderii frontierelor ţărilor din fostul bloc comunist. Pe poziţie de avangardă, evangheliştii şi carismaticii americani s-au ciocnit de multe ori între ei – fiecare sectă voind să se poată lăuda că este ceea ce a pus dintâi piciorul chiar şi printre păgânii ruşi! Prin urmare, noi ortodocşii, ne confruntăm cu aceste două mari nevoi – pe de o parte, chemarea misionară de a face cunoscută Credinţa ortodoxă protestanţilor de aici din Vest, iar pe de altă parte, datoria de a sta cu toată convingerea împotriva răspândirii ereziilor printre ortodocşi, atât aici cât şi în ţinuturile tradiţional ortodoxe. În ambele cazuri, trebuie înainte de toate să dobândim destulă cunoaştere şi înţelegere a chestiunilor cu care ne confruntăm.\r\n\r\nPoate că cea mai demoralizantă trăsătură a Protestantismului – caracteristică ce i-a şi dat reputaţia de rezistenţă obstinată – constă tocmai în numeroasele sale diferenţe şi contradicţii. Ca şi Hidra antică, mulţimea sa de capete continuă să sporească, şi deşi este admirabil să încerci să înţelegi şi să combaţi fiecare din aceste erezii, nu este aceasta totuşi calea de a le răpune. Pentru a înţelege preceptele ce sunt proprii fiecăreia dintre secte este nevoie de o bună cunoaştere a istoriei şi evoluţiei Protestantismului în general, de o cercetare intensă a tuturor curentelor şi orientărilor teologiei protestante, a cultului, etc., precum şi de o sumedenie de lecturi din teologia lor contemporană, în ideea de a înţelege câteva din principalele tendinţe actuale (cum ar fi liberalismul sau „emoţionalismul”). Chiar şi în aceste condiţii, nu poţi fi cu totul la zi cu noile grupări ce apar aproape zilnic. Şi totuşi toate diferenţele dintre acestea se sprijină pe o idee de bază ce aduce laolaltă toată această masă amorfă de mii de grupuri disparate în categoria generală de „protestant”. Fiecare dintre denominaţiunile neoprotestante (cu mici excepţii) are convingerea că deţine exclusiv dreapta-înţelegere a Bibliei, şi deşi toate se contrazic în această privinţă, cad totuşi de acord în general asupra modului de interpretare a Bibliei: individual și în afara Tradiţiei Bisericii. Dacă cineva ajunge să pătrundă această credinţă, să înțeleagă de ce este greşită şi felul în care se cuvine să ne apropiem de Scripturi, atunci poate aborda cu înţelegere orice protestant indiferent de denominațiunea sa. Chiar şi secte divergente precum Baptiştii şi Martorii lui Iehova nu sunt de fapt într-atât de diverse cum par din afară, odată ce ai înţeles aspectul esenţial. Dacă vei avea vreodată ocazia să asişti la o dispută cu privire la Biblie între un Baptist şi un Martor al lui Iehova, vei observa că ambii nu fac decât să citeze diferite versete biblice, dându-şi astfel replica unul altuia. Dacă sunt deopotrivă de înzestraţi intelectual, nici unul din ei nu va ajunge nicăieri cu argumentaţia, pentru că în mod esenţial, ambii sunt de acord în privinţa abordării textului biblic, şi tocmai pentru că nici unul dintre ei nu pune în discuţie această idee comună de bază, nu pot înţelege că însăşi modul lor comun de abordare al textului biblic este problema. Aceasta este inima acestei Hidre a ereziilor: străpunge-i pieptul, toată mulţimea de capete vor cădea deodată la pământ, neînsufleţite.\r\n\r\nDe ce Sola Scriptura?\r\n\r\nDacă vrem să înţelegem felul în care gândesc protestanţii, va trebui mai întâi de toate să ştim de ce cred ceea ce cred. De fapt, dacă e să ne punem în locul primilor reformatori, cum ar fi Martin Luther, nu putem să nu apreciem într-o oarecare măsură raţiunile din care aceştia s-au ridicat în apărarea doctrinei Sola Scriptura (sau “doar Scriptura”). Dacă te gândeşti la corupţia din sânul Bisericii Romano-Catolice de la acea vreme, la învăţăturile depravate pe care le promova şi la interpretarea pervertită a tradiţiei pe care o folosea în apărarea ei – dincolo de faptul că timp de secole întregi, Apusul a pierdut orice contact real cu moştenirea ortodoxă a Bisericii – e greu să-ţi închipui că Luther ar fi putut avea rezultate mai bune. Cum ar fi putut Luther să aducă în sprijinul său Tradiţia pentru a combate abuzurile, în condiţiile în care Tradiţia (idee cultivată în tot Apusul Romano-Catolic) era identificată cu instituţia papalităţii care era responsabilă de toate abuzurile? Luther nutrea credinţa că Tradiţia era cea care greşise, şi dacă Biserica trebuia reformată, el trebuia să o facă tocmai prin întărirea Scripturilor. Cu toate acestea, Luther nu a urmărit nici o clipă ca astfel să înlăture Tradiţia, și nu a folosit niciodată cuvântul Sola în privința Scripturii la modul absolut – ceea ce a voit cu adevărat a fost să îndepărteze, cu ajutorul Scripturii, toate acele părţi stricate din „tradiţia” romano-catolică. Din păcate, retorica sa s-a ridicat cu mult deasupra propriilor acţiuni, iar reformatorii radicali de mai târziu au urmărit conceptul Sola Scriptura până la concluziile sale logice.\r\n\r\nVa urma.\r\n

Autor: Pr. John Whiteford 

\r\n\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *